LIVE TEXT. ASU Politehnica – Academica Clinceni 0-1 (0-0): Ștefan 66. Revin Gălan și Teuț. Birău, 43 transversală

0-1, al cincilea eșec pe teren propriu al violeților în Liga 2, în cel de-al șaselea meci din eșalonul secund în care n-au înscris, a doua oară acasă. De fapt, precum cu Sepsi, 0-1…

Meleu după fluierul final, cu nouarul Coman împingându-l pe Gălan, care cade. Ambii primesc cartonaș galben. Se liniștesc spiritele…

84. Niță în locul lui Constantinescu. La oaspeți, Lemnaru în locul lui Coman.

81. Crișan în locul lui Antohi.

78. Antohi, cartonaș galben. Pentru revenirea în suprafața de joc fără încuviințarea arbitrului, după primirea de îngrijiri medicale.

72. Dănăricu, șut de la 12 metri, pe jos, lângă bară, în dreapta, de unde Matache, cu vârful degetelor, deturnează în corner.

70. Blănaru, fault în atac.

ASU Politehnica a dominat și prima jumătate a părții secunde dar Academica a aplicat mai bine arma contraatacului.

69. Blănaru în locul lui Ghinescu.

Galeria polistă nu se oprește însă din scandări.

Minutul 66, 0-1 ACS Academica. Treiarul Florin Ștefan, poate cel mai bun component al oaspeților. La a doua încercare, după o eroare inițială a lui Gkakos, la care fundașii au respins dar Ștefan a înscris.

60. Gkakos prinde șutul puternic al lui Ștefan, de la 17 metri, central.

65. Iese Teuț și intră Dănăricu.

Cornere ale lui Stancu, rămase fără rezultat în minutele 57 și 58.

52. Intră Fota în locul lui Gojnea.

50. Matache prinde lovitura liberă a lui Stancu.

49. Nițu, cartonaș galben pentru un fault asupra lui Stancu.

Pauză, 0-0

45. Teuț profită de eroarea lui Marin, intră în careu și de la 10 metri, singur cu Matache, șutează pe jos în stânga, dar alături…

43. Acțiune pe flancul drept, a lui Teuț, care centrează iar Matache respinge, balonul ajungând la Birău, care ochește transversala de la 15 metri, cu un șut puternic, perpendicular pe buturi.

41. Ștefan, șut de la 35 de metri peste transversală.

40. Contraatac prin Ștefan, cu centrare de pe stânga. Gkakos prinde în fața lui Antohi.

38. Constantinescu acționează pe dreapta, de unde îi pasează lui Ghinescu, care intră în careu, Matache plonjându-i curajos la picioare.

ASU Politehnica domină ultimul sfert de oră al reprizei I.

INFO. La Mioveni este în schimb 0-1, Luceafărul Oradea deschizând scorul din penalty, prin Arnăutu.

Vizitatorii trimit 3 jucători la încălzire.

33. Taub și Ghinescu, nesincronizare pe flancul stâng. Ghinescu nu intuiește intenția colegului său și un potențial bun atac se stinge.

31. Birău, cartonaș galben.

30. Bună ocazie a oaspeților din Ilfov. Lovitură de cap din colțul careului de 6 metri a juniorului nouar Coman, la o centrare de pe stânga. Gkakos respinge în bară iar balonul e reluat apoi afară.

25. Bădăuță scapă pe flancul drept, intră în careu și îl driblează pe Marin, de la 10 metri lateral, aproape de tușă, centrând în fața porții, unde Matache respinge balonul însă nici un polist nu este prin preajmă și pe fază.

23. Ștefan, lovitură liberă de la 30 de metri aproape de linia de tușă pe partea dreaptă. Șut spre vinclu dar Gkakos prinde balonul.

22. Ghinescu centrează din careu, de pe stânga, iar Teuț reia cu capul pe lângă poartă, la stâlpul din stânga.

Între timp au mai venit spectatori în jurul dreptunghiului verde de pe ”Știința”. Să tot fie vreo 700 de spectatori. Galeria cântă necontenit.

20. Gkakos prinde mingea în careu la centrarea înaltă a lui Gojnea.

Joc în general echilibrat, mai mult la centrul terenului, cu multe schimburi de pase. Și întrerupt la un moment dat pentru o accidentare la centrul terenului.

15. Coman, șut de la 18 metri, peste transversală.

Minutul 9. Teuț, pe partea dreaptă, de unde centrează în careu, Constantinescu reluând cu capul, dar pe centrul porții. Matache, fără probleme.

Dacă vor învinge, ”violeții” nu doar că i-ar depăși ierarhic pe cei din Clinceni dar și din Râmnicu Vâlcea, însă i-ar și egala la puncte pe cei de la Dunărea Călărași, în iunie la un pas de a juca barajul de promovare în Liga 1. ASU ar trebui însă să se impună astăzi la 5 goluri diferență pentru a avea un golaveraj superior Dunării…

INFO. Încă un rezultat final al etapei în curs. În jocul de la ora 11,30, Chindia – Dunărea Călărași 5-0.

Academica, aproape de autogol în minutul 5, prin Udrea, la incursiunea lui Constantinescu pe dreapta. Corner executat de Ghinescu.

Peste 250 de fani în galerie și peste 300 de spectatori pe partea opusă. În jur de 600 de spectatori.

Adie ușor vântul.

Teren bunicel. Se vede că organizatorii și-au făcut cât au putut treaba. Completări cu nisip, așa încât noroiul a dispărut.

Începe Academica, prin Udrea și nouarul junior Coman. Oaspeții, în alb complet, atacă în repriza I spre poarta de la Căminul 1MV.

Revin așadar Gălan – căpitan, și Teuț, ca noutăți față de 11-le de la Arad.

Echipele…

ASU Politehnica: 1. Markos Gkakos / 22. Radu Motreanu, 21. Cristian Gălan – cpt., 3. Dănuț Bilia, 13. Cartol Taub – 8. Mădălin Stancu, 7. Alexandru Birău, 6. Dan Constantinescu, 17. Arthur Teuț, 10. Răzvan Ghinescu – 9. Cătălin Bădăuță.

Rezerve: 30. Alin Constantinescu – 4. Laurențiu Telescu, 5. Miodrag Todorov, 18. Ștefan Blănaru, 15. Bogdan Dănăricu, 14. Patrick Niță, 11. Mladibor Giuricici.

ACS FC Academica Clinceni (antrenor: Adrian Ene): 1. Florin Matache – cpt. / 29. Laurențiu Venter, 87. Marian Marin, 15. Andrei Nițu, 5. Ciprian Pervu, 73. Adrian Udrea, 21. Cornel Predescu, 3. Florin Ștefan, 9. Marius Coman, 7. Andrei Antohi, 20. Marian Gojnea.

Rezerve: 88. Andrei Crivăț, 8. Mihai Pecilă, 17. Răzvan Dogaru, 30. Nicușor Fota, 11. Valentin Lemnaru, 6. Radu Crișan.

INFO. Îm jocurile de la ora 11 în Liga 2, CS Balotești – UTA Bătrâna Doamnă 2-4 de la 1-0 la 1-4, Dacia Unirea Brăila – Sepsi Sfântu Gheorghe 0-1, Metalul Reșița – CS Afumați 1-2, CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia 0-0 și Chindia Târgoviște – Dunărea Călărași 3-0 la mijlocul reprizei a II-a, într-un meci început la 11,30. Ierarhia la zi, pe coloana dreaptă.

De la ora 14, ASU Politehnica – Academica dar și CS Mioveni – Luceafărul Oradea.

Sâmbătă cu soare la Timișoara…

*

Aproape ca în perioadele bune și foarte bune din sezoanele precedente, ASU Politehnica a agonisit opt puncte fără înfrângere din ultimele 12 puse în joc în patru meciuri, abordând astăzi de la ora 14 pe ”Știința” a noua partidă acasă din actualul campionat al Ligii 2 în care vizează creșterea zestrei rezultatelor pozitive pe teren propriu, restrânsă momentan doar la un sfert dintre aparițiile avute pe malurile Begăi.

politehnica-timisoara-logomic4-50x50

Într-adevăr, doar de două ori au învins până acum alb-violeții în 8 întâlniri găzduite în campionat de la promovare, de fapt și singurele confruntări în care nici n-au primit gol acasă, 2-0 cu Metalul Reșița și 2-0 în precedenta apariție pe ”Știința” cu Unirea Tărlungeni, în rest remizând de două ori la unu dar și pierzând la un gol diferență, 3-4, 2-3 și 0-1, sau cel mult două, cum se întâmpla la ultimul meci ținut pe ”Dan Păltinișanu”, 1-3 cu Luceafărul Oradea, însă revirimentul de dată recentă a realimentat speranțele îmbunătățirii bilanțului în Timișoara.

Dacă va fi într-adevăr ameliorat, puteți afla și aici, cu începere de la ora 14, în transmisiunea în direct în format LIVE TEXT a jocului cu ACS FC Academica Clinceni, contând pentru etapa a 17-a și antepenultima a turului Ligii 2, meci urmat miercuri de la ora 14 de apariția finală a ”violeților” în prima jumătate a competiției, și tot pe ”Știința”, cu cei din Balotești.

Sunt dueluri din partea inferioară a clasamentului, Academica putând fi astăzi depășită la puncte de timișoreni în cazul unui triumf polist, pe când CS Balotești abordează tronsonul final al turului de pe un loc de retrogradare, la 3 puncte în urma bănățenilor.

O deficiență în general mare și exacerbată cu atât mai mult la venirea sezonului rece, exemplificată acut chiar cu ocazia recentei partide de pe ”Motorul” dintre UTA Bătrâna Doamnă și ASU Politehnica Timișoara, calitatea suprafețelor de joc nu ajută nici ea la îmbunătățirea spectacolelor sportive, și așa în suferință, și rămâne de văzut cum va rezista gazonul ”Științei” în această ”dublă” din noiembrie, știut fiind că și terenul de la Baza I MV – UPT are moliciunea sa de sezon, care ar putea la o adică îngreuna planurile formației gazdă.

Fortificată însă de remiza reușită la Arad, unde ”violeții” au fost chiar la doar câteva minute distanță de o victorie pe terenul unei formații învingătoare acasă în iunie în barajul tur-retur de promovare în Liga 1. Acolo, pe ”Motorul”, Brîndescu a conservat cu o singură excepție, Telescu în locul lui Gălan, o formulă adoptată odată cu cel ce avea să fie primul din recenta serie a celor 4 meciuri fără eșec, 1-1 cu Olimpia, cu Gkakos între buturi și Bilia, Ghinescu și Bădăuță reveniți în cadru, în care Stancu și-a păstrat locul după acea evoluție cu gol din lovitură liberă contra sătmărenilor, permutarea fiind între Mărgărit, anunțat acum ca fiind accidentat, și Teuț.

Cât despre oaspeți, care încheiau pe locul 5 sezonul regular trecut din B1 și pe 6 faza play-off, Academica a pierdut în ultima deplasare, cu 3-2 pe ”Motorul”, la Arad, depășindu-i apoi pe brașoveni, cărora le-a administrat astfel doar a doua înfrângere.

Arbitrează Marius Omuț din Oradea, asistat de sibianul Ciocan și Bălan (Dej), observatori fiind Marcu (Sibiu) și Monea (Aiud).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: