LIVE TEXT. Liga 2. Ripensia – CS Afumați 2-1 (0-1): Dumiter 49, Călin Toma 77 / Ștefan Vasile 12. Antepenultim meci acasă în retur: gazdele, în 10 din minutul 56

Ripensia câștigă tot cu 2-1 pentru a doua oară în mandatul lui Ciprian Urican, acum acasă. Conduși, nou-promovații au egalat puțin după pauză și au preluat conducerea cu nici un sfert de oră înainte de final, deși în inferioritate numerică din minutul 56. Grijile retrogradării, în mare măsură risipite.

89. Dumiter, șut în rădăcina barei! Robicek îl ia la bășcălie pe arbitru, spunându-i că a fost corner. Primește cartonașul galben…

87. Dedu, cartonaș galben.

85. Onea cartonaș galben.

84. Burlacu îl înlocuiește pe Zaharia. Supărat, șutează în… sticlă. Sticla de apă zboară în teren. Unde rămâne.

83. Zurbagiu în locul lui Ungureanu.

82. Mitu, cartonaș galben pentru fault. Îngrijiri medicale acordate lui Marius Toma.

81. Mediop îl ochește pe… Patriche, după o centrare a lui Călin Toma.

79. Perju în locul lui Ciochină, Mitu în locul lui Buduroi. Iar Ungureanu primește scurte îngrijiri medicale.

Minutul 77, 2-1 Ripensia, în inferioritate numerică. Adrian Ungureanu intră în careu de pe dreapta iar de pe linia de tușă centrează înapoi. Călin Toma, șut la semiînălțime de la 14 metri, în stânga portarului.

72. Dedu scapă singur spre poartă dar Rădulescu respinge miraculos.

62. Călin Toma, corner. Respins. Contraatac eșuat.

60. Marius Toma în locul lui Stoi.

59. Ofsaid! După o lovitură liberă executată de Călin Toma.

57. Ungureanu pătrunde de pe stânga în careu, centrând în fața porții, de unde Patriche respinge mingea, din fața lui Mediop și Dumiter.

Minutul 56. Ripensia rămâne în 10 jucători, spectatorii sunt foarte revoltați. Gazdele resping balonul, spre partea stângă, în preajma asistentului, unde jocul este oprit. Centralul se îndreaptă spre asistent și apoi îi arată lui Apro cel de-al doilea ”galben” și cartonașul roșu.

55. Portarul Rădulescu nu prinde mingea, plonjează dar o scapă, iar Mugurel Dedu centrează în careu, balonul fiind respins. Putea șuta, dar a ales soluția neinspirată.

54. Apro îl faultează pe Zaharia la 22 de metri de poarta ilfovenilor iar arbitrul indică în mod regulamentar lovitură liberă pentru CS Afumați. Cartonaș galben. Tribuna ”sare” ca arsă.

52. Lovitură liberă de la 18 metri. Călin Toma execută puternic dar portarul prinde.

Minutul 49, 1-1. Patriche protejează mingea la 11 metri, pentru a fi prinsă de portar. Dumiter speculează, preia posesia, îl driblează pe portar și egalează.

*

Pauză, 0-1. Timișorenii au fost ultima dată conduși acasă la pauză în meciul din tur cu ASU Politehnica, și tot cu 0-1. Atunci pierdeau cu 0-2. Și CS Balotești a mai condus la pauză în acest campionat în Ciarda Roșie, tot cu 0-1.

Minutul 45+2. Căpitanul Patriche se ciocnește de Iulius Rădulescu. Îngrijiri medicale oferite . S-a semnalizat ofsaid, oaspeții au solicitat penalty.

44. Zaharia șutează de la 20 de metri, Călin Toma fiind la un pas de… autogol. Corner.

43. Încă un corner. Și… schimbare: Bobină în locul lui Mînecan.

42. Cap Tudor de la 10 metri pe lângă poartă, după cornerul lui Ungureanu.

39. Stoi pierde mingea în fața lui Buduroi, care pleacă spre poarta adversă, șutând puțin pe lângă stâlpul din dreapta, de la 16 metri.

Iar oaspeții trimit la încălzire 3 jucători: Perju, Mitu și Manole. CS Afumați pare hotărâtă în a recolta toate punctele din Ciarda Roșie.

33. Marcatorul decar Vasile șutează pe poartă.

La un pas de 0-2, în minutul 32. Avram combină cu Onea pe partea dreaptă iar ultimul șutează din careu puțin pe lângă colțul lung. Antrenorul ilfovenilor și-a pus mâinile în cap.

31. Ungureanu avansează de la centrul terenului, pasându-i lui Dumiter, dar balonul e respins.

30. Un-doi Dumiter – Mediop dar primul faultează în atac la intrarea în careu.

Și alte faulturi comise de Mediop.

21. Ripensia are primul corner. Mînecan execută, Marinescu îl pune pe contraatac pe Zaharia, pe flancul drept. Șut de la marginea careului mare, peste transversală.

CS Afumați înscria în primul sfert de oră și în partida tur, atunci chiar în minutul 6, din lovitură de la 11 metri, dublându-și avantajul după mijlocul părții secunde: 2-0 (1-0). Se întâmpla în etapa a 13-a, deznodământ prin care ilfovenii se desprindeau la 4 puncte de învinșii lor, cândva lideri, în primele 5 runde.

Minutul 12, 0-1 CS Afumați, prin Ștefan Vasile. ”Euro-gol”! Șut din colțul stâng al careului mic, la colțul lung. Gol căzut pe fondul unei dominări teritoriale a ilfovenilor, incluzând o centrare mai periculoasă, a lui Onea pentru Avram.

Ultima victorie a ilfovenilor în deplasare datează de la ultima lor ieșire în tur, 0-3 la București cu Metaloglobus pe 18 noiembrie 2017, după care, la finele sezonului de toamnă, remizau alb la Sibiu, draw care aducea schimbarea liderului tocmai la ora pauzei de iarnă.

O singură noutate în 11-le aliniat de Vasile Neagu față de victoria de marți de la 11 cu orădenii, Buduroi în locul lui Tudorache.

Arbitrează Marius Omuț din Satu Mare, asistat de Ovidiu Timar (Marghita) și Răzvan Nistoran (Reșița).

5. Ungureanu recuperează aproape de centrul terenului și centrează apoi în direcția lui Mediop, dar portarul Marinescu iese primul, la post.

4. Mediop îl lansează pe contraatac pe Ungureanu, care intră în careu din zona stângă, centrând spre poartă dar mingea iese în partea opusă.

3. Oaspeții, în atac. Aruncare de la margine, din preajma colțului terenului.

Zaharia și Dedu încep pentru cei în roz-negru. Vreo 120 de spectatori, nici 15 pe dâmbul de pământ de la peluză.

CS Afumați a legat miercuri în premieră în noul an două succese în Liga 2, 2-1 cu Luceafărul Oradea după un 0-1 victorios sâmbăta trecută la Suceava, dar ilfovenii au pierdut în prealabil celelalte deplasări din 2018, toate cu 2-1, la Călărași, Șiria și pe ”Știința”. Una peste alta, un notabil parcurs al ocupantei locului 5, la 7 puncte în urma Chindiei, plasată pe poziția de baraj, ilfovenii încheind sezonul de toamnă chiar pe patru, la numai 4 puncte în urma târgoviștenilor.

Acest al doilea meci consecutiv împotriva unei formații din Ilfov este și al patrulea succesiv acasă pentru timișoreni contra unei grupări de care sunt devansați ierarhic, după 2-3 (2-2) cu Chindia, 3-3 (2-1) cu Academica Clinceni și 0-1 (0-0) cu AFC Hermannstadt. Ripensia a câștigat o singură dată în Ciarda Roșie în ultimele 10 reprezentații din Liga 2, 2-1 la prima apariție acasă din 2018, cu Dacia Unirea Brăila, în rest remizând de 4 ori cu goluri și cedând în cinci rânduri, de 4 ori la limită.

Momentan, puțini spectatori în tribuna din Ciarda Roșie dar mai sunt 20 de minute până la startul jocului. Gazonul arată impecabil.

Ciprian Urican și Radu Suciu au efectuat două schimbări în 11-le de start față de deplasarea pierdută marți cu 3-1 la Balotești, Popa și Mînecan revenind în locul lui Burdeț și Bobină.

După două eșecuri înregistrate în ultimele 8 zile dar și în urma a nu mai puțin de 5 partide disputate în alte zile decât sâmbăta, majoritatea vineri, Ripensia revine la matineu prin a găzdui în etapa a 32-a din Liga 2 jocul cu ocupanta locului 5, CS Afumați, programat astăzi de la ora 11 în Ciarda Roșie. Și aici, despre antepenultimul meci pe teren propriu din acest campionat al nou-promovaților timișoreni, care vor mai avea apoi de jucat la Călărași și Șiria, acasă cu CS Pandurii, la ASU Politehnica și din nou pe teren propriu cu CS Știința Miroslava.

Echipele…

Ripensia: 1. Iulius Rădulescu – 7. Adrian Popa – cpt., 30. Cristian Bocșan, 6. Claudiu Apro, 19. Călin Toma, 27. Adrian Ungureanu, 18. Cosmin Mînecan, 21. Laurențiu Tudor, 22. Gabriel Stoi, 9. Andrei Dumiter, 17. Mediop Ndyaie.

Rezerve: 12: Mario Contra, 15. Sebastian Bobină, 20. Costel Zurbagiu, 24. Marius Toma, 25. Mihai Hecsko, 8. Denis Golda, 4. Radu Burdeț.

CS Afumați: 30. Andrei Marinescu – 22. Răzvan Onea, 17. Constantin Robicek, 4. Răzvan Patriche – cpt., 14. Costin Ciochină, 19. Vasile Olariu, 7. Alin Zaharia, 20. Răzvan Avram, 9. Robert Buduroi, 10. Ștefan Vasile, 11. Mugurel Dedu.

Rezerve: 12. Mihai Obretin – 5. Ciprian Perju, 6. Nicolae Buzea, 8. Alexandru Novacek, 13. Sorin Burlacu, 16. Alexandru Mitu, 21. Mircea Manole.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = zece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: