Mamma Mia, primă înfrângere în acest sezon: 2-1 CS Ineu. Cele 3 timişene, un punct laolaltă din 18 posibile în retur!

CS Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic nu a învins nici la a doua apariţie în returul Seriei 4 din liga a treia, ba din contră, după ce remiza alb săptămâna trecută pe teren propriu, cu cei din Turceni, pierzând astăzi de la ora 15 în deplasarea la Ineu, în judeţul Arad, unde a suferit aşadar întâia înfrângere din actualul campionat: 2-1 (1-1) pentru CS Ineu.

Calculele hârtiei îi dădeau favoriţi în aceste două dispute pe roş-albii timişeni care hibernau pe locul secund în Seria 4, dar oponentele din ultima treime a ierarhiei le-au stricat planurile, Mamma Mia rămânând acum la 5 puncte în urma liderului CS Naţional Sebiş, învingător ieri cu un scor de forfait în judeţul Timiş, şi cedând poziţia a doua pe podium arădenei UTA Bătrâna Doamnă, care s-a desprins astăzi spre final în dauna tinerei garnituri craiovene, după ce Szabolcs Szekely deschidea scorul.

2

 

Astfel, CS Nuova Mamma Mia a completat două runde nefaste pentru cele 3 cluburi timişene din Seria 4, care n-au reuşit să obţină nici o victorie în etapele a XIV-a şi a XV-a, primele două din retur şi din 2015, bilanţul total cumulat al celor din Becicherecu Mic, Giarmata şi Lugoj în aceste 540 de minute fiind 6 0 1 5 3-12, cu unicul punct obţinut de roş-albi pe propriul teren.

Cei din Ineu s-au apropiat în schimb la două puncte de lugojeni, căzuţi pe locul 7, respectiv la cinci puncte în urma celor din Giarmata, pe când în frunte CS Naţional Sebiş, acum cu un avans de 4 puncte în faţa arădenilor, va aborda după o etapă de şedere deplasarea din 28 martie la UTA Bătrâna Doamnă.

Urmează însă şi două derby-uri timişene, vineri la Lugoj, între Vulturii şi Mamma Mia, aşadar încă o deplasare pentru formaţia de pe podium, respectiv Millenium Giarmata – Vulturii, peste două etape.

Astăzi, CS Ineu a punctat pe începutul fiecărei reprize, preluând de două ori conducerea: CS Ineu – CS Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic 2-1 (1-1): Maşniţă (11), Filimon (51) – Hodiş (24). Atacanţii arădenilor au scuturat aşadar plasele, deschizând scorul prin autorul reuşitei de vinerea trecută, în succesul cu 0-1 la Lugoj.

Golul din primul sfert de oră a survenit în urma unui balon pierdut de Toma la mijlocul terenului, Maşniţă trezindu-se faţă în faţă cu Filip şi neezitând: 1-0.

Egalarea a survenit puţin după mijlocul primei reprize, la o acţiune purtată pe stânga de Radu, care a aşezat balonul, şutul lui Tororov fiind respins în faţă iar Hodiş fiind pe fază: 1-1.

O eroare de plasament a vizitatorilor, la un corner arădean în primele minute ale părţii secunde, a adus golul victoriei, printr-o lovitură de cap: 2-1. Mamma Mia a efectuat apoi mai multe înlocuiri dar n-a mai evitat întâia înfrângere în ediţia 2014-2015.

*

Narcis Petre, antrenor al învinşilor, a deplâns la final mai multe aspecte: „Un meci prost al nostru! Suntem în suferinţă, ne creem ocazii dar nu marcăm, iar atunci presiunea devine foarte mare. La 1-1, am avut două-trei oportunităţi prin care puteam să preluăm conducerea, însă atacanţii noştri sunt în mod cert în criză de goluri, nu marchează din 3-4 ocazii, iar apoi, pe o fază fixă, un corner, am primit un gol foarte uşor şi nu am mai revenit, deşi am schimbat registrul, am trecut cu 3 pe atac!”

„Dacă este să găsesc motive, pot găsi o mie, plecând de la pregătirea de iarnă, în care am avut neşansa ca majoritatea băieţilor să cadă pe rând cu răceli, lipsind 3-4 zile, după care, normal, o echipă care alerga, care construia, a ajuns în urmă cu pregătirea fizică, pe care trebuie pe parcurs să o recuperăm. Şi mai este o problemă, şi anume arbitrajul: în prima etapă din retur, brigada din judeţul Arad n-a acordat două lovituri de la 11 metri, n-am zis nimic, dar astăzi i-au lăsat pe fiecare să lovească, trăgeau de timp, vai şi amar. Era o luptă în trei şi le era frică, aşa că şi-au zis hai să o facem în 2. N-am crezut la insuccesul cu Turceni, dar astăzi, la Ineu, unde de fiecare dată echipa noastră a pierdut la limită, cu 2-1 sau 1-0, s-a văzut. La 1-1, 11 metri nu se dă, Zoki (n.n.: Zoran Radu) iese cu genunchiul umflat, şi se dictau unele decizii că nici o echipă nu ştia ce să facă. Şi-au făcut băieţii temele! Nu caut scuze, echipa este să nu zic obosită, căci de-abia a început returul, dar nu este în formă, şi posibil să fi intervenit factorul psihologic, pentru că nu marchează atacanţii!”, a explicat Petre, încheind într-o notă pozitivă: „Prin Todorov am câştigat, atât cât va sta la Mamma Mia, un jucător foarte valoros!”

*

CS Nuova Mamma Mia: Filip – Ştefanovici (60, Molcuţ), Telescu, Todorov, Negruţ – Toma, Luţă, Radu (54, Nagy), Hodiş (80, Centea) – Balaure (65, Tăbăcaru), Steop.

Pe bancă: Culda – Hecsko, Costea.

În celălalt meci al zilei, UTA Bătrâna Doamnă – ACSVM Craiova 3-1: Szekely (12), Hlistei (72), Filaret (79) – Crăciun (50).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: