LIVE TEXT, Alba Iulia. Poli juniori B, succes: 2-0 Bărbuţ x 2!

Victorie timişoreană, 2-0 la Alba Iulia, cu Unirea!

Minutul 80. Şut Bărbuţ, direct după o degajare lungă a lui Gîrlea.

Min 78. Recuperare Bărbuţ, aşezare pentru Rotariu, şut moale.

Minutul 77. Maxim pasează, şut peste, Rus…

Minutul 70. Gligorovici, accidentat şi şchiopătînd, e înlocuit cu Kiss. Puţin mai apoi, şi Balaure cu Nicoară, iar în minutul 74, Stoica cu Kovacs.

Minutul 68: 2-0 Poli, care îşi dublează avantajul avînd acelaşi om la pupitru şi acelaşi marcator: lob Bărbuţ de la 18 metri lateral dreapta, peste portarul ieşit în disperare, după o angajare de la Rotariu.

Minutul 65. Torok reia cu capul peste transversală, în urma unei centrări a lui Rotariu.

Minutul 63. Iese Ioani, intră Fulea, iar puţin mai apoi (65), iese tînărul junior C Morar şi intră Rus.

Minutul 63. Cartonaş galben, Gligorovici, pentru un fault la mijlocul terenului.

Minutul 58. Crăciunesc îi lasă locul lui Dalea.

Minutul 55. Scheau, cel al Alba Iuliei, şutează peste…

Minutul 53. Crăciunesc centrează iar Balaure reia cu o lovitură de cap, însă în bară. După ce, cu cîteva minute înainte, Balaure îi pasa lui Stoichescu, care a tras slab şi a fost… înlocuit.

Două prime înlocuiri, una în fiecare tabără. Mai întîi în minutul 48 iese Stoica şi intră la unirişti Scheau, iar un minut mai apoi iese Stoichescu şi intră Sturza în atacul polist.

Minutul 43: 0-1. Pauza, un sfetnic bun. Cristian Bărbuţ, „atacantul de buzunar” transferat în acest sezon, a ochit colţul lung, din careu, cu un frumos şut, după ce a fost angajat de Dorinel Rotariu, care în prealabil „înşurubase” un adversar.

Şi pauză, 0-0.

Minutul 40. Balaure expediază de la 30 de metri un şut bun, puţin din lateral stînga, reţinut însă în 2 timpi de portarul Unirii.

Minutul 31. Rotariu centrează, Bărbuţ reia cu capul: balon prins de goal-keeper.

Minutul 23. Cea mai mare ocazie a poliştilor, după o preluare a lui Cristi Bărbuţ, care a întors doi adversari, pasîndu-i lui Rotariu, prelungirea acestuia fiind urmată de o pătrundere în diagonală a lui Cristi Crăciunesc, finalizată cu un şut la colţul lung, de puţin însă pe lîngă buturi… Rămîne 0-0.

Minutul 21. Gligorovici, şut periculos alături, de la 18 metri lateral stînga, iar apoi, în minutul 22, Cristi Crăciunesc, cu un şut de la 16 metri, perpendicular, dar peste poartă.

Juniorii B au înregistrat în acest sezon liniile de clasament 11  9  1  1  67-6, în turul din toamnă, şi apoi 10  8  0  2  32-8 în play-off…

Deocamdată Poli este la timona jocului, presîndu-i pe ardeleni.

Minutul 14. Rotariu are o primă oportunitate pentru juniorii B polişti, portarul Unirii apărînd însă şutul său, iar apoi Balaure avansează frontal, cu şut, dar slab…

Atacul gazdelor e alcătuit din Morar, din generaţia 1997, decarul Maxim, golgeter al echipei, şi Lasconi, cel amintit anterior…

Poliştii evoluează în albastru, cei din Alba Iulia în… alb, însă în ceea ce priveşte „liniile”, 4-3-3 de ambele părţi. E cald şi puţină lume, cu avantaj pentru cei de la ora 18, „U” şi Pandurii.

Minutul 6. Vîrful ardelenilor, Lasconi, scapă perpendicular spre buturile poliste, dar este ajuns din urmă de Stoica şi în cele din urmă Gârlea reţine la 14 metri de propria poartă

După ce ieri juniorii „mari” polişti s-au calificat în semifinalele Campionatului Naţional prin „dubla” lui Vîntură, în urma a 3 succese în cele 3 jocuri ale zonalului din Timişoara, şi după ce i-a pierdut pe rînd în acest sezon pe Todorov, Dani Crăciunesc, Oberşterescu şi Iaji, cu toţii accidentaţi, precum şi pe Bocşan, de ieri redirecţionat să rămînă cu juniorii A ai clubului, Poli Juniori B deschide joi de la ora 16 balul turneului zonal de 3 partide în 5 zile, la Alba Iulia, cu gazda Unirea, care însă e considerată… oaspete în acest joc. Contescu ar mai avea doar 3 fundaşi centrali, dintre care Kovacs e din generaţia 1996. Şi, nota bene, Todorov e pe foaia de joc, pentru întărirea rîndurilor. Dar iată echipele…

Poli Timişoara, juniori B: 1. Gârlea – 2. Moja, 31. Torok, 3. Stoica, 23. Gligorovici – 28. Cristi Crăciunesc, 55. Scheau, 27. Balaure – 9. Bărbuţ, 11. Stoichescu, 10. Rotariu – cpt. Rezerve: 12. Constantinescu – 7. Kiss, 8. Kovacs, 77. Dalea, 30. Nicoară, 21. Sturza, 5. Todorov.

Unirea (antrenor: Brumar): 1. Lipici – 2. Stoica, 33. Costantea – cpt, 4. Buda, 11. Lasconi, 26. Şandru, 23. Matei, 19. Morar, 7. Tamaş, 10. Maxim, 21. Ioani. Pe bancă: 12. Popa – 20. Rahovean, 17. Bota, 15. Fulea, 3. Scheau, 16. Muntean, 6. Rus.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 5

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: