La Poli e timpul înnoirilor: începutul, făcut în birourile înalte!

Recent, Comisia de licenţiere din cadrul FRF a dat un comunicat privitor la modul de obţinere a dreptului de participare în prima ligă în campionatul următor. Cea mai importantă parte mi se pare următoarea: „Clubul solicitant nu trebuie să aibă restanţe la 31 decembrie 2011 faţă de jucători, antrenori, staff tehnic, alte cluburi, taxe sociale sau impozite aferente. Dacă le are, trebuie achitate pînă la 31 martie 2012. Dacă atunci mai sunt restanţe către părţile amintite, clubul nu va primi licenţa”.

Mai aflăm că TAS-ul poate fi apelat pîna pe 15 mai, după alte 16 zile urmînd a fi luate „decizii definitive şi irevocabile”. Pînă aici totul e OK, scurt şi cuprinzător. Din textul de mai sus reiese clar că nu prea e loc de întors, cum s-a întîmplat pînă acum. În ceea ce priveşte punerea în aplicare a celor scrise pe hîrtie nu putem decît să aşteptăm. Ce-i drept, cu oarecare strîngere de inimă.

Problema e alta. Mai exact, situaţia de la clubul timişorean…

Care, conform datelor mai mult sau mai puţin oficiale (vezi www.liga2.ro), nu e deloc roză. Concret, datoriile grupării conduse (foaaarte prost!) de Marian Iancu s-ar ridica în momentul de faţă la 7,2 milioane euro! O sumă deloc de neglijat, nu-i aşa? Bine ar fi să nu ne trezim peste cîteva zile cu o altă ştire, conform căreia suma e, de fapt, mult mai mare!

În condiţiile date e de urmărit dacă „troika” CJT-CLT-UPT mai e dispusă să preia mult discutatele 51 procente din club şi, mai ales, cine şi cum va  plăti datoriile făcute de incompetenţa actualei conduceri, care, iată, a dus clubul nu numai în liga secundă, ci şi spre un faliment aproape de neevitat?!

Dacă „troika” e bine intenţionată, probabil va cere o verificare „la sînge” a situaţiei financiare actuale şi va acţiona în consecinţă.

Problema cea  mare ramîne datoria imensă la care au supus clubul actualii „oameni de fotbal”, pricepuţi în tot şi-n toate, de-ţi ia basca foc cînd îi auzi ce meseriaşi sunt! Cum va fi plătită? Altfel spus, ce poate vinde clubul pentru a acoperi suma?

Experienţa ne arată că există puţine variante, cea mai la-ndemînă fiind vînzarea jucătorilor. Conform www.transfermarkt.de, actualul lot de 30 de fotbalişti (o cifră exagerată, de care clubul în sine nu avea nevoie şi care va face subiectul altui material) are o valoare de piaţă totală de 9,85 milioane euro. Cei mai bine cotaţi sunt Goga (1,35 mil), Curtean (1,3 mil), Sepsi (1,2 mil), Axente (0,8 mil), Mera (0,65 mil) şi Scutaru (0,65 mil). Dacă ar reuşi să-i vîndă pe toţi, Poli ar veni pe un „plus” de vreo 2,5 milioane euro, dar ar rămîne fără echipă. Asta în situaţia pur teoretică…

Necazul cel mare e că toate cluburile româneşti sunt în aceeaşi situaţie, aşa că eventualii cumpărători se vor lăsa aşteptaţi. Piaţa va fi plină de jucători pe care nimeni nu-i va putea cumpăra, din motive cunoscute!

Şi-atunci?

Lăsînd speculaţiile teoretice la o parte, adevărul e unul singur: cu orice riscuri, Poli trebuie să devină un club curat, sănătos, transparent, aşezat pe principii solide. Chiar cu preţul de a evolua o perioadă în liga secundă! Din acea curăţenie şi seriozitate se va naşte noua Poli care, condusă cu cap şi inimă, va obţine, în timp, rezultatele dorite de toţi susţinătorii!

O acţiune care ar fi trebuit înfăptuită la momentul oportun, adică atunci cînd, în locul asanării, s-a preferat adoptarea Fulgerului Bragadiru!

Practic, Poli e din nou într-o situaţie asemănătoare cu „perioada Zambon”, zonă de timp care ar fi trebuit trecută cu totul şi cu totul altfel. Dacă ar fi fost aşa, astăzi nu ne-am fi lovit de problemele pe care le cunoaştem, practic aceleaşi, îmbrăcate puţin altfel!

Şi încă ceva foarte important: tripleta Iancu-Chivorchian-Stanciu şi-a dovedit incapacitatea. Încercarea construirii noului club tot cu aceştia ar reprezenta o greşeală foarte mare, care ar costa, din toate punctele de vedere!

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

9 răspunsuri la La Poli e timpul înnoirilor: începutul, făcut în birourile înalte!

  1. MIRCEA Florian spune:

    Perfect grăiește Marius. Bazele unui club sănătos trebuie construite fără veneticii de care se menționează în material. Clica ce a huzurit prin Timișoara dîndu-se manageri și salvatorii de La Patria trebui să dispară. Indivizii de care amintea Marius Breazu nu au făcut altceva decît să îngloade și mai tare acest club. Parcă au avut o temă de îndepolinit: să-și ia banii și după ei potopul. Au adus fel și fel de jucători de duzină de pe care se ia comision și acum încă mai pitrocesc speranța de mâine. Nimeni nu-i agreează, nu-i simpatizează cu excepția unui ziar de sport din zonă…Au făcut prăpăd pe aici, s-au instalat ca niște vechili în scaune de mari șefi, ba mai mult au racolat și o serie de băștinași (vezi cazul lui Artimon!) care încă le mai cântă în strună cu ideile și principiile lor. Au desființat echipa de Divizia D, au comasat grupele de juniori și cine știe ce mai sunt în stare să le bubuie mintea. La ora actuală botoiul de pulbere stă să explodeze. Nu s-au dat salariile de trei-patru luni de zile… Iancu face echipele, Chivorchian îl secondează, antrenorii rămân niște marionete, acceptând ceea ce li se impune în fiecare zi. La Poli este jale. Dar toată lumea tace. Oare până când!!??

  2. Volei spune:

    Consider ca la acest moment aniversar, era bine sa uitam de probleme si sa simtim aceasta istorie scrisa in cei 90 de ani. Criticile au tot timpul din lume sa fie scoase la iveala. Dar nu astazi!!!!!
    mai bine scriati ceva in legatura cu istoria acestui club, bucuriile aduse de acesta si sa lasati rautacismele pentru altadata. Asa cum a facut un alt site banatean.
    E ca si cum la Craciun v-ati apuca sa criticati faradelegile facute de biserica.

    Ati cazut mult in ochii mei prin acest articol, repet, publicat ASTAZI!

    LA MULTI ANI, POLITEHNICA TIMISOARA!!!

  3. MIHOC F spune:

    Poți uita liniștit de probleme. Îți dorim succes și La mulți ani!

  4. niculescu mihai spune:

    Ziaristi de rahat!!!Nu aveti pic de respect pentru ceea ce inseamna POLI! Dar voi nu aveti de unde sa stiti ce inseamna respectul.Aruncati cu noroi in oricine si in orice.Daca aveti un pix in mana(laptop) nu inseamna ca sunteti si indreptatiti sa murdariti spiritul timisorenilor chiar in aceasta zi de aniversare…in preajma sfintelor sarbatori!Inca odata,RUSINE !!!!

  5. .......... spune:

    Poli nu mai inseamna nimic………si asta e un adevar care nu vrem sa-l vedem,…..doar interese,fotbal O

    • Volei spune:

      ……….spune, cred ca te inseli aici. Poate pentru tine nu mai inseamna nimic. Dar Poli nu exista doar pentru tine. Daca 2 finale de cupa si 2 clasari pe locul 2 in ultimii 5 ani inseamna fotbal 0, atunci te rog sa-mi dai voie sa-ti spun ca plutesti in deriva.
      Spune-mi orice alt sport practicat in Timisoara cu aceste rezultate in ultimii 5 ani. Doar unul, te rog. Iti spun eu, nu exista! Volei, handbal, baschet (1 cupa si 1 finala), rugby (1 cupa). Asta e tot. Ma refer doar la sporturile de masa, nu pun la socoteala sah, tenis, badminton, etc.
      Clar, managementul a fost gresit, fiecare din club are partea lui mare de vina, insa nu putem nega faptul ca cele mai bune rezultate din istorie au aparut in acesti 5 ani. Mai putin aducerea unui trofeu.

      • .......... spune:

        in deriva cred ca esti tu……..la asa un campionat de RAHAT, e chiar naspa ca nu au castigat nimic……deci concluzie:NU exista „sport cu balonul rotund”……..si de unde vrei sa fie celelalte sporturi la inaltime, cand „dragii”nostri alesi nu vad atceva decat fotbal,nu isi da nimeni interes pentru promovarea celorlalte sporturi……..si intradevar cine e la conducere a ucis tot ce a prins…………atata se lauda toti cu centrul lor…..dar vreau un nume crescut si promovat de „Marea Poli”…….nici macar copii nu-si mai dau interesul pentru club,astia mari nu mai are rost sa discutam……..zero barat fotbalul din oras…….

  6. MUGUREL IOSIF spune:

    Mai lăsați-o bre mai moale cu contradicțiile, nu vedeți că la actuala Poli e de dezastru? Toți din club tac în fața vechilui Chivorchian care a mai adus niște fotbaliatori pentru probe!!!. Salariile nu s-au dat de patru luni de zile!!! Chivorchian ceartă pe toată lumea cu care-i merge. Deunăzi și-a permis să înjure un părinte (Coșovanu) care a cheltuit sume importante cu spitalizarea copilului său. Păi unde s-a accidentat bă, fraiere de Chivorchian, juniorul de 94? Dacă aș fi fost în locul acelui tată cred că astăzi nu mai existai pe fața pământului. Dar, oricum nu mai ai mult să-ți faci de cap pe aici…

  7. .......... spune:

    cine stie…..stie…….ai dreptate,asta e acum POLI……si chiar ca nu iti mai arde de sarbatoriri…..numa cine nu cunoaste isi permite sa vorbeasca de „Marea sarbatoare”……….asa ca mai intai ar trebui sa vedem in ce hal a ajuns clubul asta si dupa aia sa vorbim si de fotbal……..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: