Juniorii C ai Politehnicii, 1998, bat la LPS şi merg la zonal!

După ce juniorii A au înhăţat „bronzul” pe ţară iar juniorii B se calificau la faza zonală, precum şi după ce juniorii D triumfau pe linie zilele trecute la Arad, de unde se calificau în faza semifinală a Campionatului Naţional, sîmbătă la amiază a venit şi rîndul juniorilor C ai clubului alb-violet să facă un pas înainte, generaţia de 1998 pregătită de ex-internaţionalul român Sorin Vlaicu fructificînd unica şansă avută la căderea cortinei în faza judeţeană, şi anume victoria pe terenul rivalei LPS Banatul Timişoara, şi ajungînd la rîndul ei în faza zonală.

Vlaicu şi decarul Casap, un marcator de nota 10, în ton cu echipierii săi

Casap, căpitan al juniorilor C de ´98 pregătiţi de Vlaicu, a deschis scorul pe LPS din penalty. Spre zonal, peste 10 zile!

Juniorii C polişti s-au impus cu 2-0 (2-0) prin reuşitele lui Casap, care a transformat un penalty în minutul 17, respectiv Motreanu, care a reuşit un gol frumos, cu o preluare pe stîngul şi un şut plasat cu interiorul aceluiaşi picior, la colţul lung, în minutul 25. Poli aşteaptă acum să afle ordinea jocurilor la turneul final ce va demara în 5 iunie, cel mai probabil la Arad, care a depus o cerere de găzduire a fazei zonale, elevii lui Vlaicu urmînd a juca în zilele de marţi (5 iunie), miercuri şi vineri cu reprezentante ale judeţelor limitrofe Timişului, şi anume Hunedoara, Caraş Severin şi Arad. CS Atletico se anunţă a fi o contracandidată la calificarea în faza semifinală, doar prima clasată la finele zonalului urmînd a accede la „semifinal”.

Meritul juniorilor polişti este cu atît mai mare cu cît Casap şi compania au depăşit handicapul de vîrstă în faţa contracandidatelor judeţene, şi anume echipa alb-violetă pregătită de Roberto Ivan, avînd în componenţă juniori născuţi în 1997, respectiv cea a LPS Banatul, redutabilă, antrenată de Ovidiu Vîlceanu.

„Sunt puţini dar buni. Noi avem în grupă juniori de 1998 şi unul de 1999, fiind un lucru extraordinar să ne calificăm”, ne-a spus Sorin Vlaicu despre cei 16 juniori ai săi, dintre care unul, mezinul Dragomir, din generaţia ´99, a evoluat marţi şi miercuri şi în primele două zile ale zonalului de la Arad, al juniorilor D. Cu alte cuvinte Dragomir a obţinut calificarea cu două grupe distincte, în aceeaşi săptămînă…

Poli, juniori 1998: Mîndrea – Lazăr, Sturz, Friedrich, Dragomir (care nu a jucat vineri în jocul generaţiei de 1999, 6-1 pentru juniorii D în zonalul arădean, cu Jiul, tocmai pentru a evolua sîmbătă la juniorii C) – Motreanu, Popa, Săndescu, Marius Marin – Casap – cpt., Totic. Pe bancă: Dincă – Istrate, Sporin, Celik, Codrean.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × = treizeci sase

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: