Ladies Târgu Mureş – Fortuna Becicherecu Mic 0-4 (0-2)

Gruparea feminină timișeană de liga a doua Fortuna Becicherecu Mic a urcat în urma rundei de campionat de duminică pe primul loc în Seria 2, rămânând singura dintre cele 8 participante în grupa vestică fără punct pierdut în noul sezon.

Mai mult, Fortuna încă n-a scos balonul din plasă după 270 de minute de joc, având de-acum și cel mai bun golaveraj al seriei, după ce în primele două etape rămânea pe locul 2 în ierarhie și de puțin la capitolul golurilor în umbra Olimpiei 2 Cluj, care a pierdut însă în runda din week-end, 2-1 sâmbătă de la ora 13 la Vasas Odorhei.

Fortuna Becicherecu Mic

Fortuna Becicherecu Mic

Tot în Ardeal, dar duminică de la ora 11, s-a consemnat a treia victorie din tot atâtea posibile pentru sportivele pregătite de Florin Pădurean, de această dată în deplasarea efectuată numai cu 11 jucătoare la Târgu Mureș, trei lipsind motivate, și anume Nicoleta Mîndruţa – accidentată, Raluca Cornea – pe motive legate de serviciu şi Claudia Buză, care se găteşte de frumosul eveniment al nunții. Chiar și așa, Fortuna, aflată în al doilea sezon în eșalonul secund, s-a desprins de Ladies, care ceda copios în primele două runde, 1-10 acasă cu Olimpia 2 Cluj și 9-1 pentru Olimpic Star Cluj.

După victoriile cu 6-0 împotriva lui Olimpic Star, la Cluj, și 9-0 în dauna Juniorului Satu Mare, acasă, la Becicherecu Mic, gruparea timișeană a marcat câte două goluri de la mijlocul fiecărei reprize, prin Cristina Linul în minutul 20, Sorina Munteanu (min. 25 – din lovitură de la 11 metri), Silvia Usain (min. 70) şi Melisa Şodincă (min. 89).

Din minutul 86 timişenele au evoluat însă în doar 10 jucătoare, sportiva nou legitimată săptămâna trecută suferind o gravă accidentare la genunchi.

Pentru Fortuna Becicherecu Mic au jucat următoarele jucătoare: Romina Bărbosu – Oana Stoianov, Deiana Vuicin, Sorina Munteanu, Eleni Christopoulou, Cristina Linul, Alexandra Cobzariu, Silvia Usain, Adriana Ghilea, Melisa Şodincă, Adela Codreanu.

Următorul meci, duminica viitoare, acasă, în etapa a IV-a, cu CS Ineu (Arad), după care, în ultimul week-end al lunii, timișenele vor călători în județul Bihor, la Sporting Lugașu de Jos, depășită ieri cu 1-3 pe teren propriu de Olimpic Star Cluj.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Feminin: