LPS Banatul Timişoara a cedat cu 1-4 la lovituri de departajare în ultimul meci al turneului patrulater Zona 8, în faţa lui Autocatania Caransebeş, care acumulând 6 puncte nu s-a calificat însă la turneul semifinal naţional al categoriei juniorilor C, reuşita aparţinând gazdei FC Bihor Oradea, cu maxim de puncte, 12, după un 2-0 şi în ultima sa apariţie, cu FC Hunedoara.
Petri şi Altmayer au anulat handicapul pentru timişorenii pregătiţi de profesorul Claudiu Arba, după ce la pauză Autocatania Caransebeş conducea cu 2-0, însă LPS Banatul a ratat două lovituri de departajare, punctând în schimb doar prin Gaidoş.
Arba a folosit acelaşi unsprezece aliniat în jocurile de marţi şi miercuri, când remiza cu FC Hunedoara, impunându-se ulterior la penaltyuri, şi pierdea cu 0-1 cu FC Bihor, pe parcurs folosind toate rezervele, mai puţin pe Alexandru Rus.
„Ne-am prezentat modest, am fost şi un pic obosiţi după un program încărcat. Pentru juniori urmează examenul pentru clasa a IX-a şi o pauză binevenită. Pregătirea va reîncepe în 1 august, urmând un turneu la Braşov şi apoi un cantonament. Vom vedea şi ce copii noi veniţi în clasa a IX-a vor completa componenţa grupei, care poate se va schimba puţin”, a explicat Arba.
Zona 8 (prima se califică la turneele semifinale cu două grupe a câte 6 echipe): 1. FC Bihor 12p, 2. Autocatania Caransebeş 6p, 3. LPS Banatul 3p, 4. FC Hunedoara 1p.
Ar fi bine ca sa se traga anumite concluzii:
Prea multi oameni care isi baga copii pe interes in echipa si din pacate sufera echipa(Artimos jr.face hent si este penalty,una este sa ai 2-0 si alta e 2-1…din pacate d-l Artimon ar trebui sa-si lase subalternii sa munceasca linistiti,nu sa puna presiune pe dl Contescu,cu juniorul,ca e cam “varza”….al 2 caz Muresan Alex,nici o treaba…doar fiinca e baiatul lui Muri,nu inseamna ca trebuie sa joace).Tot AJF e varza…daca ajuns Malac antrenor secund suntem in regula,apropo poate mi-o trimite pe fiica sa la fiu-miu sa-i faca un masaj daca tot e asistenta.;)Vai si amar…”cu cat e osul mai mare cu atat vin mai multi caini”……..
POATE MAI CUNOASTETI CAZURII CARE SUNT PROMOVATE IN ACEST FEL,LA ORICE GRUPA DE COPII SI JUNIORII,SCRIETI-NE.Oare cat de lunga va fi lista,succes.