Mediop, ”dublă” în Serbia, 0-2 Ripensia. Cu Albert interimar, în locul lui Ilie Rotariu, plecat, ACS Ghiroda la primul succes după 4 eșecuri

Întâiul joc amical al zilei de miercuri s-a disputat de la amiază pe terenul din Covaci, între ASU Politehnica și CSM Lugoj, cu două goluri semnate de trupa lui Bogdan Andone și pe marginea căruia am punctat într-o consemnare anterioară, alte meciuri de verificare fiind programate la orele după-amiezii.

Tot cu 2-0, dar în condiții de deplasare, s-a impus și nou-promovata timișoreană în Liga 2, Ripensia, într-un meci amical internațional disputat la Pancevo în compania lui FK Dinamo 1945, a doua la încheierea turului în Srpska Liga Vojvodina, una dintre cele 4 serii zonale ale eșalonului terț din țara vecină.

Învinși sâmbătă la amiază la Șiria de colegii de eșalon de la UTA cu 4-2, galben-roșii antrenați începând din această iarnă de Paul Codrea au câștigat în Serbia prin reușitele semnate de golgheterul Ndiaye Mediop în minutele 16 şi 70.

Ripensia a învins cu 0-2 (0-1) în fief-ul ”albaștrilor” antrenați de Aleksandar Stevanović, vicecampioni de toamnă în Srpska Liga Vojvodina cu bilanțul după tur 15 10 1 4 24-7 31 puncte, la 11 în urma liderului Becej 1918.

În eșalonul trei românesc, înlocuitorul lui Paul Codrea din această iarnă la ACS Ghiroda, Ilie Rotariu, a plecat de la cârma galben-negrilor, cu nici 4 săptămâni înaintea demarării returului. Campioană a Diviziei D Timiș în ediția anterioară de campionat și nou-promovată în Liga 3, gruparea din Ghiroda și-a trecut astăzi în cont întâiul triumf în pregătirile de iarnă, la o zi după despărțirea de Ilie Rotariu.

Tricoul 1 Iunie Timişoara – ACS Ghiroda 0-3 (0-1). Așadar o primă victorie în meciurile de verificare, după patru eşecuri consecutive, cele trei goluri fiind marcate de David Berivoiescu, Cosmin Saizu şi Darius Neamţu.

De ieri, antrenorul principal Ilie Rotariu a plecat de la echipa preluată la cumpăna dintre ani, invocând probleme personale. În aceste condiții, antrenorul interimar Alexandru Albert a folosit jucătorii: Gakos (min. 70, Barbu) – Darius Pop, Hotca, Alexandru Lazăr, Maşniţă – Victor Opriş, Berivoiescu, Dincă, Ciobanu (min. 46, Constantin Popa) – Saizu, Neamţu.

Au lipsit: Baranyi, David Pop, Gavriluţă și Mancaş, din motive medicale. Iar următorul meci amical pentru ACS Ghiroda este programat sâmbătă cu CS Naţional Sebiş, de la ora 11, pe terenul ”Colterm”.

Triumf pentru o divizionară C timișeană tot în dauna unei grupări de eșalon inferior: Unirea Sânnicolau Mare – CS Millenium Giarmata 1-2 (1-1). A fost ultimul meci amical pentru trupa lui Răzvan Leucă înaintea plecării în cantonamentul de 10 zile la Moneasa, în perioada 11-21 februarie.

Gelu Beloiescu şi Marius Călin au preluat conducerea pentru divizionarii C în minutele 24 și 71, golul gazdelor fiind marcat în minutul 32 de Bogdan Wilheim.

Antrenorul Răzvan Leucă a folosit următorii jucători: Mikloş – Sporin, Buzdugan, Stupu, Ştefănescu, Codrea, Marius Călin, Anagor, Stoica, Rus, Beloiescu. Au mai jucat: Nariţa – Cherecheş, Ferţu, Pricop, Şandru, Dănilă, Pop, Grigoriu şi Cohuţan.

Progresul Gătaia – Timişul Şag 0-0

Liderul la zi al Diviziei D Timiș, CS Timişul, a ratat o lovitură de la 11 metri cu două minute înainte de final, prin jucătorul Cosmin Bogdan. De menţionat și că Timişul Şag va disputa un meci amical internațional în deplasare, duminică, în Serbia, cu echipa Radnicki Sutjeska.

Multe goluri în schimb în victoria secund clasatei în Divizia D Timiș, în deplasare: CS Sînmartin – ACS Dumbrăviţa 4-5 (2-0). Aflată în cantonament la Băile-Felix, gruparea pregătită de Sorin Bălu a reuşit să întoarcă rezultatul după pauza duelului cu liderul din liga a IV-a bihoreană, CS Sânmartin, prin golurile marcate de Dan Silaghi și Deian Pecarov – fiecare câte două, respectiv Raul Briciu.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = unu

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: