LIVE TEXT. 6 noutăți la gazde: Mailat, titular în premieră în Liga 1 2016/7. ACS Poli – Concordia 0-0: Cristescu 18 bară. Timișoara, al 3-lea joc în 168 de ore, Chiajna, unicat din 14 fără punct în faza pe grupe. Central și asistent din București

Final, 0-0. După dubla cu FC Voluntari, 1-0 în retur și 1-0 în play-out, ambele pe Bega, 1-1 în retur cu Concordia și 0-0 azi cu Chiajna, ambele la Timișoara. Bilanț al meciului din etapa a 4-a în play-out… 1-3 la șuturi pe poartă (0-3 la pauză). 2-4 (1-3) la șuturi la poartă. 2-3 (1-2) la șuturi blocate. 5-3 (2-3) la cornere. 14-19 (8-8) la faulturi. 3-1 (1-0) la cartonașe galbene. Dar cel mai important, 0-0, după 90+4 minute. Revenim cu declarații…

Schimbările Concordiei fiind completate, Chiajna va încheia în 10. Liberă ACS din propria jumătate dar și… finish. 

Final confuz. Jucător al Concordiei pare-se ceva mai grav lovit pe cercul de la centrul terenului, în propria jumătate. Jocul a continuat și un altul, component al gazdelor, s-a lovit la margine, pe dreapta, în propria jumătate.

Meci încheiat cu echipa mai obosită în atac. După intrarea brazilianului, ACS Poli a împins puțin liniile, în premieră.

Și corner timișorean. Speranțe! De pe stânga. Tot Croitoru. Cu recentrarea lui Mailat, după mai multe lovituri de cap.

90. Alexandru în locul lui Ciobanu.

90. Croitoru, liberă de pe dreapta. Respinsă cu capul.

89. Mailat, la un pas să aducă victoria. Pătrunde pe centru, își face mingea de șut și trage de la 18 metri pe jos. Razant cu colțul lung.

88. Centrare în careu, spre Serediuc. Și el ajunge puțin prea târziu. Straton, primul.

87. Costin, cartonaș galben. Fault, la centrul terenului. Pe linie.

86. Croitoru, șut blocat de la 18 metri. Dintr-odată, ACS Poli e mai periculoasă.

85. Centrare spre Popovici, care ajunge prea târziu ”la întâlnire”.

84. Prim șut al lui ACS Poli pe poartă în întregul meci, scurgându-se de la 17 metri, pe jos, în brațele lui Bălgrădean.

82. Cea mai bine legată fază a jocului, cu un-doiuri ale oaspeților pe centru-stânga. Pătrundere în careu de la 12 metri lateral stânga dar Cristescu își prelungește balonul și, întinzându-se, intră cu crampoanele în Straton. Cartonaș galben, Cristescu. Îngrijiri medicale. 

Concordia, mai proaspătă spre final.

78. Tot Herea execută. Cap al oaspeților dar în sus, ”lumânare”

77. Herea intră în diagonală de la 40 de metri dreapta și e secerat de Cânu: cartonaș galben.

76. Herea intră bine în joc dar îi și pasează prea tare pe dreapta lui Serediuc. Ca între rezerve.

75. Intră și Pedro Henrique Almeida. În locul lui Drăghici. Și are o primă minge de urmărire dar căpitanul oaspeților, din poartă, e primul la 12 metri.

73. Decarul Herea, în locul lui Albu. Doi – doi la înlocuiri. 

70. Execută Ciobanu, respinge de la prima bară Neagu. Până la Bălgrădean, aflat aproape de centrul terenului, singur. Degajează. Pe contra următoare, scapă Drăghici și e talonat de Melinte. Se indică ofsaid și banca timișoreană, pe linie, sare ca arsă.

69. Pe contraatac, fault pe dreapta. Lângă careu. ”Galben” lui Neagu.

Croitoru, bine executat spre Cânu, care șterge balonul spre colțul lung. Apoi, recentrarea lui Neagu spre colțul lung. De puțin pe lângă bară: deviată. Corner.

Mijlocul părții a doua: prim corner al gazdelor, de pe dreapta. Se aude și ”Poli! Poli!”

67. Ne contrazice parțial Novak. Centrare spre Drăghici, în centrul careului Concordiei, însă prea înaltă.

20 de minute după pauză în care ACS Poli n-a prea intrat în careul advers.

64. Koenders evită în ultima clipă cornerul. Aut…

Jocul reprizei a II-a, și mai anost. Te adoarme, nu alta.

62. Până la urmă, Poparadu îi și lasă locul lui Neagu. Poparadu, accidentat. Iar astfel Novak este urcat în centrul liniei mediane.

60. Și Poparadu a necesitat îngrijiri medicale. Purtat spre propria bancă de rezerve de mașinuță.

54. Imediat mută și Concordia: Serediuc în locul lui Grădinaru.

53. Străuț în locul lui Bocșan. Iar Scutaru e mutat implicit de pe dreapta, în centrul defensivei. 

50. Scutaru, centrare în spatele porții, după vinclul de la bara a doua. N-o putem trece la șuturi la poartă: intențiile au fost altele.

49. Bocșan respinge cu corpul și un șut din întoarcere al lui Pena, din careu.

48. Ciobanu, șut peste transversală. De la 18 metri, nu cu mult deasupra barei.

47. Bocșan respinge cu capul centrarea lui Koenders de pe dreapta.

Aceeași galerie de 15 fani de la tribuna a II-a, în stânga, continuă încurajările. Se lasă frigul.

21:35. Cu oarecare întârziere, începe repriza a II-a. Cu ACS Poli având prima lovitură, spre poarta de la Peluza Sud.

Bilanț al primei părți… 0-3 la șuturi pe poartă. 1-3 la șuturi la poartă. 1-2 la șuturi blocate. 2-3 la cornere. 8-8 la faulturi. 1-0 la cartonașe galbene. Dar cel mai important, 0-0, după 45 de minute dominate în general de Concordia.

45. Se intră în prelungiri, cu două minute adiționale.

43. Cânu, cap pe spate la al doilea corner al oaspeților. De pe stânga.

O luptă oarbă, cum denumea Popa înaintea fazei play-out întregul supliciu al luptei pentru supraviețuire. O luptă oarbă într-un război la fel de… orb.

8-8 la faulturi. Joc fragmentat și încâlcit, sub spectrul retrogradării. Miza punctelor puse în joc își spune cuvântul.

39. Bombă a lui Grădinaru de la 30 de metri, respinsă de la semiînălțime, din stânga sa, de Straton. 0-3 la șuturi pe poartă.

38. Altă ocazie a oaspeților. ACS Poli, expusă pe dreapta sa. Scutaru are un joc greu. Și un cartonaș galben.

34. E prima oară când tribuna a II-a se manifestă. Huo! La acordarea unei lovituri libere la 25 de metri dreapta, executată de Pena. Gazdele protestează că faza a curs în vreme ce în colțul careului advers rămăsese întins la gazon un polist. A și intrat la fața locului mașinuța medicală. I se acordă îngrijiri lui Croitoru. Se execută: centrare respinsă.

33. Prim șut blocat și în contul timișorenilor. La 15 metri și deviat în brațele lui Bălgrădean.

Au intrat azi în primii 11, ca noutăți față de sâmbătă, Bocșan, Novak, Poparadu, Mailat, Popovici și Drăghici.

Mailat, titular în premieră în Liga 1 2016-2017.

Bocșan nu mai jucase titular din ieșirea la FC Viitorul. Novak din ieșirea în Gruia, 0-0 cu ASA, ca o rară apariție, după ce mai apărea înainte într-un 2-2 afară în retur la Pandurii. Poparadu juca ultima oară titular în Liga 1 în deplasarea victorioasă la Botoșani, la debutul fazei play-out. Popovici reintră titular în campionat după victoria cu Voluntariul, în care marca unicul gol al jocului, iar Drăghici după eșecul de la Ovidiu.

Nu mai puțin de 6 noutăți în primul 11 față de începutul deplasării de sâmbătă la Iași, abordată atunci cu Straton – Străuț (Bocșan, 61), Scutaru, Cânu, Șeroni (Neagu, 46) – Artean, Soljic – Bărbuț, Croitoru (c), Fucek (Popovici, 46) – Henrique, iar pe bancă prin Curileac – Mailat, Novak și Drăghici.

Jocul, a doua oară întrerupt, tot cu gazdele primind îngrijiri medicale. Acum, Straton.

26. Ciobanu scapă iar pe stânga și șutează la colțul scurt: Straton salvează prin șpagat. Corner. 2-1 la cornere, 0-2 la șuturi pe poartă. 

24. Cristescu șutează de la distanță dar și foarte imprecis. Reluările sale, deja 3 alături, o iau invariabil spre stânga buturilor lui Straton.

Mai mulți jucători trecuți pe la echipa de pe ”Dan Păltinișanu” în tabăra timișoreanului Alexa. Cu toții fundași. Dobrosavlevici, Dan Popescu, Melinte…

Hop! Sunt două mingi în teren. La mijlocul reprizei I.

21. Cristescu, cap alături din centrul careului, la o centrare de pe dreapta.

20. Concordia obține o lovitură liberă de la 22 de metri, central. Zid timișorean încadrat de jucători oaspeți. Execuție în zidul înălțat. Apoi, alt șut, blocat cu latul de Cânu, spre aut…

Minutul 18: prim șut pe poartă al jocului. Marian Cristescu, de la colțul scurt, de la 8 metri, la centrarea de pe stânga a lui Pena. Bară! Îi revine lui Cristescu, al cărui al doilea șut e blocat…

17. Alt corner obținut de gazde pe stânga. Koenders respinge în corner. Execută Croitoru și se respinge. Apoi, încă o centrare respinsă.

Rezerve sunt așadar, reamintim, 33. Curileac – 3. Neagu, 7. Bărbuț, 26. Bîrnoi, 24. Vasi, 91. Pedro Henrique Almeida și 32. Străuț. Și câțiva juniori…

12. Altă distribuție din partea lui Croitoru. De la 35 de metri central, liberă spre colțul lung, unde apare Bocșan. Cap peste poartă dar și fault în atac.

Minutul 11. Prim corner al jocului. Croitoru, de pe stânga. Bălgrădean boxează. Căpitan la căpitan.

Mult mai puțină lume decât marția trecută la aceeași oră, aproximativ pe jumătate față de partida cu CFR. S-a revenit la ”normal”, sub 1.000 de spectatori. Timp ideal pentru fotbal, ușor răcoros, fără vânt. Gazonul arată foarte bine.

Așadar 1-1 la șuturi la poartă, iar acum 2-2 la faulturi.

Minutul 8. Ciobanu pătrunde pe stânga până în careu de unde plasează pe jos, în centru, lui Cristescu. Șut slab cu exteriorul, drept, pe lângă colțul lung, în stânga lui Straton. Mult alături…

Au revenit așadar Bocșan și Novak. Iar la mijloc Poparadu și Mailat, în față reintrând Drăghici. Cinci noutăți față de precedenta partidă acasă de campionat, 1-0 cu FC Voluntari.

Prime cinci minute de tatonare, mai ales la centrul terenului.

Minutul 2. Primă incursiune, lansat fiind Mailat, pe dreapta. Șut din fuleu, mult pe lângă colțul scurt.

Minutul 1. Prim fault, la 20 de metri lateral dreapta. Croitoru execută din margine, în careu. Se respinge

Începe Concordia, complet în alb, atacând în repriza I spre poarta de la Peluza Sud.

Echipele…

ACS Poli Timișoara: Cătălin Straton – Cristian Scutaru, Cristian Bocșan, Gabriel Cânu, Leopold Novak – Andrei Artean, Adrian Poparadu – Sebastian Mailat, Marius Croitoru – cpt., Alexandru Popovici – Octavian Drăghici.

Pe bancă: Curileac – Mailat, Novak, Drăghici.

Rezerve: 33. Curileac – 3. Neagu, 7. Bărbuț, 26. Bîrnoi, 24. Vasi, 91. Pedro Henrique Almeida și 32. Străuț

Antrenor: Ionuț Popa.

Concordia Chiajna: 34. Cristian Bălgrădean – cpt. – 46. Milano Koenders, 5. Cristian Melinte, 24. Alin Dobrosavlevici, 80. Dan Popescu – 3. Alexandru Albu, 19. Raul Costin – 95. Razvan Grădinaru, 18. Marian Cristescu, 11. Cristian Ciobanu – 30. Marius Pena.

Rezerve: 1. Drăghia – 7. Serediuc, 10. Herea, 17. Răsdan, 9. Alexandru, 26. Feussi și 77. Munteanu.

Antrenor Dan Alexa.

Etapa marcând mijlocul turului în play-out a început cu un draw alb, al treilea în 7-14, după cele din runda a doua: ASA – Pandurii 0-0. Chiar și așa, dacă învinge diseară, ACS Poli sare în ierarhie peste gorjenii ajunși la 16 puncte (vezi clasamentul și programul de azi și vineri pe coloana dreaptă).

*

Astăzi se împlinește exact o lună de zile de la căderea de cortină la Timișoara peste retur și sezonul regulat al Ligii 1 printr-un 1-1 pe 4 martie între ACS Poli și Concordia, și iată că bănățenii și cei din Chiajna se reîntâlnesc și în această seară pe ”Dan Păltinișanu”, de la ora 20,30, cu ocazia rundei a patra din play-out, marcând deja mijlocul turului în întrecerea grupei a doua valorice.

DSC_8598

Iar la cât de multe etape sunt programate în această zonă 7-14, nu mai puțin de 14, abia s-a încheiat aseară runda a treia odată cu straniul Astra – FC Viitorul 1-2, cu 3 penalty-uri ratate în prima repriză, și cea de-a patra începe deja în această seară, strict în play-out, împerechind cele mai modest clasate patru grupări în Liga 1. De la ora 18, la Târgu Mureș, ultima clasată, ASA, primește vizita Pandurilor Târgu Jiu, pe locul 11 și ultimul de evitare a retrogradării, iar mai apoi ACS Poli, care a acumulat 6 puncte din 9 posibile în noua fază a campionatului, întrecută fiind la acest capitol doar de CSM Poli Iași dintre cluburile din 7-14 respectiv de liderul FC Viitorul Constanța, se revede cu Concordia, singura formație care n-a smuls nici un punct din toate cele 14 în întrecerea pe grupe valorice.

Însă dacă înaintea ultimei etape din retur timișorenii îi primeau de pe penultimul loc pe ilfoveni, care erau plasați cu nu mai puțin de 11 puncte mai mult pe poziția a 11-a, cu două trepte mai sus, ultimă poziție de evitare a retrogradării, astăzi în schimb cele două oponente sunt umăr la umăr la egalitate de puncte, ACS Poli pe locul de baraj iar Concordia penultima, poziție de retrogradare directă. Pandurii este așadar cea care momentan s-a poziționat între timp mai bine în raport cu încheierea returului, urcând pe 11, locul salvării.

Și asta grație victoriei înregistrate etapa trecută în deplasare tocmai la Chiajna, 1-0 (0-0) în etapa a treia cu Concordia, al doilea joc direct consecutiv pe care galben-verzii antrenați din acest an de Dan Alexa l-au pierdut în fața unor contracandidate la evitarea retrogradării. Căci ilfovenii s-au înclinat și acasă după ce erau învinși în primele două deplasări cu care începeau play-out-ul, diferit față de sezonul trecut, în care demarau în zona 7-14 cu două partide pe teren propriu, trupa cu ex-timișoreni fiind depășită mai întâi cu 3-1 (2-0) la Iași, unde a egalat în minutul 50 dar a primit golul 3 peste alte 3 minute, iar apoi cu 2-1 (1-0) la ASA Târgu Mureș, unde degeaba a egalat în minutul 84, căci a încasat un alt gol tot după 3 minute.

Pe final a primit Concordia gol și în ultima deplasare din retur, pe malurile Begăi, Șeroni egalând pentru ACS Poli în minutul 90, după ce Albu deschidea scorul în minutul 10, remiză prin care bilanțul lui Alexa în ultimele 5 runde din sezonul regulat, de la preluarea în ianuarie a ilfovenilor, suna pozitiv și încurajator, 2 2 1 6-6, cu 8 puncte din 18 posibile.

Galben-verzii chiar și câștigaseră în deplasare cu timișoreanul la cârmă, în precedenta ieșire față de cea din Banat, 1-0 la Drobeta Turnu Severin cu Pandurii, pe 19 februarie, prin reușita lui Costin din minutul 41, însă de-atunci tânărul antrenor în vârstă de 37 de ani s-a mai bucurat de un singur punct din 15 posibile, tocmai când pe toți îi arde buza mai tare.

Dacă ilfovenii n-au rezultate, în schimb timișorenii suferă, absolut de înțeles, de oboseală. Unii sunt în picaj la capitolul puncte, alții tind a cădea din picioare. Căci partida din această seară este a treia a elevilor lui Ionuț Popa într-un forțat ”turnir” marți – sâmbătă – marți – vineri, început cu un joc eliminatoriu cu prelungiri, de 120 de minute  plus lovituri de departajare, și continuat cu o lungă deplasare în nord-estul țării, la Iași. În contrast cu surghiunul fizic al celor de pe ”Dan Păltinișanu”, Concordia și-a tras binișor sufletul prin a nu avea în program la mijlocul săptămânii trecute o întâlnire din Cupa României și a apărea în campionat acasă cu o zi mai devreme decât bănățenii. Mai mult, ACS Poli va apărea și vineri la ora 17,30 la malul Dunării, pe când cei din Chiajna vor mai juca abia luni, peste 6 zile, acasă cu Gaz Metan.

Programările puse la cale de LPF și acoliții cu drepturile de difuzare sunt de-a dreptul scandaloase, ceea ce a remarcat pe bună dreptate și antrenorul Ionuț Popa în prefațarea de ieri a jocului, dar dacă tehnicianul amenințatei cu retrogradarea s-a limitat doar la a lansa întrebări, presupunând că n-ar fi vorba despre vreo ”lucrătură”, în schimb intuiția îți sugerează că, precum în cele lumești, lucrurile nu se leagă pur și simplu doar întâmplător.

De fapt, n-ar fi exclus ca, după travaliul de succes cu CFR Cluj, timișorenii să fie ajunși din urmă de oboseală tocmai la aceleași ore ale serii de marți contra Concordiei, sau poate vineri, în ieșirea la Drobeta Turnu Severin. Oricum, la cât de haotic se derulează Liga 1, exclusiv din vina organizatorilor competiției și a partenerilor săi, bioritmul sportivilor este suficient de dat peste cap pentru a mai fi lesne detectate curbele firești de efort. Ce mai ciclu de pregătire săptămânal și ce mai continuitate în regim normal!? Dar nimic nu mai trebuie să mire, la ceea ce se întâmplă în general în România.

Însă chiar și cu toată această oboseală, timișorenii se pot mândri că încă n-au pierdut acasă în 6 apariții pe ”Dan Păltinișanu” în noul an 2017, trei fiind victorioase, dintre care ultima chiar și fără gol primit, în ordinea 2-1 cu CSM Poli Iași în retur, 4-2 cu ASA în returul semifinalelor Cupei Ligii și 1-0 (0-0) cu FC Voluntari, în play-out, iar alte trei încheiate la egalitate, 1-1 (0-0) cu Gaz Metan, 1-1 (0-1) cu Concordia și 0-0 după 120 de minute cu CFR Cluj, în sferturile Cupei României, ulterior adjudecate de pe punctul cu var.

A mai trecut o săptămână de-atunci și iată că infirmeria bănățenilor s-a populat, problemele de lot punându-l rău de tot pe gânduri pe Popa, ceea ce te poate duce cu gândul chiar și la vorbele sale, că timișorenii ar avea șansa a doua în partida de la ora 20,30, transmisă aici în direct LIVE TEXT, dar și la amănuntul că ”violeții” au repetat în play-out rezultatul înregistrat acasă în retur cu FC Voluntari, 1-0 în decembrie și 1-0 luna trecută, ceea ce s-ar putea repeta și în cazul reîntâlnirii cu Concordia: 1-1 pe 4 martie și un eventual 1-1 în 4 aprilie.

Totul rămâne de văzut, fiind de notat că ilfovenii au câștigat doar de 3 ori în deplasare în actualul sezon, de fiecare dată cu 1-0, în august la ASA și în septembrie la Dinamo, plus în februarie la Dunăre, încheind returul cu un bilanț negativ al ieșirilor, 13 3 4 6 9-14 și 13 puncte, unul pe meci afară, dintre care în 4 nu au marcat. Cel al timișorenilor acasă strict în campionatul 2016/7 a devenit în premieră pozitiv tocmai cu ultima ocazie, 14 6 3 5 16-18 și 21 de puncte, adică 1,5/meci disputat pe teren propriu în Liga 1, jumătate din totalul disponibil.

Ca rezultate directe în faza play-out din sezonul trecut, a fost mai întâi 0-0 la Chiajna în chiar prima etapă și 1-3 acasă la startul returului în 7-14, când Nimely, ajuns între timp în Norvegia, înscria pentru timișoreni, după ce în campionatul regulat precedent Goga marca unicul gol al partidei tur, 1-0 în minutul 57, iar în Ilfov se consemna un 2-2 (1-0). La Chiajna, timișorenii învingeau în turul campionatului regulat al actualei ediții, 2-0 (0-0) prin Drăghici în minutul 84 și autogolul lui Albu (90+5), după ce precedentele întâlniri ale prim-divizionarelor s-au consemnat în ediția 2013/4, 1-0 pentru ACS Poli acasă dar și retrogradare pe 21 mai 2014, primăvară în care Dan Alexa își agăța ghetele în cui la ciprioți, respectiv 2-1 pentru Concordia în tur, în 6 decembrie 2013. De spus și că în respectiva ediție cei din Chiajna încheiau cu un punct în plus față de nou-promovații din Banat, 39 după 34 de etape, față de 38, pe poziția a 14-a față de locul 16, ocupat de ACS Poli, tot cu două locuri mai sus dar și 15 puncte sfârșind Concordia în comparație cu timișorenii și după faza play-out din 2016, ultima pe loc salvator. Însă dacă atunci ilfovenii au urcat de pe locul 13 după retur pe 11 la final, într-o rocadă tocmai cu timișorenii, acum mersul lucrurilor pare a indica o oglindire a situației, după ce timișorenii încheiau luna trecută cele 26 de etape pe locul 13 iar galben-verzii pe 11. O rocadă s-a efectuat deja, deși nu completă.

Arbitrează Marcel Bîrsan, din București, asistat de concitadinul Orbuleț și orădeanul Danșa, observatori fiind Botescu și Olah.

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: