Mediop, golgeter al promovatei Ripensia: ”O să fie bine, dacă ne pregătim bine, dar 3 e prea mult!”

Într-o efervescentă și exuberantă bucurie generală în Ciarda Roșie, Ripensia a sărbătorit promovarea în Liga 2 pe gazon împreună cu simpatizanții, în clipele imediat următoare triumfului la scor din runda finală, ce a pecetluit cucerirea titlului de campioană în C4: 4-0 (2-0) cu Pandurii II.

La rândul său nespus de bucuros și pe măsură de surâzător, senegalezul Ndyaie Mediop a spus câteva cuvinte la puțin timp după cel de-al nouălea succes acasă în C4 al dublei nou-promovate, acesta fiind al patrulea conturat la zero în Ciarda Roșie.

Într-un final de sezon parcă perfect, tocmai golgheterul Ripensiei a semnat în minutele 88 și 90 ultimele reușite ale nou-promovatei pe drumul spre Liga 2, dublând avantajul liderului la 4-0 și apropiindu-și titlul de principal marcator al Seriei a IV-a.

În urmă cu doar câteva minute, radiind, atacantul de abanos a admis că e ”foarte bucuros și le mulțumesc antrenorilor pentru că au avut încredere în mine, la fel și colegilor de echipă, care m-au susținut! Dedic succesul și promovarea familiei mele, copilului nostru”.

Ripensia a înregistrat rezultate din ce în ce mai bune acasă pe parcursul acestei prime campanii în Liga 3, în succesiunea 0-3, 2-2, 4-1, 1-1, 3-0 și 2-0, toate înregistrate în sezonul de toamnă din 2016, respectiv 2-1, 3-2, 1-1, 4-1, 4-2, 3-0 și 4-0 în retur. Bilanțul campioanei promovate în Ciarda Roșie în C4, 13 9 3 1 33-14 și 30 de puncte. Iar multe dintre goluri i-au aparținut fotbalistului african, care a strâns peste 20 de reușite în acest campionat, acasă și în deplasare…

Senegalez care s-a arătat încrezător și optimist în perspectiva campaniei în Liga 2, apreciind că ”o să fie bine, dacă ne pregătim bine. Trebuie să ne pregătim bine!” Întrebat despre o eventuală nouă promovare, fie și spre Liga 1, Mediop a răspuns glumind, tot cu zâmbetul pe buze, că ”trei e prea mult…” 

Relansată din Seria I a Campionatului Municipal Timișoara în prima decadă din septembrie 2012, acum 4 ani și nici 9 luni, Ripensia a urcat din acel eșalon șase prin a ajunge deja în Liga 2, cu o singură haltă de un sezon în plus în Divizia D Timiș. În rest, dintre cele patru promovări în 5 sezoane, trei au fost conturate din primul foc.

Revenim și cu alte declarații iar ulterior cu GALERIA FOTO. Rezultatele rundei finale și clasamentul ediției 2016/7 în C4, pe coloana dreaptă. Din Seria 1 a promovat CS Știința Miroslava, din județul Iași, câștigătoare de pe locul 3 înaintea rundei 30 cu 0-1 la liderul detronat AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = doisprezece

 


Alte articole legate de acest subiect: