Marko Marovic: „Una dintre dorinţele mele s-a îndeplinit…”

… Iar pentru conturarea celei de-a doua, trage cu sîrg. Fundaşul de bandă dar şi central Marovic s-a destăinuit astăzi, cu două zile înaintea deplasării lui ACS Poli la Drăgăşani, pentru jocul de sîmbătă de la 11 cu Damila Măciuca, „sincer, încă de pe vremea cînd evoluam la Gaz Metan, îmi doream să joc pentru Politehnica, deoarece Timişoara este un oraş foarte frumos, studenţesc, tineresc, şi aproape de Beograd, de unde sunt. Una dintre dorinţele mele s-a îndeplinit iar cea de-a doua este să intrăm în prima ligă”.

Marko Marovic, fundaşul alb-negrilor, împreună cu "domnul profesor", cum l-a numit în româneşte pe antrenorul Velcea

Marko Marovic, aflat la prima întîlnire cu presa, a admis că a învăţat cîte puţin din limba română dar a rostit foarte bine cuvintele „domnul profesor”, referindu-se la antrenorul său, Valentin Velcea. „Am fost la Gaz Metan cu 2 ani înainte şi n-am învăţat foarte bine”, explicînd în sîrbeşte că „n-am prea multe informaţii despre adversarul nostru de sîmbătă, dar ştiu că a promovat şi pînă acum n-au nici o înfrîngere, ceea ce înseamnă că alcătuiesc o echipă bună… Înseamnă că ne aşteaptă un meci greu. Dar aşa cum domnul profesor pregăteşte fiecare meci, foarte bine, şi ne dă informaţii bune, dacă vom fi la nivelul nostru, rezultatul va fi bun. Noi jucăm în fiecare meci cu gîndul de a învinge iar dorinţa noastră e să promovăm”.

Marovic şi-a justificat sosirea pe Bega, într-un eşalon inferior, explicînd că evoluează totuşi la „un club de mare tradiţie, chiar dacă la Timişoara au fost probleme foarte mari. Acestea însă s-au rezolvat şi de aceea m-am decis să vin aici, să promovăm şi să joc din nou în liga întîi”, şi că apropierea de Beograd nu este motivul primordial al alegerii noii sale grupări.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 5 = treizeci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: