LIVE TEXT. AS Murani – ASU Politehnica 1-3 (1-1): Radosav 24 / Drăghici 30, 47, Ghinescu 75. Schimbare de ultim moment la start: Filimon în locul lui Naidin

Final: AS Murani – ASU Politehnica 1-3. Al doilea 3-1 al violeților în 2015, menținându-și punctajul maxim în retur, după 3-1, 6-2, 7-0 și 3-1. 12 puncte, golaveraj 19-4. AS Murani, la primul eșec în 2015 în D Timiș. Vom reveni cu declarații și imagini. La Dumbrăvița, ACS – Pobeda 2-2. O etapă cu 28 de goluri, dintre care 16 ale gazdelor, învingătoare în 4 meciuri. 3 remize și dou succese în deplasare…

83. Ies Ghinescu și Ilie, intră Budur și Tulcan. Dublă înlocuire efectuată la ASU Politehnica de profesorul Sorin Brândescu.

81. Burtic salvează miraculos în fața lui Argatu, care a țâșnit din linia a II-a, rămânând singur, față în față cu portarul.

INFO: 2-2 la Dumbrăvița…

1-3, minutul 75: Ghinescu, lob peste portar, din pasa lui Drăghici, în careu.

73. Ghinescu centrează în careu iar Drăghici reia milimetric peste transversală.

70. Iese Vucea, intră Feraru.

69: Filimon, centrare în fața porții iar Drăghici reia în stâlpul din dreapta. Cap, bară.

Fără faze de poartă. Galeria polistă, cea mai activă.

60. Iese Radosav, intră Costescu.

58. ASU Politehnica solicită penalty la o cădere în careu a lui Drăghici, dar nu era cazul…

50. Radosav, faultat la 18 metri. ”Libera” lui Argatu, peste transversală.

1-2: Drăghici, minutul 47. Preluare pe piept, piruetă și gol de la 9 metri. Minge recepționată dinspre centrul terenului.

Schimbare la AS Murani: la pauză, Coman i-a lăsat locul lui Kovacs.

*

Pauză, 1-1. După golul egalizator, ASU Politehnica a dominat.

44. Rebenciuc, accidentat, e înlocuit cu Stancu.

38. Udrea: cartonaș galben.

34. Portarul scoate de sub transversală, în corner, șutul lui Vucea de la 20 de metri, din lovitură liberă.

33. Iosof primește cartonașul galben pentru un fault la centrul terenului.

INFO. 2-1, Marius Călin, Dumbrăvița – Pobeda Dudeștii Vechi.

INFO. 1-1 și la Dumbrăvița, egalând Mirciov. După 3 mari ocazii ale gazdelor…

32. Al patrulea corner pentru AS Murani.

30. Contraatac al lui Taub, centrare în careu și Drăghici egalează cu capul de la 8 metri: 1-1, gol ASU Politehnica.

25. Drăghici, șut spre vinclu de la 16 metri.

24. 1-0 AS Murani. Îngrămădeală în careu! Radosav, din apropiere, trimite balonul în poartă. Bâlbâială defensivă.

22. Burtic respinge în corner la șutul lui Șandru, servit de Stoica.

INFO. La Dumbrăvița, gazdele conduc cu 1-0 contra Pobedei, gol marcat în primele minute de Zoli Kovacs. 

Galeria viola face spectacol, cântând neîncetat.

19. Gavriluță respinge cu capul o lovitură de colț a gazdelor. Pe contraatac, Vucea îl driblează pe Bolborea dar faza se stinge apoi.

Suprafața de joc a terenului din Murani este mai restrânsă, comparativ cu a altor cluburi din Divizia D Timiș. E ca o ”cutie de chibrituri”…

15. Corner: cap al lui Coman pe lângă stâlpul din dreapta al porții lui Burtic. Execuția lui Argatu.

Joc echilibrat. Dar întrerupt în minutul 12 de Flavius Roșu datorită… fumigenelor.

La ASU Politehnica, înlocuire de ultim moment: Brian Filimon i-a luat locul în 11-le de start lui Leo Naidin, care a resimțit la încălzire o mică durere.

Soare cu dinți, adie vântul dar terenul este foarte tare…

Minutul 4. Lovitură liberă pentru AS Murani, de la 17 metri, central. Stoica, lob peste zid, și Coman ratează intercepția. Putea finaliza.

Minutul 3. Narița respinge și un alt șut, de la 6 metri, la șutul lui Vucea de la marginea careului mic.

Minutul 2. Narița prinde șutul lui Taub de la 7 metri lateral.

Minutul 1. Încep gazdele, în verde. ASU Politehnica, în violet.

Sunt circa 100 de spectatori ai gazdelor și vreo 400 de fani poliști. Atmosferă frumoasă la Murani.

AS Murani, antrenată de Adrian Șețu, începe cu Narița / Petruș, Șandru, Argatu, Radosav / Stoica, Udrea, Iosof, Drăgan / Bolborea, Coman.

Rezerve: Mateescu / Costescu, Kovacs, Toma, Lup, Morcan.

ASU Politehnica: Burtic / Contescu, Gavriluță, Gălan, Taub / Vucea, Rebenciuc, Filimon, Ghinescu / Ilie, Drăghici.

Rezerve: Rusu / Stancu, Budur, Feraru, Tulcan, Damian, Rus.

Ne cerem scuze pentru întârzierea cu care vă enumerăm componențele echipelor, tocmai la ora de start a jocului, dar a fost extrem de dificil a intra în posesia listei cu sportivii convocați de gazda AS Murani. De parcă ar fi fost un mic secret militar. Stimați și dragi oameni buni, păstrați proporțiile: jucați în liga a IV-a.

Bună ziua de la Murani!

*

Două dintre cele 5 grupări neînvinse după primele 3 runde din returul Diviziei D Timiș se întâlnesc duminică de la ora 11, în una dintre cele două partide cădere de cortină peste etapa a XXI-a a ligii a patra, iar Sporttim transmite în direct, în comentariu LIVE TEXT, acest duel de la a patra bornă din 2015 în acest eșalon.

AS Murani, care a demarat returul cu un 4-1 victorios la Racovița, contra Progresului, și l-a continuat cu un alt 4-1, acasă în dauna Pobedei, remizând apoi în weekend la Giroc (1-1), primește vizita liderului campionatului, ASU Politehnica Timișoara, care a înscris în medie peste 5 goluri pe meci în cele 3 apariții oficiale din 2015.

 

Iar cum întâlnirile disputate acasă de nou-promovata din Murani în actuala ediție a Diviziei D au consemnat o medie de peste 4,5 goluri marcate pe meci, se anunță așadar un alt joc cu plase scuturate. Alb-violeții n-au pierdut încă nici un punct în retur, bucurându-se de o reluare a parcursului cu victorii măcar de la două goluri în sus, ba chiar și cu 6-2 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” în derby-ul cu Ripensia, pe când AS Murani se situa pe locul secund într-o ierarhie neoficială a primelor 3 etape din acest an, cu 7 puncte din 9 posibile și golaverajul 9-3.

Vizitatorii au risipit doar două puncte în deplasările acestui campionat, în remiza albă consemnată la Orțișoara, cu Cocoșul, pe 30 octombrie 2014, pe când AS Murani s-a înclinat de 4 ori pe teren propriu în actuala stagiune, înregistrând pe rând următoarele rezultate: 3-2 cu Progresul Racovița, 3-1 cu Unirea Giroc, 0-3 cu Unirea Sânnicolau Mare, 1-4 cu Voința Mașloc, 4-3 cu AS Peciu Nou, 0-4 cu Ripensia, cel mai drastic insucces acasă consumându-se pe 12 octombrie, 3-1 cu Progresul Gătaia, 1-3 cu Băban Marcel Jimbolia, 3-2 cu CFR și, cum aminteam, 4-1 cu Pobeda, bilanțul fiind 10 6 0 4 22-24 18 puncte.

Ca alte caracteristici ale nou-promovatei, deține o eficacitatea depășită doar de ocupantele podiumului și CS Ghiroda, însă în egală măsură doar CFR, Unirea Giroc și Auto au încasat mai multe goluri, regăsindu-se totodată între cele 4 grupări care nu prea remizează, cu numai un rezultat de egalitate în cont, capitol la care numai ACS Dumbrăvița n-a deschis momentan contul.

De notat și faptul că pe banca grupării din Murani, ocupantă a locului 10, dar cu un avans confortabil față de următoarele clasate, se află de-acum Adrian Șețu, fost pentru ani buni, până în 2014, în staff-ul Chișodei, cea în fața căreia ASU Politehnica risipea în returul trecut, în duminica de 13 aprilie, două puncte vitale în lupta pentru câștigarea Diviziei D Timiș, alb-violeții fiind atunci egalați pe ”Știința” în minutul 92, 1-1, din lovitura de cap a lui Golea.

Anul trecut, AS Murani a scurtcircuitat drumul lui ACS Poli Timișoara spre Divizia D Timiș, depășind-o tur-retur, cu 1-0 în toamnă, în deplasare, și cu 2-1 în revanșă, promovând din Seria a II-a a Campionatului Județean Timiș la egalitate de puncte cu echipa a doua a alb-negrilor. Cum s-au descurcat cei din Murani în primul meci disputat acasă în retur, puteți citi aici, cu mențiunea că între timp a mai reapărut la nou-promovați și Raul Costescu, după o accidentare: http://sporttim.ro/fotbal/sagul-ca-si-la-startul-turului-cu-succese-la-zero-afara-adi-setu-meserie-argatu-doua-pentru-murani

Arbitrează Flavius Roșu, asistat de Gabriel Drăguț și Cristian Pleșa, observatori fiind Altmayer și Păsculescu.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 6

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: