Liderul imbatabil ia gol în faza în care… bate 11 metri

A câștigat meci de meci în acest sezon, cu 4-0 și 9-0, de 3 ori cu 11-0 și chiar cu 22-0, singurele goluri primindu-le în victoria cu 3-2 la Olimpia 2 Cluj, însă liderul cu procentaj maxim de puncte în seria vestică a ligii secunde de fotbal feminin a mai încasat astăzi un al treilea gol în niște condiții rarisime pe dreptunghiul verde, în cadrul triumfului repurtat cu 9-1 în deplasare la CS Ineu, în cadrul etapei a X-a.

Mai exact, portarul primei clasate, Mihaela Durlă, a ratat un penalty, șutul fiind reținut de goal-keeper-ul formației arădene, care a declanșat contraatacul, gazdele înscriind astfel golul de onoare, în prima repriză, la scorul de 0-4, la capătul unei faze în care fuseseră sancționate cu o lovitură de la 11 metri. De-ale fotbalului…

CFR Timișoara s-a impus însă categoric și de această dată, cu 1-9 (1-5), Ozana Ababei înscriind de 4 ori iar Loredana Sas și Larisa Sîrbovan de câte două ori, cu o reușită în contul Lidiei Șuveț.

Alb-vișiniile au încheiat astfel deplasările turului în Liga 1 – Seria II, având bilanțul 8 8 0 0 80-3 24 puncte, cu o medie de 10 goluri marcate pe meci, și așteaptă duelul timișean din ultima rundă a primei jumătăți a campionatului, duminica viitoare, pe CFR, cu CS Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic.

Florin Bugar le-a aliniat pentru vișinii pe Mihaela Durlă – Ramona Novotni (50, Georgiana Radulov), Claudia Bistrian, Florina Abrudan, Denisa Heisu, Elena Obrad, Ozana Ababei, Ionela Voica, Lidia Șuvet, Loredana Sas și Larisa Sîrbovan.

Disputat la nici 24 de ore după jocul de liga a III-a CS Ineu – CSM Lugoj, scor 3-1, din fotbalul masculin, meciul din întrecerea feminină a avut parte de o suprafață de joc mocirloasă, cu noroi, în special în zona centrală a terenului.

Și arena CFR va avea parte luna viitoare de două meciuri la doar câteva zile unul după altul, elevele lui Bugar primind pe 9 decembrie și vizita Independenței Baia Mare, din elita Superliga, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, maramureșencele fiind penultimele în ierarhia primei divizii, pe locul 7.

Tot în penultima rundă a turului din seria vestică a eșalonului secund, CS Nuova Mamma Mia a trecut astăzi de la 11 cu 1-0 acasă de Ladies Târgu Mureș, timișencele având astfel bilanțul 9 2 3 4 20-31 9 puncte, cu care urcă pe locul 7 din 10 formații rămase în cursă. Secund clasata CS FC Hunedoara, învinsă acasă cu 0-3 de Real 2 Craiova, a rămas la 5 puncte în urma CFR-ului timișorean.

CFR va mai avea în retur alte 9 partide, la finele cărora, dacă își va păstra locul 1, va reveni după numai un sezon în Superliga.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: