Juniorii de 2000 de la Centrul Național Pregătire Timișoara trec pentru România și de italieni și intră în finala ”Roma Caput Mundi”

După un triumf la lovituri de departajare, conturat luni la debutul în competiție, și un altul repurtat marți în timpul regulamentar de joc tot contra unor insulari, juniorii generației 2000 de la Centrul Național de Pregătire Timișoara s-au impus și astăzi în numele României la tradiționala întrecere juvenilă cu 8 echipe din peninsulă, trecând de italienii din selecționata sub 18 ani a structurii Lega Nazionale Dilettanti și calificându-se astfel în finala ”Roma Caput Mundi”.

Juniorii de pe Bega, aflați cu o săptămână înaintea startului în returul Seriei a IV-a în Liga 3, vor juca finala ”Roma Caput Mundi” mâine de la ora 10:30 contra omologilor Albaniei B, pe arena ”Anco Marzio” din Ostia. Elevii lui Cristian Petcu, Ionuț Vucea și Wiliam Harasim aveau nevoie astăzi de victorie pentru a urca pe locul 1 în Grupa A și a intra în ultimul act, dat fiind că amfitrionii din ”Cizmă” dețineau un punctaj maxim după succesele din primele două runde, iar juniorii români au obținut-o prin reușitele lui Burghele, în minutul 17, pe respingerea portarului Loliva la șutul lui Peter, respectiv Chera în minutul 77, cu un șut deviat.

Cei din Centrul Național de Pregătire Timișoara s-au impus așadar în numele României cu 2-0 (1-0) pe arena Comunale Ferentino, trecând de elevii lui Fausto Filippo din reprezentativa italiană U18 a Ligii Naționale de Amatori, repetând astfel reușita de anul trecut a juniorilor albanezi, de a se califica în finală în dauna peninsularilor.

Românii au învins astăzi în alcătuirea Dobre (83, Pădure) / Popa, Coroiu, Țiereanu, Stoianovici – Casian (70, Goța), Jurj – Șimăndan (61, Filip), Chera, Peter (78, Kovari) – Burghele, pe bancă rămânând Gîdea, Bănceanu, Trip, Baltariu și Pițigoi.

În prealabil, luni, juniorii români treceau de o selecționată engleză la lovituri de departajare, cu 8-7 după 0-0 în timpul regulamentar, iar marți cu 3-1 de Țara Galilor B. De pe punctul cu var au transformat la debutul în întrecere Țiereanu, Peter, Coroiu, Casian, Popa, Burghele, Chera, Șimăndan și portarul Dobre, iar contra galezilor au înscris Chera, Burghele și Peter.

”Tricolorii” au intrat în finală cu bilanțul 3 2 1 0 5-1 8 puncte. În celelalte jocuri ale Grupei A, selecționata italiană LND a dispus de Țara Galilor B cu 3-2 iar de englezi cu 4-0, duelul insular încheindu-se astăzi cu 5-1 pentru cei din Albion.

Albanezii au pătruns în ultimul act cu punctaj maxim, prin a câștiga și astăzi, 2-1 cu gazdele organizatoare ale competiției, Comitato Regionale Lazio. Tot în Grupa B s-au mai consemnat pe rând rezultatele: Albania B – Malta B 5-1, Comitato Regionale Lazio – Grecia B 3-0, Albania B – Grecia B 2-0, Comitato Regionale Lazio – Malta B 2-0 și Grecia B – Malta B 0-3.

Juniorii de pe Bega joacă mâine pentru trofeul ”Roma Caput Mundi” iar apoi delegația timișoreană, incluzându-i și pe preparatorul fizic Adrian Gherovăț și magazionerul Mirel Pacealoiu, condusă fiind de Călin Rosenblum, va reveni acasă, antrenorul de portari Wiliam Harasim trecând din postura avută în staff-ul tehnic în cea de candidat la funcția de vicepreședinte în alegerile de sâmbătă de la AJF Timiș.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: