Juniorii întorc scorul până la pauză dar pierd acasă. FOTO: Centrul Național Pregătire Timișoara – Național Sebiș 2-3 (2-1): Petcu: ”În mare parte am dominat” Cojocaru: ”Marcăm multe goluri etapă de etapă”

Autori a trei recente victorii la rând pe teren propriu, ”roșiii” Centrului Naţional de Pregătire Timişoara au sperat în această după-amiază prin înscrierea a două goluri în 5 minute din sfertul de oră dinaintea pauzei că s-ar putea revanșa în fața ocupantei locului 4 pentru usturătorul 5-0 din tur, însă același Săulescu a marcat din nou tot în primele minute și din repriza a II-a, dând tonul unei răsturnări de situație și din partea vizitatorilor arădeni de la Naţional Sebiş, câștigători pe ”LPS Banatul” cu 2-3 (2-1) în ziua inaugurală din etapa a XXV-a a seriei vestice în Liga 3.

S-a intrat așadar în ultima cincime a parcursului sezonului actual în C4 iar juniorii Centrului Naţional de Pregătire Timişoara n-au fost departe vineri de la ora 17 de punerea pe gânduri a aspirantei la podium, a patra în clasament precum la finele ediției trecute drept una dintre grupările etalon ca rulaj la acest nivel în seria vestică, după ce Patrick Peter a egalat în minutul 34 din lovitură de la 11 metri iar Dragoş Coroiu a marcat în minutul 39: 2-1.

A învins în cele din urmă plusul de experiență competițională, Dragoş Săulescu înscriind în minutul 4 dar și în minutul 50 din lovitură de la 11 metri, iar Sebastian Tătulea în minutul 70, în una dintre puțin numeroasele deplasări din retur pentru CS Național, aliniată pe ”Banatul” după 3 apariții acasă cu 7 puncte din 9 posibile, la cea de-a patra ieșire din retur, după un 1-1 la Petroșani cu liderul ACS Șirineasa, un 0-1 victorios la Pâncota cu o altă nou-promovată, din Lipova, și un mai recent eșec cu 2-0 la Ghiroda.

Astăzi, în cea de-a X-a etapă din retur, după numai trei minute de la începutul jocului, oaspeţii au și marcat prin Săulescu, cu un şut de la 7 metri în dreapta lui Dobre, la o acţiune pe dreapta a lui Petculescu, care, după ce a driblat doi adversari, a centrat de pe linia de tuşă în faţa porţii: 0-1. Urmau două lovituri de colţ executate de Chera, semn că juniorii nu se împăcau cu dezavantajul.

În minutul 21, Basic l-a trântit pe Şimăndan în careu iar acesta din urmă a solicitat o lovitură de la 11 metri însă arbitrul a indicat cel mai probabil fault în atac, o curioasă decizie. După numai două minute, Chera a centrat din corner iar mingea a ajuns la Jurj, care a reluat de la 14 metri cu un şut de puţin peste transversală. Juniorii insistau în ofensivă însă în minutul 26 Popa a fost înlocuit, resimțind dureri la picior iar Casian preluând ștafeta.

Arbitrul a acordat în schimb lovitură de la 11 metri la faultul comis de Poştoarcă asupra aceluiaşi Şimăndan iar lovitura de pedeapsă a fost transformată de Patrick Peter în stânga portarului, care a plonjat în partea opusă: 1-1 în minutul 34.

Iar numai cinci minute le-au trebuit puştilor de la ”CNP” pentru a prelua conducerea prin golul marcat cu capul din careul mare de Coroiu, care l-a taxat pe portarul Dagău, ieşit neinspirat. Putea fi la pauză chiar și 3-1 dar şutul lui Chera de la 18 metri lateral dreapta la colţul lung nu a nimerit ţinta…

La reluare, mai pragmatici, elevii lui Cojocaru au ieșit din nou rapid la rampă şi iarăși au marcat pe început de repriză, egalând de pe punctul de la 11 metri, lovitură contestată de gazde şi transformată de acelaşi Săulescu: „dublă”!

Oaspeţii au mai înscris o dată și în minutul 56 prin Enciu dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Şimăndan a ratat apoi golul trei în minutul 64, ajuns şingur cu Dagău, care a prins mingea, ca apoi şi Chera să rateze o bună oportunitate în minutul 67, cu un şut de la 13-14 metri pe jos, prins din nou de goalkeeper.

N-au dat gol gazdele, au reuşit oaspeţii. Golul victoriei a fost înscris în minutul 70 prin Tătulea, de pe flancul stâng, cu un şut de la aproximativ 22 metri lateral, la colţul opus, Dobre find învins şi de soarele care i-a bătut în faţă.

De la gazde nu a putut juca Andrei Lazăr, fiind accidentat de o bună bucată de vreme, cinci luni, de notat fiind și debutul portarului de la Sebiş în liga a treia, la prima titularizare pentru Andrei Dagău, născut în anul 2000, cu care CS Național a săltat provizoriu pe 2, la egalitate de puncte de reșițenii și CSM Lugoj.

Una peste alta, un rezultat de egalitate ar fi fost poate mult mai echitabil în meciul urmărit din tribună de arbitrul Radu Petrescu din Bucureşti, care va arbitra meciul ACS Poli – Concordia Chiajna, sâmbătă de la ora 18, la finele turului în play-out.

Și celălalt meci al zilei în C4 s-a jucat tot în Timiș, la Jimbolia, unde ultima clasată CS Nuova Mama Mia i-a cedat penultimei clasate nou-promovate Internațional Bălești cu 0-1 (0-1) prin golul lui Negrea din minutul 41, gorjenii reducând la opt puncte handicapul ierarhic față de antepenultimii în clasament, juniorii ” Centrului”.

CNP Timişoara: Dobre – Kovari, Jurj, Țieranu, Stoianovici, Popa (min. 25, Casian; min. 80, Gâdea), Coroiu, Peter, Chera, Șimăndan, Burghele.

Antrenor Cristian Petcu.

Rezerve: Pădure, Trip, Vlad Pop, Bănceanu.

Naţional Sebiș: Dagău – Poștoarcă (min. 37, Susan), Basic, Pîslaru, Giuga (min. 80, Onţel), Ruță, Pintea, Săulescu, Petculescu, Tătulea, Enciu (75, Rugină).

Antrenor Călin Cojocaru.

Rezerve: Poiană, Deliman, Adrian Pop, Vereş.

Au arbitrat: Vasile Rodină ( Alba-Iulia) – Anghel Todea şi Paul Pojar (ambii din Cluj). Observatori de arbitri Ioan Pirlea ( Oradea), iar delegat de joc Ion Lupșa ( Caransebeș).

+

Cristian Petcu (antrenor principal CNP): ”Da, am reuşit să întoarcem rezultatul de la 0-1, dar nu am reuşit să-l menţinem. Însă pot spune că sunt mulţumit de joc şi de modul cum s-au prezentat băieţi. Au făcut un meci foarte bun dar rezultatul mă nemulţumeşte. Numai lipsa de experienţă ne-a făcut să nu câştigăm astăzi, chiar dacă în mare parte am dominat şi am ratat chiar trei situaţii singur cu portarul. Eu zic că meritam cel puţin un egal!”

Călin Cojocaru (CS Național Sebiş): ”Am început foarte bine jocul, am marcat repede, dar după aceea ne-am relaxat foarte mult, am fost taxaţi cu un 11 metri, nici vorbă de penalty… Dar mă bucură că am avut forţa să întoarcem rezultatul, marcăm multe goluri etapă de etapă şi câştigăm, asta e important! Noi avem o echipă tânără, tot lotul, şi nu s-a văzut diferenţa de la jocul de săptămâna trecută, când am învins la scor, la acest joc. Am schimbat foarte mulţi jucători. Dar este bine că am câştigat…”

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: