Liga 2. Dunărea urcă, lider peste iarnă. Trei remize, tot atâtea succese acasă și afară

O singură partidă a mai rămas de disputat din sezonul de toamnă al Ligii 2, duminică de la ora 12, la Târgoviște, între ocupanta locului 3, Chindia, și CS Lignitul Pandurii Târgu Jiu, dar celelalte 9 meciuri ale rundei cu numărul 21, a doua din retur, au avut loc ieri precum și astăzi pe prânz, la căderea cortinei peste întrecerile eșalonului al doilea în 2017, consemnându-se câte 3 victorii ale gazdelor respectiv oaspeților dar și tot atâtea remize.

Elevii lui Dan Alexa au revenit în frunte grație triumfului de vineri seară de la ora 18,30, în nocturna argeșeană, și au rămas astăzi peste iarnă în fotoliul de lider, dat fiind remiza albă acasă a fostei fruntașe nou-promovate.

CS Mioveni – AFC Dunărea 2005 Călărași 1-3: Florescu 15 / Pană 58, Missi Mezu 63, Alexandru 87 – lovitură de la 11 metri. În tur, la Dunăre, era 1-1.

În deplasare s-au mai impus însă și formații moldave de la polul inferior al ierarhiei, dispunând detașat de grupări cu dificultăți financiare.

Dacia Unirea Brăila – Știința Miroslava 1-4 (0-1): Bucur 67 / Taciuc 12 – lovitură de la 11 metri, Buhăcianu 57, 85, Crișan 76. În tur, la Iași, era 4-4.

ASA Târgu Mureș – Foresta Suceava 2-5 (1-2): Băjan 28, Sîrbu 73 / Bosînceanu 7, Renquin 38, 53, 77, Matei 75. Așadar o revanșă, după ce ardelenii câștigau în deplasare în tur cu 0-6.

Nou-promovata CS Știința Miroslava a evadat astfel de pe pozițiile de retrogradare iar Foresta a lăsat 3 formații în urma sa.

Trecând la remizele zilei, una a decis rocada la vârf, sibienii risipind puncte acasă în fața ocupantei locului 4, care a lovit transversala în minutul 2, în urma unui corner: AFC Hermannstadt – CS Afumați 0-0. În tur, ardelenii se impuneau cu 0-1 în Ilfov, la prima lor deplasare după promovare. Astăzi, duelul din prima cincime a clasamentului a schimbat identitatea campioanei de toamnă…

Celelalte două remize s-au înregistrat în dueluri din jumătatea secundă a ierarhiei…

Metaloglobus București – AFC UTA 0-0. Remiză albă, precum în tur.

Ripensia – Luceafărul Oradea 4-4 (2-2): Mediop 2, 29, 40, Neamțu 90+2 / Rusu 1, 24, 70 – din lovitură de la 11 metri. Declarațiile, în consemnări anterioare, cronica jocului și fotografiile, în consemnări viitoare.

În fine, victoriile acasă, două înregistrându-se în Ilfov…

CS Balotești – CS Sportul Snagov 1-0 (0-0): Ion 77. Revanșă cu un scor identic celui din 12 august.

Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare 4-1 (2-0): Gliga 3, Drăghici 35, Blejdea 90, Șandru 90+2 / Pop 48. În tur, 1-1.

Iar de la ora 12, în Trivale, în duelul alb-violet, FC Argeș – ASU Politehnica Timișoara 2-0 (1-0: Grecu 38, Buhăescu 84), joc pe marginea căruia vom reveni cu alte amănunte.

În totalul rundei, 32 de goluri marcate, dintre care 17 de către formațiile oaspete.

Rezultatele etapei a XXI-a și clasamentul la zi în Liga 2, pe coloana datelor tehnice. 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × 2 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: