Juniorii C de la ACS Poli Timişoara, şi mai clar

3-0 ieri, 4-0 azi. ACS Poli Timişoara a câştigat şi cel de-al doilea joc din cadrul turneului patrulater zonal pe care-l găzduieşte în Complexul « Dan Păltinişanu », 4-0 (2-0) cu CSM Râmnicu Vâlcea, în această după-amiază, pe terenul 1, având acum în faţă un meci decisiv pentru câştigarea locului 1 şi implicit calificarea la faza semifinală a Campionatului Naţional de juniori C, miercuri de la ora 10, pe « stadionul mare », Dan Păltinişanu, cu Şcoala de Fotbal Gică Popescu.

Şi LPS Banatul a câştigat astăzi tot la zero, într-o altă serie a fazei zonale, de la Sânmartin, în Bihor, unde a trecut cu 2-0 (0-0) de cei din Alba Iulia, prin reuşitele lui Vasile din minutele 40 şi 65, prima, cu capul. Profesorul Florin Filip i-a menajat pentru miercuri pe Buzan, Maxim, Strein şi Dumiter, care acumulaseră cartonaşe galbene, apelând în schimb din start la Corjescu, Grecu, Botorea şi Gaidoş II. Nu este exclus ca şi pentru „Banatul” să se contureze un acelaşi meci decisiv în duel direct, care pe care, miercuri de la 10, cu gazda Luceafărul Oradea, învingătoare ieri cu 6-2 cu cei din Alba Iulia şi aflată la egalitate, 0-0, în pauza întâlniri din această seară, cu LPS Satu Mare.

Revenind în Timişoara şi la cei de la ACS Poli, Popan, în minutul 3, David, cu capul, în minutul 17, în urma unui corner, acelaşi Popan, în minutul 47, din acţiune, şi Podină, în urma unui corner, au marcat reuşitele formaţiei antrenate de Mircea Şchiopu şi Sorin Vlaicu, care au apelat la acelaşi 11 ca şi în ziua inaugurală, mai puţin atacantul Mezin, eliminat ieri şi înlocuit în formula de start cu Sîrbu.

Dat fiind diferenţa valorică şi de pe tabela de marcaj, ACS Poli a apelat încă de la pauză la înlocuiri, după cum urmează : Gavruţă intrat pentru Peter, Andrei pentru căpitanul Andreici, Bonda pentru Podină, Ciurescu pentru Haruţ şi Onişa pentru Popan.

Fundaşul Cochinţu, accidentat ieri la degetul mare de la mână, a preluat banderola de căpitan la înlocuirea lui Andreici.

“Am făcut un joc bun, cu o echipă mai modestă. Spre final s-a resimţit o stare de oboseală la unul-doi, care au evoluat mai mult în aceste zile, dar o să-şi revină, se refac mai repede, căci sunt tineri », a punctat antrenorul Mircea Şchiopu.

Iar acum jocul cu oltenii mai cu aspiraţii, “Şcoala” lui Gică Popescu, miercuri dimineaţă, duel direct pentru calificare în care, dat fiind că echipele pornesc de la egalitate de puncte, maxim, doar victoria poate asigura biletele de semifinale. La egalitate după 70 de minute se purcede la executarea loviturilor de departajare, câştigătoarea lor acumulând două puncte în ierarhie iar învinsa, unul.

Şcoala de Fotbal « Gică Popescu » a trecut ieri de vâlceni cu 4-1 iar în această seară, pe ploaie, o conducea cu 2-0 pe Pandurii după 25 de minute de joc.

* În celălalt meci al penultimei etape în play-off-ul din Superliga de fotbal feminin, duminică, la Craiova, REAL – Olimpia – UT Cluj 0-5. Ardelencele sunt virtual campioane, cu 18 puncte, urmate de ASA Târgu Mureş, virtual vicecampioane, cu 9, REAL Craiova, cu 5 puncte, şi CFR Timişoara, cu 4p. În ultima rundă, pe 7 iunie, Olimpia UT – CFR şi ASA – REAL.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 6 = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: