Mama Mia, răsturnare și ieșire din zodia eșecurilor la 0 acasă

CS Nuova Mama Mia a stopat astăzi după-amiază o neverosimilă serie de 3 înfrângeri la zero acasă, dintre care una pe stadionul CFR și următoarele pe propriul gazon din Becicherecu Mic, răsturnând scorul cu lovituri de cap în primul sfert de oră după pauză al disputei din etapa a XII-a cu Minerul Motru.

Deși s-au trezit conduși în cel mai neprielnic moment pentru primirea unui gol, în minutele de prelungire dinaintea pauzei, alb-roșii timișeni au pus punct unui șir de 5 apariții în C4 fără victorie, obținând atât întâiul succes din acest sezon la Becicherecu Mic cât și din primul weekend din octombrie încoace, când se impuneau cu 2-0 la Hunedoara: CS Nuova Mama Mia – Minerul Motru 4-1 (0-1).

Fără gustul succesului pe teren propriu încă din ultimul weekend din septembrie, când treceau cu 3-1 pe CFR de Pandurii II, ceea ce i-a tot coborât încet, încet în ierarhie până la nivelul la care un nou eșec astăzi i-ar fi regăsit egalați la puncte de vizitatorii lor, elevii lui Bălu și Petre au trecut peste handicapul indisponibilităților din lot, trezindu-se la realitate și înscriind de 4 ori în partea secundă, prin Bârză, cu capul, în minutul 47, Zurbagiu – din același procedeu, în minutul 58, Zoran Radu, în minutul 71, din penalty, și Niţă, spre final, în minutul 87.

Fără Centea și Ștefănescu, accidentați, și Perju-Silaghi – suspendat, în vreme ce Artimon a început bandajat iar Luță incomplet refăcut, Mama Mia n-a găsit în prima repriză calea spre ”mina” gorjeană, ci din contră, și-a scuturat propria plasă, Artimon deturnând prin alunecare în cel de-al doilea minut de prelungiri din partea întâi o centrare de pe flancul drept.

Gazdele au și egalat însă la momentul ideal, imediat după începerea părții a doua, centrarea lui Niță de pe stângă fiind fructificată cu o lovitură de cap de Bîrză.

Unsprezece minute mai apoi, din cornerul lui Radu, printre cei mai buni echipieri ai gazdelor, dându-și drumul la joc în partea a doua, lovitura de cap a lui Zurbagiu i-a adus pe amfitrioni în avantaj, după nici o oră de joc: 2-1.

Un impuls în plus a fost oferit apoi și de reintrarea căpitanului Laurențiu Telescu, deși incomplet refăcut, iar diferența s-a mărit peste încă nici un sfert de oră, un penalty obținut de Jichici fiind valorificat sec de același Radu: 3-1.

Emoțiile nefastei serii cu 3 eșecuri acasă și două remize în deplasare erau deja risipite, Niță conturând la colțul lung un confortabil 4-1 la finele unui contraatac cu pasa filtrantă a marcatorului Zurbagiu.

Vicecampioanei i-a mai venit astfel inima la loc înaintea unui finish de tur marcat de ultima apariție acasă, contra lui ASU Politehnica Timișoara, peste două săptămâni, duel județean intercalat între deplasările la Cisnădie și Giarmata.

”Prima repriză, echilibrată, cu un plus pentru noi și cu golul contrar cursului jocului, de fapt un autogol al nostru. La pauză le-am insuflat puterea necesară, iar în a doua repriză au arătat mai mult ce pot, a intrat și Radu bine în joc, a reușit și acțiuni de depășire a 2-3-4 adversari, și a revenit și căpitanul Telescu, intrat după golul 2, cu dorință de victorie. Am fost privați din nou de efectivul complet, iarăși cu accidentări și suspendări, dar ne bucurăm că am revenit ca rezultate și joc pe drumul cel bun!”, a oftat ușurat la final antrenorul principal Sorin Bălu.

CS Nuova Mama Mia: Culda – Motreanu, Mărginean, Artimon (60, Telescu), Negruț (80, Todorov) – Radu, Zurbagiu, Luță (90, Saizu), Niță – Bîrză, Jichici (75, Tăbăcaru).

Rezerve: Miklos jr. – Nicoară, Cioancă.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: