LIVE TEXT. ASU Politehnica – Unirea Tărlungeni 2-0 (1-0): Mărgărit 45, Bădăuță 72. Mărgărit, al 11-lea marcator violet în Liga 2, același 11 polist de start ca la Călărași. Unirea în 10 din minutul 65

ASU Politehnica Timișoara copiază precedentul succes acasă, 2-0, acum cu Unirea Tărlungeni, în etapa a V-a cu CS Metalul, și sare în clasament peste învinsa sa de astăzi, direct pe un loc ferit de retrogradarea directă. E și al patrulea meci fără gol primit, după 0-0 la Râmnicu Vâlcea, 2-0 cu Metalul, 3-0 la Șiria. Revenim cu declarații și fotografii.

85. Giuricici, șut de la 16 metri, pe jos, respins de portar până la Blănaru, surprins în ofsaid.

77. Nicolici în locul lui Mihai.

76. Iese Birău, intră Giuricici.

75. Portarul respinge în corner reluarea lui Blănaru de la 6 metri, cu dreptul, la centrarea lui Motreanu.

73. Bădăuță, înlocuit de Blănaru. Bădăuță, la al 3-lea gol în violet în Liga 2, după deschiderea de scor de la Pâncota – după pauză, acel rezultat fiind anulat, respectiv după golul victoriei, de 2-3, în prelungiri la Călărași.

Minutul 72, 2-0 Bădăuță, cu un șut de la 16 metri în vinclu, în dreapta portarului, rămas spectator. Frumoasă execuție! La o pasă a lui Birău.

65. Birău, faultat la 25 de metri de propria poartă de Mbabi, care vede al doilea cartonaș galben: eliminare. Unirea în 10.

Minutul 63. Teuț în locul marcatorului Mărgărit.

58. Ivan în locul lui Voinea.

55. Prim șut al oaspeților pe spațiul porții. Prin Mbabi, prins de Gkakos pe jos.

Tabela de marcaj nu funcționează dar e 1-0…

INFO. În Divizia D Timiș, la pauză, Florin Bolgea – în minutul 40 la Făget, și Florin Natanticu – în minutul 10 la Banloc, sunt marcatorii reprizei I pentru formațiile gazdă.

Minutul 50. Centrare a lui Ghinescu de pe stânga iar șesarul Constantinescu reia peste transversală.

Banner desfășurat de fanii viola la startul părții a doua… ”Trec anii, tinerii golani îmbătrânesc / Pasiunea pentru oraș și club rămân! Toate cele bune, ascendente! La Mulți Ani!” În limba germană.

*

Mărgărit devine al 11-lea marcator pentru ASU Politehnica în Liga 2. Au mai înscris până acum în campionat pentru nou-promovați, în ordine, și Blănaru, Giuricici, Bilia, Dănăricu, Bădăuță, Telescu, Niță, Birău, Stancu și Constantinescu – ultimul, la Călărași.

Este pentru a treia oară când ”violeții” conduc la pauză acasă. Mai aveau 2-0 cu Metalul Reșița prin reușitele lui Blănaru (17) și Dănăricu (24), și atât se și încheia, respectiv 1-0 cu Luceafărul Oradea, prin golul lui Birău din minutul 10, finalul fiind însă trist, 1-3.

Minutul 45, 1-0 ASU Politehnica: Mărgărit, cu dreptul, de la 6 metri, lângă bara stângă, jos la colț, după o centrare de pe stânga, lansată de Stancu.

42. Constantinescu, șut de la 18 metri pe jos, prins de portar.

40. Motreanu, acțiune pe dreapta. Centrare prinsă de portar.

Joc anost pe un teren foarte greu. Mijește soarele.

32. Mbabi e iertat de al doilea cartonaș galben. Mână aplicată în față unui polist. Gazdele sunt ”grămadă” în jurul centralului.

29. Gălan, cartonaș galben. Fault la centrul terenului asupra lui Nicu.

Minutul 27: cartonaș galben Mbabi. Fault asupra lui Taub.

26. Mărgărit, șut de la 18 metri lateral dreapta, în spatele porții.

25. Țigoianu, în locul lui Zaină.

24. Bădăuță șutează în Burnea iar mingea în revine. Șutează din nou, de la 16 metri, în dreapta, dar pe lângă stâlpul porții.

Peste 300 de spectatori pe ”Știința”. Unii dintre ei au recepționat baloanele de joc galbene lansate de jucătorii poliști înaintea meciului, conform tradiției din ultima vreme. Mare bucurie pentru acei câțiva copii proaspăt posesori ai mingilor expediate de violeți.

18. Stancu, șut de la 25 de metri, la semiînălțime, dar în dreapta buturilor.

Joc dominat de alb-violeți, oaspeții beneficiind în schimb de mai multe lovituri libere din zona centrală.

Două cornere pentru ASU Politehnica și unul pentru CS Unirea.

10. Primul șut pe spațiul porții, de la 17 metri. Birău, pe centru, portarul prinzând.

3. Oaspeții, lovitură liberă la centrul terenului, prin Nicu, pentru Ciortan. Recentrare spre Mbabi, care șutează însă foarte mult pe lângă poartă.

Minutul 2. Prim corner al jocului, pentru ASU Politehnica, prin Stancu.

Începe Unirea în roșu complet, atacând în repriza I spre poarta de la Căminul 1MV. Gazdele, în alb-violet.

Circa 150 de fani viola respectiv alți peste 100 de spectatori pe partea cealaltă a terenului. O după-amiază cu nori și vânt, tipic de toamnă.

Brîndescu menține 11-le de start aliniat și la Călărași, în victoria cu 3-2 (0-1) contra Dunării.

Echipele…

ASU Politehnica: 1. Markos Gkakos / 22. Radu Motreanu, 21. Cristian Gălan – cpt., 3. Dănuț Bilia, 13. Carol Taub, 8. Mădălin Stancu, 7. Alex Birău, 6. Dan Constantinescu, 26. Daniel Mărgărit, 10. Răzvan Ghinescu, 9. Cătălin Bădăuță.

Rezerve: 30. Alin Constantinescu / 4. Laurențiu Telescu, 11. Marco Giuricici, 17. Arthur Teuț, 15. Bogdan Dănăricu, 14. Patrick Niță, 18. Ștefan Blănaru.

Unirea: 1. Iustin Popescu / 20. Ionel Ciortan, 9. Epaminonda Nicu, 24. Ionuț Burnea, 4. Mihai Alexandru, 11. Ionuț Zaina, 28. Alin Pătrașcu, 30. Mathias Mbabi, 17. George Mihai, 10. Vasile Mihai, 8. Albert Voinea.

Rezerve: 12. Felix Manciu / 27. Gabriel Braga, 7. Mihai Potecea, 16. Deian Nicolici, 21. George Ivan, 18. Marius Țigoianu, 2. Mihai Zamfir.

INFO. De la ora 11, respectiv de la 11,30 în cazul derby-ului de la Târgoviște, a demarat și etapa a XV-a în Liga 2, una dominată clar până acum de oaspeți: CSM Râmnicu Vâlcea – Sepsi 0-1 (Daniel Ene 90+4 – penalty), Foresta Suceava – CS Afumați 0-2 (0-2), CS Balotești – Dunărea Călărași 0-3 (0-2), ACS Berceni – Olimpia Satu Mare 1-7 (1-2) de la 1-0 respectiv Chindia – Juventus Bucurețti 0-0. ASU Politehnica începe acasă la ora 14, cu Unirea Tărlungeni, iar UTA Bătrâna Doamnă mâine la 11, tot acasă, cu cei din Clinceni.

***

În luna mai, la reușita promovării în Liga 2, se părea că ASU Politehnica se va număra printre acele grupări, aproape jumătate la număr dintre componentele eșalonului secund, ce vor reprezenta zona geografică de această parte a curburii carpatice în noua serie unică din divizia a doua. Întorsăturile de situație din ultimele luni, peste vară și la orele toamnei, au micșorat însă alarmant de rapid și dramatic numărul reprezentantelor din această parte de țară în anticamera elitei, cifrat acum la mai puțin de o treime din totalul protagonistelor.

41

Prin excluderea din întrecere a Șoimilor Pâncota, doar șase mai sunt grupările din interiorul curburii carpatice în Liga 2, și anume cele patru de pe fâșia vestică, din Timișoara, Arad, Oradea și Satu Mare, respectiv cele două cluburi din centrul țării, FC Brașov și nou-promovata Sepsi Sfântu Gheorghe, alte 13 organizând meciurile în calitate de formații gazdă pe arene de cealaltă parte a munților.

Băimărenii au aruncat prosopul în săptămâna din august înaintea începerii campionatului iar tot în vară două echipe care până în sezonul trecut al seriei vestice din Liga 2 au evoluat în întrecerile acestei părți de țară, CS Metalul Reșița în Caraș-Severin iar Unirea Tărlungeni în județul Brașov, au trecut munții pentru a îngroșa numărul și așa ridicat al secund divizionarelor ilfovene și în general din Ilfov.

Cu alte cuvinte, astăzi de la ora 14 poposește pe ”Știința” o formație brașoveană doar cu numele, Unirea Tărlungeni jucând acasă în sezonul în curs pe arena ”Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos, în Ilfov, ca primă oaspete a Timișoarei în această lună dintr-o serie de 3 din același perimetru administrativ, în curând urmând a sosi una după alta în centrul capitalei Banatului și Academica Clinceni respectiv CS Balotești, în intermediara din 23 noiembrie, însă abia după ce violeții nou-promovați vor reînnoda duelul Arad – Timișoara cu ocazia vizitării duminica viitoare a orașului de pe Mureș, pentru jocul televizat de la ora 14 cu UTA Bătrâna Doamnă, învingătoare acasă fără a urca o treaptă în revanșa barajului tur-retur de promovare din iunie cu FC Voluntari.

Până atunci, cel mai mare și mai important hop pentru timișoreni constă în depășirea Unirii ajunse în Ștefăneștii de Jos ai Ilfovului, într-un joc difuzat în transmisiune LIVE TEXT și aici, astăzi de la ora 14, meci arbitrat de arădeanul Mircea Ardelean, asistat de ardelenii Cantemir (Făgăraș) și Dragoș (Carei), cu arădeanul Gornic rezervă și observatorii Sabău (Zalău) și Ciglenean (Cluj).

Bilanțul acasă al poliștilor în noul campionat este 7 1 2 4 10-13 5 puncte iar o victorie în această rundă a XV-a i-ar trece în ierarhie peste cei din Ștefănești. Rezultatele etapei și clasamentul la zi – actualizate în timp real pe coloana dreaptă, a datelor tehnice, unde puteți lectura și programul viitor, al etapei a 16-a.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: