La 16 ani, Mihai, „dublă” pentru Ripensia. Urmează Giarmata!

Ripensia a reuşit luni după-amiază o nouă victorie la pas în Campionatul Municipal, trecând cu scorul de 6-1 de Fortuna Covaci, într-o partidă contînd pentru etapa a şaptea, în care Suciu şi Olariu au ţinut pe bancă sau au odihnit unii dintre jucătorii de bază.

Iar alţii au ieşit la rampă, exemplul juniorului Narcis Mihai, născut în 28 decembrie 1995, mijlocaş dreapta crescut la Srbianca şi Electrica Timişoara, care a marcat golurile 1 şi 3. Deşi echipa a părut puţin obosită, după cum notează www.ripensiatimisoara.ro, galben-roşii şi-au respectat blazonul şi s-au impus fără probleme în faţa unei foste divizionare B în cursul sezonului 2009-2010. Urmează un amical pe terenul unei grupări de liga a treia, vineri la Lugoj, iar apoi derby-ul neînvinselor, marţea viitoare (23.10.; ora 16), la Millenium II Giarmata.

Ripensiştii au deschis scorul destul de repede, în minutul 10, când Mihai a trimis mingea în poarta goală după serviciul lui Adi Popa, care, două minute mai târziu, avea să dubleze diferenţa printr-o execuție cu capul în urma unei impecabile centrări de la Boghian.

După alte două minute, juniorul Mihai avea să mai înscrie o dată, ducând scorul la 3-0. A urmat o relaxare în joc, Vătămanu având să înscrie în minutul 27, pentru 3-1, pe seama unei nesincronizări între portarul Filip şi fundașul Petrişor. Chiar înainte de pauză, galben-roșii au beneficiat de lovitură de pedeapsă, nefructificată însă de Boghian, care a trimis peste poartă.

Cel de-al doilea mitan a început cu două mari ratări ale lui Mureşan şi Năvală, aceiaşi 2 reuşind, ulterior, să ducă scorul la 5-1, prin golurile reuşite în minutele 60 respectiv 67. Boghian, în minutul 87, a închis tabela după serviciul lui Petrișor, iar Chevereșan, proaspăt întrodus în teren, a trimis o minge în bară chiar în ultimul minut de joc.

Ripensia: Filip – Mogoş (Păscăleanu), Rumega (Uzun), Melcioiu, Petrişor – Mihai (Năvală), Mureşan, Michi, Popa – Nichitean – Boghian (Chevereșan). Pe bancă: Mercescu, Indic, Petre.

Fortuna: Mercescu A. – Toba, Latescu, Unguru, Ramneantu, Vătămanu, Prodaniuc, Kertesz, Roșca, Lipan, Stoica. Rezerve: Bodochi, Cazmir, Lipan, Anton, Murariu.

Arbitri: Lucian Betea – Andreea Betea, Ovidiu Socol. Observator: Alexandru Onaca

˝Avem și mici scăderi de formă, am fost puțin obosiți, dar importante sunt cele 3 puncte. Acum ne concentrăm pentru meciul cu Giarmata. Dubla cu ei, fără a avea intenția de a jigni pe altcineva, e singura care contează. Acolo vom alinia cea mai bună echipă şi chiar cred în victoria noastră˝, a declarat fundaşul central Horea Mureșan, care a fost folosit ca mijlocaș defensiv în această după-masă.

În continuare, ˝Ripi˝ se va deplasa vineri la Lugoj, unde va disputa un amical cu divizionara ˝C˝, Vulturii, iar săptămâna viitoare, marți, de la ora 16, Boghian și compania vor îndrepta tunurile către Giarmata, unde vor da piept cu cealaltă echipă neînvinsă din campionat, Millenium II.

Portarul Alexandru Filip a împlinit luni 21 de ani, bifând, în acelaşi timp, primul meci ca titular în acest sezon. Îi urăm, pe această cale, un călduros ˝La mulți ani˝, multă sănătate, fericire și cât mai multe realizări!

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + 8 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: