Liderul Phoenix Buziaș face scor la Lugoj, Flacăra Parța triumfă pe Aranca, dar și Atletico Liebling la Tomnatic. Divizia D Timiș, etapa 33: rezultate, marcatori

La finele acestei săptămâni s-a derulat etapa a XXIII-a din liga a patra județeană de fotbal, în care liderul CS Phoenix Buziaș a spulberat orice vis lugojean de promovare, iar Flacăra Parța a semnat o victorie la Sânnicolau Mare, în vreme ce Avântul Topolovățu Mare în dauna rezervelor ”universitarilor”. Surpriza etapei, la Tomnatic, furnizată de cei din Liebling.

Săptămâna viitoare, cu o nouă ”intermediară”, jocuri care se vor disputa marți și miercuri. De fapt, mai sunt 3 săptămâni din campionat.

Și o paranteză cu lista jucătorilor suspendați, și anume Alexandru Dincă (Millenium Giarmata), pentru 6 etape și penalizat 1.500 de lei, Andrei Filip (CSU Universitatea de vest din Timișoara) – 3 etape de suspendare și 500 de lei, Bogdan Centea și Petru Măgulean (ambii de la CS Unirea Tomnatic) – pe 3 etape și o penalizare de 500 de lei, Răzvan Pițigoi (Topolovățu Mare) 3 etape și 500 de lei, Alexandru Mureșan (Peciu Nou) două etape și 500 de lei, Adrian Boghian (CSU Universitatea de Vest din Timișoara), Cătălin Ștefănescu (Progresul Ciacova), Robert Balint (Topolovățu Mare) și Filip Lakatoș (CSM Lugoj) – toți 4 câte o etapă. Si antrenorii sunt mai nou suspendați, Marius Stanache (Comloșu Mare) și Daniel Rupa (Peciu Nou) pe câte 3 etape și penalizați 300 de lei.

CSM Lugoj – CS Phoenix Buziaş 1-4 (0-2): Andrei Cărăbaș (min. 47), respectiv pentru învingători Valentin Grigore (min. 1), Beniamin Dobra (min. 33 și 75) și Răzvan Rus (min. 82).

În tur 0-4.

CS Unirea Sânnicolau Mare – CS Flacăra Parţa 1-2 (1-1): Daniel Galea (min. 42), respectiv pentru învingători Daniel Vlădulescu (min. 30) și Ioan Făndel (min. 65).

Elevii pregătiți de Flavius Ion puteau majora scorul în minutul 80 dar Ciprian Ștreangă a șutat din lovitură liberă de la 18 metri în transversală. 

Seria neagră pentru elevii lui Cristian Contescu a continuat și în această etapă, chiar pe teren propriu, fiind a cincea înfrângere consecutivă, inclusiv cea din etapa de cupă. În tur, 1-3.

AS Avântul Topolovăţu Mare – CSU Universitatea de Vest din Timişoara 5-2 (2-0).

Au marcat: Robert Balint (min. 19 și 43), Daniel Todîrcan (min. 75), Alin Mihali (min. 77) și Felix Amponsah (min. 86), respectiv Denis Marcel Baban (min. 60) și Denis Mario Laza (min. 69).

Cosmin Amarinei (antrenor secund): ”În primul rând doresc să spun că această victorie o dedicăm antrenorului nostru Alin Muntea, care a trecut prin momente grele. Astăzi am câștigat pentru că băieții noștri, puțini, câți avem – 13, inclusiv 2 portari, au dat totul pe teren, și așa ne dorim cu toții, să repetăm această evoluție până la sfârșitul campionatului. Despre meciul trecut, de la Giarmata, și acolo am jucat bine; la 1-0 pentru gazde arbitrul ne-a anulat un gol pefect valabil pe steagul domnișoarei arbitru, fiica președintelui AJF. Apropo de arbitri, Pădurean ne-a arbitrat 10 meciuri în acest campionat și la patru ne-a făcut praf. Păcat că nu toți din presă scriu adevărul, cum scrieți dumneavoastră.”

Gabi Bizoi (UVT) a declarat: ”Chiar dacă am depus o adresă către AJF pentru a amâna acest joc întrucât noi suntem la turneul final de la Oradea și nu avem pe cine trimite la Topolovăț, cei de la AJF au refuzat și ne-au respins cererea, să vă descurcați. Cel puțin 8 titulari sunt la Oradea, plus antrenorii și cei doi portari. Pentru unii se poate iar pentru alții nu, chiar am ajuns să nu fim ascultați, dar taxe, vize și altele pentru ei să plătim. Și noi puteam să aducem un certificat medical că am 7 fotbaliști cu dureri de burtă, dar nu am făcut-o, vrem să fim corecți. În cele din urmă, pentru a nu deranja competiția, am trimis 11 jucători, din care numai 2 titulari, fără rezerve, pentru a nu fi  amendați, întrucât această conducere a AJF e în stare de a lua pielea de pe noi. Ne vom adresa forului superior, FRF, întrucât suntem afiliați. Să vă spun o bucurie, că ne-am calificat în finală. Baftă și felicitări din partea mea!”

În tur 1-1.

CSC Peciu Nou – CSC Millenium Giarmata 1-1 (0-0).

Oaspeții au deschis scorul în minutul 65, autor al golului fiind Bogdan Moroșan, iar localnicii au egalat cu 10 minute înainte de final prin Andrei Capstrâmb.   

În tur 2-2.

ACS Fortuna Becicherecu Mic – CS Cocoşul Orţişoara 3-1 (0-0): Marius Staicu (min. 67, din lovitură de la 11 metri), Alin Gîrz (min. 70) și Cătălin Radu (min. 75), respectiv Osmane Gueye.

În tur, 1-5.

CS Progresul Gătaia – CS Sânandrei-Carani 7-1 (4-0): Florin Călin (min. 4, 25 și 66), Levente Parvany (min. 28), Mihai Hurdea (min. 30, din lovitură de la 11 metri), Laurențiu Copoeru (min. 56) și Valentin Danci (min. 70), respectiv Adrian Sabău (min. 80).

Vizitatorii au ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 38, prin Valentin Bobuț, execuție apărată de portarul Toth.

În tur: 2-0.

CS Unirea Tomnatic – AS FC Atletico Liebling 0-3 (0-1).

Victorie la scor de neprezentare pentru elevii antrenorului-jucător Adrian Bungău, prin Petre Rădulescu (min. 30) și Marco Panta (min. 55 și 70).   

În tur: 5-2.

CSO Deta – CS Timişul Şag 1-1 (1-0).

Ionuț Onosă a deschis scorul în minutul 15, iar tot el putea dubla avantajul până la pauză, însă mingea a nimerit transversala la șutul său de la 16 metri. Cu 9 minute înainte de final oaspeții au egalat prin Ronaldhino Stoia. 

În tur 1-4.

CS Comloşu Mare – ACS Voinţa Maşloc este al treilea joc amânat din acest retur de campionat, pe motiv de îmbolnăvire, și a fost reprogramat pentru 1 iunie de la ora 18. În schimb pentru cei de la Universitatea de Vest din Timișoara nu a fost posibilă o amânare, deși având motive întemeiate. În tur 2-1.

AS Unirea Grabaţ – CS Progresul 1906 Ciacova 0-3 prin forfait. În tur 0-8.

+

Clasamentul la zi al marcatorilor Diviziei D Timiș în ediția 2021-2022 cu minimum trei reușite după a 14-a etapă a returului:

33 de goluri… Ioan Făndel (CS Flacăra Parţa);

32 goluri… Alexandru Baranyi (CS Unirea Tomnatic).

29 de goluri… Dan Silaghi (CS Phoenix Buziaş),

27 goluri… Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare).

26 goluri…Deian Pecarov (Comloşu Mare),

23 goluri…Valentin Grigore (CS Phoenix Buziaş).

20 goluri…Marco Giuricici (Peciu Nou),Aleksandar Radovan (CS Timişul Şag).

19 goluri… Alex Birău (CS Phoenix Buziaş), Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara),

17 goluri…Patrick Niţă (Maşloc, ex – Universitatea de Vest din Timişoara),Alin Florin Gîrz (Becicherecu Mic),

16 goluri… Sebastian Lobonea (Voinţa Maşloc, ex Topolovăţu Mare),  Ifeany Anagor (Peciu Nou, Bogdan Moroşan (Millenium Giarmata; ex -Unirea Sânnicolau Mare),

15 goluri… Alexandru Maier (Lugoj),

14 goluri… Gheorghe Florin Schipor (Peciu Nou), Petru Măgulean (CS Unirea Tomnatic),Vasile  Dzitac (Topolovăţu Mare),

14 goluri… Ousmane Gueye (CS Cocoşul Orţişoara), Andrei Cărăbaș (CSM Lugoj).

12 goluri… Răzvan Rus (Buziaş), Adrian Vlădic (Peciu Nou, ex-Deta).

11 goluri… Ovidiu Semeniuc (Parta), Alexandru Vlăduţi (Millenium Giarmata),

10 goluri… Florin Nanu (Buziaş), Denis Bud (Peciu Nou), Cătălin Crișan (Maşloc), Răzvan Piţigoi (Topolovăţu Mare), Alex Nichiforel (Giarmata),Beniamin Dobra (CS Phoenix Buziaş),

9 goluri… Răzvan Popovici (Cocoşul), Bogdan Ferţu (Buziaş, ex Giarmata), Florin Călin (Gătaia).

8 goluri – Marius Lazea (Ciacova), Florin Olariu (Universitatea de Vest din Timişoara),  Dacian Bîrză (Comloşu Mare), Dan Raţiu (CSC Deta, ex-Gătaia), Levente Parvany (Gătaia),

7 goluri – Zoran Radu (Fortuna Becicherecu Mic, ex Comloşu Mare), Flavius Ion (Parţa), Armin Şultz (Şag), Mădălin Stancu (CS Phoenix Buzias); Denis Dorobanţu (Deta ex- Parţa),Doru Sabău (Flacăra Parţa), Vasilică Bîzău (Unirea Sânnicolau Mare), Răzvan Solomon (Cocoșul Orțișoara),Adrian Ungureanu (Becicherecu Mic),Andrei Luca (Ciacova ).

6 goluri – Cosmin Saizu (Mașloc), Cristian Daminuţă (Deta). Gabriel Gînju (Orţişoara), Marius Semeniuc (Parţa), Petru Gîtin (Gătaia), Adrian Dan (Orţişoara), Caius Marta (Buziaş), Marian Talpă (Lugoj), Daniel Dragu (Becicherecu Mic),Andrei Boghean (Universitatea de Vest din Timişoara), Brian Filimon (Buziaş), Cristian Tăbăcaru (Ciacova), Andrei Lazea (Ciacova),Bogdan Costea (Comloşu Mare),Andrei Daniel Galea (Unirea Sânnicolau Mare).

5 goluri – Robert Szalkai (Peciu Nou ,ex- Buziaş), Lucian Stoica şi Andrei Raţiu (ambii Lugoj), Andrei Hodiş (Comloşu Mare), Şerban Crişan (Comloşu Mare), Andrei Firan (Comloşu Mare), Andrei Manoliu (Unirea Sânnicolau Mare), Edafe e Hamsik (CSM Lugoj), Florin Natanticu (Giarmata), Raul Petiu (Liebling),Pedrian Gheţa (Deta),Tomas Cozma (Unirea Sânnicolau Mare),  Sergiu Iorgovan (Sânandrei-Carani),Marian Musteţa (Buziaş), Olteanu Angelo (Comloşu Mare,.Petre Rădulescu (Atletico Liebling ex Timişul Şag), Răzvan Plopeanu (Tomnatic),Mihai Hurdea (Gătaia),Marius Staicu (Becicherecu Mic), Ionuț Răzvan Onosă (Deta).

4 goluri – Cătălin Ştefănescu (Ciacova), Vlad Nicoară (Ciacova), Denis Covaciu (Universitatea de Vest din Timişoara), Alin Pârjol (Maşloc, ex-Universitatea de Vest din Timişoara), Miroslav Radak (Lugoj), Adrian Nicolaescu (Şag), Andrei Păianu (Şag), Viorel Socaci (Lugoj), ,Bogdan Centea (Tomnatic; ex Comloşu Mare), Andrei Rus (CS Phoenix Buziaș),Cristian Nicolescu (Parţa), Loren Stoia (Şag), Mădălin Ciurariu (Parţa), Remus Bărburescu (Gătaia),Raul Semco ex- Sânandrei),Ilyassou Kovargou (CSM Lugoj),Adrian Sabău (Sânandrei-Carani),

3 goluri – Adrian Fiştea (Grabaţ), Cosmin Marina (Maşloc), Laurenţiu Sein (Maşloc), Mirel Rosuş (Deta), George Gurguş (Maşloc), Eric Pascu (Şag), Eduard Codreanu (Cocoşul), Sandu Matei (Gătaia), Cristian Buhăceanu (Sânandrei-Carani), Marius Sîrbu (Unirea Sânnicolau Mare), Dragoş Cătău (Ciacova), Silviu Francescu (Giarmata), Bogdan Steop (Ciacova), Marius Toma (Comloşu Mare), Samuel Timofte (Tomnatic), Raul Duţu (Maşloc, ex- Deta), Raul Semco (Millenium Giarmata, ex Sînandrei-Carani), Sorin Coţolan (CSM Lugoj), Lucian Robotă (CS Timişul Şag), Marius Stanciu (CS Comloşu Mare) și Cătălin Petri (Parţa), Andrei Cărpinişan (Unirea Sânnicolau Mare), Iulian David (Timișul Șag), Robert Fechete (Topolovățu Mare), Radu Florin Pîrvulescu (Giarmata), Adrian Sevici (Peciu Nou), Marco Panta (Atletico Liebling).

Alți 182 de jucători au marcat două goluri respectiv câte unul.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × patru =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: