Liga a VI-a ”Promoție” + Campionatul Municipal Lugoj

După o vacanţă de două săptămâni, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşte, liga a şasea județeană s-a reluat în weekend cu o nouă rundă din retur în cele două serii de ”Promoție” și în Campionatul Municipal Lugoj. Scurt tur de orizont…

Liga a VI-a ”Promoție”

Seria I

Lider rămâne în continuare AS Gelu, care a câştigat în deplasarea efectuată la Gottlob cu 3-5 şi s-a distanţat la opt puncte de ocupanta locului secund, Şoimii Pesac, învinsă la Olimpia Bucovăţ cu 2-0.

Iar pe locul trei, la egalitate de puncte cu ocupanta poziției a doua, Chinejana Chinezul Satchinez, care a reuşit o victorie în deplasare, cu 0-2 la Banatul Teremia Mare. Pe primul loc, AS Gelu cu 49 de puncte, iar pe locul secund cei din Pesac, cu 41 de puncte.

Seria a II-a

Formația din Pișchia se menține și după această etapă lider al întrecerii, chiar dacă a cedat pe teren propriu în faţa ocupantei locului secund, Progresul Vucova, cu 3-4. Pe locul I, cei din Pişchia, cu 35 de puncte, urmați de sportivii din Vucova cu 32 de puncte.

*

Campionatul Municipal Lugoj

CS Bega Belinţ a învins în deplasare cu un ”set la zero” echipa din Sinersig, Denis Ştefoni înscriind 3 goluri iar Ioan Şonda, Armando Stoian şi Adrian Mortogan câte unul.

Surpriza etapei a furnizat-o echipa AS Tomeşti, care a învins în deplasare la Chizătău, una dintre echipele pretendente la promovare. Rezultatul, 4-7.

Iar o altă surpriză a fost oferită de către cei de la Progresul Racoviţa, care au încheiat la egalitate 5-5 în deplasarea efectuată la VHP Pădureni, ocupantă a locului secund.

Rezultatele etapei în eșalonul șase timișean, pe coloana ierarhiilor.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− opt = 1

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: