Mama Mia, 2-0 cu „cea mai incomodă echipă a seriei”

Mama Mia Becicherecu Mic n-a resimţit neplăcerile retrogradării după 5 ani din eşalonul trei, cîştigînd de ambele dăţi cu cîte două goluri marcate confruntările din Divizia D Timiş, a doua oară aseară, 2-0 cu „cea mai incomodă echipă din serie”, după cum a catalogat-o pe FC Chişoda antrenorul învingătoarei, Sorin Bălu. Iar oaspeţii răpuşi l-au aliniat inclusiv pe Florin Bogdan, severineanul care a jucat pînă mai ieri la Mama Mia. Vicecampioana Chişoda rămîne astfel cu un unic punct, în vreme ce Mama Mia, care a declinat cu demnitate invitaţia federală de a continua în C, se alătură altor 3 trupe cu 6 puncte, maxim, după două etape… Foto: căpitanul fruntaşei, Laurenţiu Telescu, fundaş care deschidea contul golurilor celor din Becicherecu Mic în noul sezon.

Reamintind că FC Chişoda a încheiat o dată pe primul loc, de trei ori pe locul 2, şi o dată pe locul 3 în ultimele sezoane de Divizia D, Bălu s-a declarat mulţumit de victoria conturată în ultima jumătate de oră prin reuşitele lui Gîrz respectiv Terek, introdus în minutul 88 şi marcator în prelungiri: „Jocul nu s-a ridicat la un nivel deosebit, deşi s-au întîlnit două echipe cu jucători buni dar elevii mei nu se exprimă momentan la ceea ce ne dorim noi. Îmbucurător totuşi faptul că deşi pe un fond nu foarte bun, totuşi cîştigăm”.

Pentru ambele grupări a fost vorba de cel de-al doilea joc de campionat în numai 4 zile, după cele de sîmbătă, acesta fiind restant din prima rundă, din urmă cu 11 zile, cînd oaspeţilor li se defecta autobuzul în drum spre stadion. Între timp, după prima etapă, cînd chişodenii reveneau de la 0-2 pentru a remiza acasă cu nou-promovata Bega Belinţ, vicecampionii <D>-ului l-au cooptat pe lîngă Răzvan Mariş şi pe Florin Bogdan, fundaş central ex-divizionar C, care l-a şi înlocuit pe parcurs pe marcatorul din week-end.

Mama Mia cîştiga şi sîmbătă, 2-1 la Jimbolia, prin Telescu (minutul 10; din 11 metri) şi Gîrz (60), joc în care gazdele reduceau pe final din handicap, din 11 metri: „Vom juca şi sîmbătă, cu Spartak, apoi intermediara de miercuri, apoi iar sîmbătă”, a explicat Bălu. În schimb FC Chişoda n-a învins nici în week-end, 2-2 cu Bega Belinţ, în sudul Timişoarei, unde Gherman (45) şi Mariş (54) au întors de la 0-2 (1-2).

Pentru chişodeni urmează deplasarea la Dudeştii Vechi, pentru jocul cu trupa cu punctaj maxim Pobeda, speranţele lui Mariş şi compania fiind ca vicecampioana să nu se întoarcă fără puncte în cont.

„Anul acesta sunt cîteva cluburi cu ambiţii la promovare, alte cîteva care pot bate oricînd şi pe oricine, respectiv 5-6 mai slabe, care, cu tot respectul, n-ar putea să ne încurce”, a radiografiat Sorin Bălu competiţia în care Mama Mia se regăseşte după ceva ani buni, adăugînd că „vrem să cîştigăm toate jocurile şi să promovăm, iar pe termen lung să reuşim un parcurs în liga a treia în care să nu mai întîmpinăm probleme din cauza arbitrilor, care ne-au retrogradat, şi mai ales să promovăm cîţiva tineri spre eşaloane superioare”.

Mama Mia a menţinut doar vreo 6 componenţi din campionatul trecut, fiind vorba şi de plecări dar şi de renunţări la anumiţi jucători.

Mama Mia s-a impus marţi seară, pe un teren denivelat, greu practicabil, prin Culda – Jivan (Spartak Gottlob; 75, Centea), Telescu – cpt., Zurbagiu, Radu – Hodiş, Toma (Millenium Giarmata), Luţă (80, Mancaş – Electrica), Raţiu (Muncitorul Reşiţa) – Gîrz (Progresul Racoviţa; 88, Terek – Dudeştii Noi), Molcuţ (CFR Timişoara; 20, Boubătrîn – CFR). Filip – Nicu (Electrica), Turbureanu (Dudeştii Noi).

În lot mai sunt incluşi Marcu (Vulturii 2009), Lazăr şi Goleanu – juniori.

FC Chişoda s-a înclinat în componenţa Sîrbu – Furdean, Viţan, Berceanu (Jaravete), Vereşteanu – Mariş (Bogdan), Abu Lebda (Şeitan), Glodean (Fiştea), Gherman – Asoltanei, Magdaş. Pe bancă: Holca – Ilcău, Bulaichi. N-au fost convocaţi Adrian Ilie şi Petruş.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− patru = 3

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: