LIVE TEXT. ACS Poli Timişoara – FC Bihor 3-0: Belu 18, Henrique 60, mărgele; Popovici 76 – pen. 4 noutăţi faţă de Reşiţa, 3 premiere ca titulari: Smaranda – Bocşan, Dragomir

3-0! În premieră 3 goluri marcate în campionat după aproape 17 luni, de la un 3-1 cu FCM Târgu Mureş, în B2, pe 13 mai 2013. Cel mai clar succes al lui ACS Poli de peste un an de zile, ultimul antrenor învins aici la mai mult de două goluri diferenţă fiind tot Pelici, pe 3 mai 2013, 4-0 cu CSM Râmnicu Vâlcea. ACS câştiga la două diferenţă în Liga 1 doar în etapa inaugurală, 2-0 cu Dinamo, dar 3 goluri într-un meci din elită n-a reuşit să înscrie… Revenim cu declaraţiile, revenim cu pozele…

 

„Altădată, altădată, o s-o facem şi mai lată!” O voce răzleaţă, tinerească. Nu-s galerii.

„Portarul” Stancu a prins totuşi o minge şi a şi scos un gol ca şi făcut, al lui Bărbuţ. Corner.

85. „Galben” Speroni, pentru o ţinere la Popovici.

Oradea în 10. Sporttim a pronosticat corect, că după 1-0 şi 2-1 acasă, urmează şi 3 goluri în propriul fief. Premieră în noul sezon, atât acasă cât şi în deplasare.

75. Scapă Popovici, lobează portarul, mingea fiind scoasă de un fundaş de pe linia porţii. Dar Hildan îl faultase pe Popovici, în careu, rezultând un penalty. Şi un cartonaş roşu, portarului. 3-0 de la 11 metri, în minutul 76, marcator Popovici. În poarta Bihorului, un jucător de câmp, Stancu, dat fiind că orădenii efectuaseră toate schimbările.

74: iese Sorian, intră Dobrescu.

71. Ultimă înlocuire la ACS Poli: intră Boldea. Iese Lazăr.

70. Bărbuţ fentează un fundaş şi se face apoi că pasează spre zona centrală dar încearcă surprinderea portarului. Frumos! Dar nu-l învinge pe colţul scurt.

69. Prim cartonaş galben la gazde. Lazăr, pentru un henţ în cercul de la centrul terenului.

S-a mai animat ceva şi tribuna. În prima parte se auzea şi musca, dar şi indicaţiile ce şi le împărţeau în teren jucătorii.

61. Cu probleme musculare, Henrique e înlocuit cu Popovici. Iar la bihoreni intră Speroni, în locul lui Străuţ, în minutul 64.

60. GOL, 2-0 Henrique. Plecat de la centrru, înşiră fundaşii adverşi, pătrunde din stânga spre centru şi şutează la semiînălţime, în stânga portarului, din preajma liniei de 16 metri. Mărgele. Tot după un sfert de oră, cam ca şi în prima parte. Acum, din acţiune.

59. Prim şut pe poartă al Oradei. Sorian, şut de la 24 de metri, lateral dreapta, şi Smaranda respinge de lângă bară.

56. Raymond Lucaks, substituit cu Lupu.

54. Bîlbîială a apărării orădene: Bărbuţ preia în careu, lateral dreapta, de unde centrează pentru Henrique. Cap de la 8 metri peste poartă.

52. Primă înlocuire: iese Dragomir, în aplauze, intră Poparadu.

50. Lovitură liberă de pe dreapta, din preajma colţului terenului, executată de Lazăr. Ajuns la Popescu, balonul e reluat mult peste dintr-o poziţie favorabilă.

Vestea… serii: instalaţia de nocturnă, în funcţiune. 10 octombrie, spre orele 19…

Pauză, 1-0, după o primă parte anostă. Orădenii n-au avut nici un şut pe poartă. Dar nici ACS Poli nici n-a prea avut. Posesie mai bună a gazdelor. Olimpia a plecat din tribună.

Juniorii A şi B ai lui ACS Poli joacă mâine la Arad, cu ACS UTA Bătrâna Doamnă.

40. Corner de pe stânga. Portarul încearcă să prindă, dar se loveşte de Henrique. Cu poarta goală, Belu nu profită. Mare ratare!

În Liga 3, CS Nuova Mamma Mia a câştigat cu 3-0 acasă cu Pandurii II, iar Millenium Giarmata cu 1-0 la Motru. Dublă timişeană la zero contra gorjenilor.

38. Străuţ, cartonaş galben, aproape de tuşa din dreapta.

Trupă foarte tânără la timişoreni. Mulţi sub 21 de ani, aşadar ACS Poli e mai mult decât confortabilă în limitele regulamentare.

36. Raymond Lukacs, prin cartonaş galben. A simulat faultul, după ce a intrat în Smaranda.

30. Corner de pe dreapta: Henrique scutură plasa dar preluase balonul cu mâna.

28. Lovitură liberă respinsă de orădeni, Dragomir recentrând pentru Henrique, care l-a ochit pe portar, de unde balonul a ajuns la un coechipier, acesta trimiţându-i acasă lui Hildan. Neinspirat, a prins balonul în mâini. Indirectă, de la 7 metri! Belu însă, în zid.

Reuşita lui Belu este cea mai rapidă în contul lui ACS Poli pe teren propriu în noul campionat. 

24. Fază similară cu cea a lui Stancu, de această dată şutând Pascariu, central de la 19 metri: pe lângă bară, şut bun.

De notat şi că Dragomir e mai retras, la închidere, cu Popescu, Lazăr evoluând ceva mai avansat.

O lovitură liberă similară, fără efect însă.

Belu marca primul gol al lui ACS Poli în noul sezon de B2, în minutul 10 al deplasării la Piteşti, 2-0 cu CS Mioveni, şi deschidea scorul din penalty în minutul 74 al precedentului meci acasă, 2-1 cu CS Caransebeş. Belu, 3 goluri. Regula ar spune că o aripă ar trebui să marcheze al doilea gol al timişorenilor. Bărbuţ reuşea în Trivale, rezerva Nanu aici, cu cărăşenii.

18, 1-0, gol Belu. Lovitură liberă de la 30 metri, puţin lateral stânga, executată de Lazăr, la care Belu reia cu latul, cu dreptul, din întoarcere, de la 8 metri, în dreapta lui Hildan. Prima fază de poartă a Timişoarei. În rest, nimic la nimic.

Dintre rezervele de astăzi, Stavric şi Boldea n-au mai prins primul 11 după etapa a II-a, iar Popovici şi Nanu, chiar deloc.

Minutul 8. Stancu, de la 20 metri central, şut peste poartă.

Pelici şi-a aşezat 11-le astfel: Pop, Lazăr, Pascariu, Letan – Luduşan, Haş, Străuţ, Sorian – Stancu, R. Lucaks. Remarcăm numele lui Ciprian Străuţ, trecut prin fotbalul timişorean.

Doi dintre cei 4 marcatori ai Timişoarei în B2 sunt în teren, Belu şi Bărbuţ, unul e pe banca de rezerve, Nanu, iar altul, suspendat: Cânu. Rezervă, dar la oaspeţi, e un mijlocaş trecut prin fotbalul timişean, argentinianul Raul Alberto Speroni.

Doar 250-300 de spectatori. Audienţă dezastru. Între privitori, trecând şi pe la masa presei, Szabolcs Szekely.

Minutul 1. ACS Poli, în negru-negru şi jambiere negre cu dungi albe, atacă spre Curva Sud. Începe ACS Poli. Bihorenii, în roşu complet. Roşu, mai pretabil pe căldură decât negrul.

Smaranda, Bocşan şi Dragomir sunt titulari în premieră în 2014-2015 în B2, pentru ACS Poli, la care Lazăr, înlocuit în minutul 63 al precedentului meci acasă, cu Poparadu, şi care nu evolua apoi la Reşiţa, a revenit după o absenţă.

Dan Alexa a operat aşadar 4 înlocuiri faţă de deplasarea pierdută la Reşiţa: portarul Smaranda, în locul lui Pap; fundaşul Bocşan, în locul lui Cânu, suspendat pentru eliminare; mijlocaşul Dragomir, în locul lui Eduardo, şi Lazăr, în locul lui Poparadu, sunt titularizaţi contra Bihorului.

ACS Poli oferă din nou program de meci.

E foarte cald, soarele – pieziş în ochi. În tribună, echipierii Olimpiei Satu Mare.

ECHIPELE:

ACS Poli: 1. Smaranda – 7. Belu, 13. Scutaru – cpt., 15. Bocşan, 3. Neagu – 99. Popescu, 20. Dragomir – 25. Bărbuţ, 10. Lazăr, 27. Keita – 30. Pedro Henrique.

Rezerve: 29. Pap – 19. Todorov, 5. Poparadu, 11. Nanu, 18. Popovici, 16. Boldea, 55. Stavric.

FC Bihor: 12. Hildan – 17. Pop, 19. Lazăr – cpt., 25. Pascariu, 16. Letan, 29. Străuţ, 20. Stancu, 23. Luduşan, 21. Haş, 7. Sorian, 9. Raymond Lukacs.

Rezerve: 1. Bordea – 11. Dobrescu, 3. Ţoca, 5. Pacter, 15. Zsmobor Lukacs, 18. Speroni, 13. Lupu.

Bună ziua de pe „Dan Păltinişanu”!

*

În comentariu în direct, şi aici, de la ora 17,30, jocul inaugural al etapei a VII-a în B2, ce dă startul celei de-a doua părţi a turului seriei vestice: ACS Poli Timişoara – CS FC Bihor Oradea.

Gazdele caută a treia victorie din tot atâtea apariţii pe „Dan Păltinişanu” în noul sezon al Ligii 2, şi cu gândul la punctele handicap faţă de formaţiile cu câte un meci în plus disputat, plasate pe podium: două faţă de Fortuna Câmpina şi CS Mioveni dar chiar 5 faţă de liderul Metalul Reşiţa.

Vizitatorii din Ţara Crişurilor se uită cu jind la cele chiar 6 puncte în plus ale timişorenilor, sperând la rândul lor ca handicapul să nu mai crească, însă fiind conştienţi că nici n-au învins în primele 5 partide, nici n-au marcat vreodată mai mult de un gol.

De fapt, în cele câte 5 jocuri ale bănăţenilor respectiv orădenilor s-au înscris un total de câte 9 goluri, cifră nu prea încurajatoare în perspectiva spectacolului fotbalistic de vineri după-amiază.

E bine ştiut că timişorenii n-au jucat weekend-ul trecut, pe când FC Bihor a obţinut abia primul său punct pe teren propriu, 1-1 cu liderul CS Metalul Reşiţa. Aşadar un prim meci oficial pentru alb-negri după 13 zile de la înfrângerea din Caraş-Severin.

Într-un joc oficial figurează astăzi şi Silviu Balaure, de la ACS Poli Timişoara dar prezent cu naţionala sub 19 ani a României în Georgia, unde dispută la amiază cel de-al doilea meci al „tricolorilor” convocaţi de Doru Isac în grupa preliminară de calificare la Turneul de Elită al competiţiei Campionatului European, contra Muntenegrului.

Următoarele partide ale timişorenilor în tur sunt la Câmpina, miercuri 15 octombrie de la ora 15, cu Olimpia Satu Mare, acasă, weekend-ul viitor, la Pâncota, cu Şoimii, în ultimul weekend al acestei luni, şi acasă cu FC Olt, în primul weekend din noiembrie.

Restul întâlnirilor etapei au loc sâmbătă, dar până atunci, iată şi alte detalii despre ACS Poli – FC Bihor, în avancronica noastră de ieri…

http://sporttim.ro/fotbal/sa-nu-mai-ratam-atat-cand-avem-ocazii-acs-poli-vineri-de-la-1730-acasa-cu-bihorul-lui-pelici

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: