Marius Măldărășanu (Metaloglobus): ”Mie îmi făcea plăcere să joc din 3 în 3 zile…”

Metaloglobus București a încheiat neînvinsă și în cea de-a cincea deplasare la rând din Liga 2, 1-1 astăzi la Timișoara prin egalarea reușită din penalty de Claudiu Herea la 4 minute după ce Axente deschidea scorul pentru ASU Politehnica în minutul 32, cei din capitală evitând din nou gustul eșecului pe teren advers, de care aveau parte doar la prima lor ieșire, în etapa a II-a, la Miercurea Ciuc, 3-0 pentru nou-promovata Csikszereda, pe 10 august. După remiză, antrenorul oaspeților mai bine clasați, Marius Măldărășanu, a oftat pe seama faptului că elevii săi n-au mai jucat la fel de bine și după pauză.

Ocupanta locului 5 după primele 11 runde din turul Ligii 2 a jucat astăzi de la ora 15 la Timișoara în cadrul primei etape intermediare din acest campionat, Metaloglobus continuând șirul rezultatelor pozitive în deplasare, de astă dată peste munți, după două victorii și două remize mai mult sau mai puțin departe de București: 3-0 la CS Sportul Snagov, 2-2 la Mioveni, 3-2 la concitadina ASC Daco-Getica și 1-1 la Concordia Chiajna.

Rezultate care i-au propulsat pe bucureșteni în prima pătrime a clasamentului, cu 18 puncte înaintea acestei etape a XII-a, în ascensiune în comparație cu același moment din sezonul trecut, pe-atunci ocupanți ai locului 13, cu 14 puncte. Metaloglobus avea să încheie însă ediția anterioară pe locul 9, vecină ierarhică alb-violeților timișoreni, pe zece, cu un punct mai puțin, după ce ASU câștiga revanșa acasă cu 2-0, în luna mai.

Astăzi a fost 1-1, golurile fiind înscrise în a doua jumătate a reprizei I, cu mențiunea că bucureștenii au jucat și în weekend, trecând sâmbătă acasă de liderul AFC Turris-Oltul, pe când ASU Politehnica nu, având amânată pe 6 noiembrie deplasarea la Buzău. 

Măldărășanu a admis că ”sunt un pic nemulțumit de jocul din repriza a II-a, consider că au fost două reprize puțin opuse, după ce în prima am controlat meciul și ca situații avute, pe când ASU a venit cu câteva contraatacuri periculoase. Însă în cea de-a doua, chiar dacă am introdus 2 jucători, pe Ovidiu Herea și Ciocâlteu, pentru o forță ofensivă mai mare, ASU a controlat jocul, a venit cu multe ocazii, pe centrări despre care știam foarte bine, în special la faze fixe, și de aceea i-am atenționat să evităm cât mai mult faulturile în apropierea careului. A fost un joc în general de calitate și cu un rezultat cred echitabil, căci și ASU putea câștiga, dar și Ovidiu a avut o ocazie foarte mare. Îl felicit pe Mugur Gușatu pentru ceea ce a reușit aici, cu un parcurs pozitiv, e neînvins în cele 4 meciuri de campionat, plus în acest joc…”

Antrenorul oaspeților a răspuns: ”Obiectivul este să avem o clasare mai bună decât anul trecut, dar am discutat cu jucătorii să-și dorească mai mult decât obiectivul propus de club, căci dacă îți propui puțin, de-obicei te-alegi cu nimic. Sunt multe meciuri, ne așteaptă partide foarte, foarte echilibrate, iar nici un meci nu putem spune că este dinainte câștigat. Suntem poate echipa care e în stare să bată pe oricine dar poate și pierde cu oricine. Avem un parcurs foarte, foarte greu, cu meciuri extraordinar de grele, dar am încredere în jucători, să avem continuitate, e foarte importantă, și îi facem să înțeleagă asta”. Bucureștenii vor juca sâmbătă de la 11 acasă cu reșițenii, iar la finele săptămânii viitoare la Drobeta Turnu Severin.

Despre săptămâna cu etapă intermediară, ”poți avea prospețime… Mie îmi făcea plăcere să joc din 3 în 3 zile, dar depinde cum gestionezi ca antrenor, cu jucătorii mai în vârstă. Însă azi au avut prospețime, nu am văzut oboseală, poate la Claudiu, căci el face un efort fizic foarte mare, dar am fost bine fizic…”

Rezultatele zilei în Liga 2, programul etapei a XIII-a, din weekend, și clasamentul, pe coloana dreaptă. Revenim cu cronica și fotografiile.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 3 = douazeci unu

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: