Liga a VI-a ”Promoție”, ”Municipal” Lugoj + FOTO: AS Gelu – Satchinez 4-1

Campionatele ligii a VI-a de ”Promoţie” din Timiş și cel ”Municipal” din Lugoj au mai făcut un pas spre linia de sosire a sezonului 2018-2019. În această etapă, penultima din Seria I, AS Gelu a învins acasă și a promovat în eșalonul cinci, triumf punctat printr-un fotoreportaj, Juventus Pişchia urcând în paralel în Campionatul Județean Timiș, pe când Bega Belinţ şi-a păstrat primul loc în competiția lugojeană şi este ca şi promovată.

Scurt tur de orizont…

Seria I de ”Promoție”

AS Gelu a promovat în ”Județ” după victoria obţinută acasă în fața urmăritoarei sale, Chinejana Chinezul Satchinez, rămasă cu 54 de puncte după ce a cedat în fieful liderului, fiind astfel în pericol să piardă locul secund în ultima etapă.

Scorul rundei l-au reuşit cei din Iecea Mare, acasă în dauna celor de la Becicherecu Mic II, 7-1. Iar Şoimii Pesac a izbutit o victorie în deplasare la Bulgăruş, fiind cu mari şanse de a încheia pe locul secund. Şi Olimpia Bucovăţ a reuşit o victorie la limită acasă în dauna celor de la Triplex Beba Veche: 4-3.

AS Gelu – AS Chinejana Chinezul Satchinez 4-1 (1-0). 

Înainte de meci s-a efectuat premierea campioanei Seriei I din Liga a VI-a ”Promoție”, de către reprezentanți ai AJF Timiş care au ajuns la fața locului la 17 şi 55 de minute. Gazdele au fost răsplătite cu o cupă, diplomă şi o minge, iar tricourile şi medaliile au fost comandate de echipa campioană.

Jocul a început cu o întârziere de 10 minute iar fruntașii au deschis scorul în minutul 16, când Tudor Augustin a transformat o lovitură de la 11 metri. După pauză, în minutul 52, Marius Straton a dublat avantajul pentru echipa sa, ca apoi, după numai cinci minute, oaspeţii să reducă din diferenţă prin reuşita lui Daniel Miculiţă.

AS Gelu a marcat alte două goluri în ultimele zece minute, prin Vasile Palkovacs (min. 82) şi Florin Şerban (min. 90). După care… s-a încins hora bucuriei, nou promovații scandând ”Campionii!” S-a desfăcut şampania, savurată cu suporterii.

Antrenorii Bogdan Lupu şi Nebojsa Iorgovan au apelat la unsprezecele Tiberiu Munteanu, Ionuţ Lupu, Gabriel Chelbu, Augustin Tudor, Vasile Palkovacs, Marius Straton, Bogdan Epure, Iulian Berbece, Petru Pătruică, Remus Şerban, Andrei Miclăuş.

Au mai intrat: Endre Vetro, Alexandru Aldea, Şerban Cuzmanovici. Rezerve: Laurenţiu Ciobanu şi Eduard Osiac.

Din Seria a II-a, încheiată etapa trecută, Juventus Pișchia a promovat în liga a cincea.

*

Campionatul Municipal Lugoj

Lider și în continuare, CS Bega Belinţ, cu 61 de puncte și virtual promovat în ”Județ”, câştigând în deplasare la Topolovăţu Mare II cu 1-2 (1-1). Au marcat: Silviu Kolitak (min. 22), respectiv Ion Şonda (min. 30) şi Petru Miculaiciuc (min. 89). Denis Ştefoni, de la oaspeţi, a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 70.

Scorul etapei a fost realizat de ocupanta locului secund, Avântul Chizătău, 12-2 acasă cu AS Cladova. Iar ocupanta locului trei, din Ohaba Forgaci, a învins la mare luptă pe teren propriu pe cei de la Progresul, cu scorul de 6-4.

În altă ordine de idei, întârziată omologare a rezultatului unui meci din etapa a 22-a, dintre echipele din Chizătău și Tomeşti, încheiat pe teren cu 4-7. În urma partidei nu a fost depusă nici o contestaţie din partea clubului gazdă, dar scorul a fost totuși omologat după şase etape cu 3-0 pentru cei din Chizătău. Totodată, nu s-a emis nici un comunicat în acest sens din partea Comisiei de Disciplină a Campionatului Municipal Lugoj. Anunț ce se lasă așteptat și în cazul unei partide din etapa trecută, Racoviţa – Tomeşti, la care oaspeţii nu s-au prezentat, rezultatul meciului fiind omologat cu 3-0. Mai sunt și cazuri de jucători eliminaţi care joacă apoi în etapele care urmează, mărind acolada întrebărilor din jurul practicilor acestei comisii a întrecerii lugojene.

Fotografii realizate de Iosif Canea la meciul AS Gelu – Chinejana Chinezul Satchinez.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ doi = 6

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: