Luță: ”La discreția noastră” Liderul, ”careu”: AS FC Bazoșu Vechi – Fortuna Becicherec 2-4 (0-2)

De-acum se va intra în ultima treime a parcursului din tur în liga a IV-a timișeană, înaintea căruia nou-promovata Fortuna și-a păstrat fotoliul de lider, fruntașa cu cele mai puține goluri primite până acum câștigând astăzi pentru a doua oară în deplasările acestui sezon de toamnă: AS FC Bazoşu Vechi – ACS Fortuna Becicherecu Mic 2-4 (0-2).

S-a încheiat așadar și etapa a XII-a în Divizia D Timiș, și s-a încheiat cu multe goluri înscrise în căderea de cortină, astfel încât a rezultat o rundă precum din etapa a șasea n-a mai fost la acest capitol. Cu 37 de goluri, dintre care doar 14 ale oaspeților, dar 4 în dreptul primei clasate, pentru a treia oară în tur un ”careu” în dreptul celor de la Fortuna, dar în premieră în deplasare, după doi de 4-0 acasă. Fruntașa din Becicherecu Mic și-a prelungit astfel la patru seria victoriilor în ”D”, cu diferența că astăzi a și încasat goluri, doar pentru a doua oară mai mult decât unul singur pe meci în campionatul în curs.

Iar dat fiind că gazdele de astăzi aveau un singur punct din precedentele 15 posibile, se anunța un meci de ”2”, în care vizitatorii au confirmat clar calculele hârtiei, păstrându-se astfel imaculată rubrica remizelor la capătul acestei runde, cu 5 succese ale amfitrionilor și 3 în deplasare, precum în etapa a VIII-a și doar pentru a doua oară în acest campionat ca o rundă să ia sfârșit fără rezultate de egalitate.

Robert Szalkai a deschis scorul pentru vizitatori în minutul 26 al acestui ultim joc al etapei, disputat de la ora 15 în localitatea Bazoşu Vechi, după care Ifeany Anagor a dublat avantajul oaspeților de la Fortuna în minutul 36, 0-2 scor la pauză.

La fel, puțin și după mijlocul reprizei a II-a, Fortuna a înscris din nou, prin Andrei Hodiş în minutul 70, Zoran Radu punând cireașa pe tort în minutul 90, 2-4.

Echipa din localitate, AS FC Bazoşu Vechi, care miercuri se califica la lovituri de departajare în faza următoare a Cupei României la nivel timișean, în deplasare la Recaș, a izbutit doar să reducă la minim din handicap în fața liderului ligii a patra, minimă diferență care însă n-a rezistat mult, după ce Vasile Mecleş a făcut 1-2 în minutul 47 iar Simin Vilcinschi 2-3 în minutul 82.

Și totuși, elevii lui Flavius Buță au izbutit ceea ce doar AS Peciu Nou a mai înfăptuit în acest campionat, și tot acasă, și anume să scuture de două ori într-un joc plasa fruntașei Fortuna, atunci în etapa a IV-a, într-un 2-2 (1-1). Echipa din Becicherec, cu cea mai bună apărare din acest eşalon, primea numai şase goluri în primele 11 etape, astăzi încasând alte două de la formația clasată pe locul 14 după această rundă.

Iar Fortuna se mai poate acum și odihni un pic, în etapa viitoare urmând a sta, după care va primi vizita lui ACS Carani, se va deplasa apoi la CSC Dudeștii Noi, va mai primi și vizita celor de la Cocoșul iar la final de tur va juca la Șag.

Vasile Luţă (antrenor principal Fortuna), a spus că ”a fost un meci câştigat uşor de noi, chiar dacă rezultatul este mai strâns, numai două goluri diferenţă. A fost un meci la discreţia noastră, am întâlnit un adversar ambiţios, care a încercat să ne pună probleme, dar valoarea echipei mele şi-a spus cuvântul. După părerea mea, echipa noastră este cea mai bună din liga a patra, după rezultatele obţinute până în prezent. Sperăm să o ţinem tot aşa şi să încheiem turul pe primul loc!”

Au jucat următoarele formaţii:

Bazoșu Vechi: Tcaciuc – Aniţaş, Morman, Daniel Radu, Miatovici, Militar, Toroni (min. 80, Racoceanu), Vilcinschi, Nichiforel, Achimov (min. 20, Mecleş), Adrian Radu.

Antrenor: Flavius Buţă.

Pe bancă: Lungu, Marincu, Ciobanu şi Nedelcu.

Fortuna Becicherec: Culda – Vîrşog, Oneţ, Fridrich, Negruţ (min. 70, Dan Roman), Filimon, Zurbagiu, Hodiş, Szalkai, Radu, Anagor (min. 89, Briceag).

Antrenor Vasile Luţă. Pe bancă: Mihuţ şi Croitoru.

Au arbitrat: Daniel Vărzan – Mădălin Bulgăraşu şi Patrik Sandu. Observator de arbitri Iulian Spătaru, iar delegat de joc Dorin Micşa.

Clasamentul la zi și programul viitor, pe coloana rezultatelor.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = sase

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: