LPS Banatul Timişoara, careu perfect: 4-0 şi 4-0 cu CSŞ Lugoj

La doar o săptămână după descinderea pe „Colterm”, lugojenii de la CSŞ au revenit în Timişoara pentru „dubla” cu LPS Banatul, din etapa a 3-a a Seriei 6 în Campionatul Naţional de juniori A şi B, gazdele impunându-se cu 4-0 în ambele partide.

Duminica trecută, la debutul stagiunii, CSŞ Lugoj era întrecută cu 5-0 la juniori A şi cu 4-1 la juniorii B de către ACS Poli Timişoara.

Astăzi la amiază, pe terenul LPS, gazdele au deschis rapid scorul, prin Brânduş, în minutul 5, şi l-au majorat în nici un sfert de oră, spre mijlocul părţii a doua, prin Mitre, în minutul 61, Brânduş (65) şi Gaidoş (73), toate golurile fiind marcate din acţiune.

„Un joc bun, mai legat decât în primele două etape, şi am reuşit şi prima victorie în acest campionat. Toată echipa a evoluat bine şi chiar dacă ne-au plecat unii componenţi, sperăm ca juniorii rămaşi să-şi dea drumul, cu mai multă încredere. Acesta să fie ca un nou început”, a spus Claudiu Arba după victorie. LPS remiza 2-2 acasă cu UTA şi ceda joi cu 3-1 la CSŞ Caransebeş.

LPS Banatul: Păduraru (60, Dumitrovici) – Simescu (57, Mitre), Horcea, Murariu (46, Banciu), Petri – Brânduş, Gaidoş, Giuricici, Maşniţă (unicul titular astăzi din generaţia 1997) – Radu (46, Tamer), Herţanu (60, Fiştea).

Au mai intrat portarul Dumitrovici (n. 1997) – Mitre, Abu Salem, Fiştea (n. 1997) şi Banciu. În lotul preponderent de 1996 al Banatului, incluzâdu-i şi pe Chiricescu sau Contescu, mai figurează din generaţia 1997 şi Gabriel Rus.

Contescu va reveni spre week-endul viitor de la convocarea lotului reprezentativ, aflat la ora unei „duble” inter-ţări în deplasare.

Victorii clare în schimb pentru juniorii B de la LPS Banatul, cu Ovidiu Vâlceanu antrenor, care au trecut pe rând cu 8-0 de UTA, 2-0 la CSŞ Caransebeş şi 4-0 astăzi.

Când au marcat Sebastian Smochină, de două ori, ambele în prima parte, precum şi Budriş şi Mailat, la reluare: aşadar 2-0 după 40 de minute. „Un meci bun, ne creem multe ocazii dar şi ratăm mult. Cu o menţiune specială pentru apărare, care nu a luat nici un gol în 3 jocuri! Urmează însă o deplasare la o echipă bună, la Deva”, a spus profesorul Vâlceanu.

Care a apelat la două înlocuiri faţă de jocul de joi, astăzi în 11-le Luca – Nicola, Stupu, Boldea, Drăghici – Benzar, Codrea, Dîrnu, Mailat – Pădurariu, S. Smochină.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Timişene și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: