Leo Doană (CSM Școlar), 1-1 la Timișoara: ”Dacă fructificam la început una din cele 3 ocazii, alta era soarta jocului”

CSM Școlar Reșița, care aborda această etapă din postura de lider în Seria a IV-a în Liga 3, a rămas tot fără victorie afară și după 3 deplasări în retur, cedând implicit șefia ierarhiei, însă în schimb n-a pierdut în fief-ul contracandidatei la fotoliul fruntaș Ripensia, pe care a egalat-o din penalty în minutul 62: 1-1 (1-0).

31

La final, Leontin Doană, antrenor principal al roșu-negrilor cărășeni, a remarcat că a fost ”o întâlnire între două echipe bune ale Seriei a IV-a, în care am comis o singură greșeală personală, dar fotbalul greșeala așteaptă. Am început foarte bine iar dacă fructificam una dintre cele 3 ocazii ale la Beloescu, alta ar fi fost soarta meciului. Noi am ratat, pe când ei au deschis scorul foarte, foarte ușor, după o fază care nu anunța nimic. A stat mingea 5 minute în aer. Vreau însă să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea și determinarea manifestată”.

CSM Școlar a remizat pentru a doua oară consecutiv în deplasare, punctul fiind adjudecat dintr-o lovitură de la 11 metri acordată pentru faultul comis de Hecsko pentru a stopa chiar și în propriul careu contraatacul rezervei Himcinschi, intrat după pauză: ”S-a schimbat regulamentul, arbitrul nu poate să acorde două decizii în aceeași fază, iar dacă a dat 11 metri nu mai dă și roșu, eliminare. Așa a spus observatorul, mi-a explicat că e o modificare de regulament”.

Doană a mai remarcat în urma acestui draw și că ”sunt mai multe echipe adunate în față pe numai 5 puncte și fiecare dintre cele 5 are șansele sale la promovare. Orice punct contează, și mai ales unul obținut la o echipă foarte bună este foarte bine venit. Una peste alta, rezultatul este totuși echitabil, dar noi am avut totuși mai multe ocazii, însă și ei au avut acum, spre final, prin Mediop, așa că până la urmă este echitabil într-un fel – deși noi am ratat mai mult…”

Cât despre opțiunile convocării în efectiv pentru ieșirea în sud-estul Timișoarei, Doană a mai explicat și că ”cea mai importantă rezervă s-a accidentat și am cooptat un junior de 1999, mi-am zis că mai bine să iau un jucător în detrimentul portarului, și neamțu nu s-a accidentat”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: