Mihai Ionescu: „Am luat o gură de oxigen!”

Ceahlăul a încheiat a doua deplasare la rând la o contracandidată la evitarea retrogradării fără a pierde, când avea mai mare nevoie de puncte, ceea ce a remarcat la conferinţa de presă şi Mihai Ionescu, locţiitor al lui Marin Barbu pe banca tehnică a pietrenilor.

Barbu a condus echipa galben-negrilor în precedentele două runde, ca al patrulea antrenor al Ceahlăului din vara trecută încoace, dar a fost suspendat pentru jocul de la Timişoara, urmărindu-l de la tribuna a II-a.

După ACS Poli Timişoara – Ceahlăul 1-1, Mihai Ionescu a spus: „Am luat o gură de oxigen. Plecăm cu un punct meritat, echitabil, şi îi felicit pe jucători  că au dat dovadă de putere de sacrificiu, s-au apărat foarte bine, au respectat deciziile trasate de antrenorul Marin Barbu”.

Ionescu a continuat prin a remarca: „Am obţinut cel mai important punct de până acum. Trebuie să-i recuperăm pe jucători pentru meciul din runda următoare. Dacă batem pe Vaslui, rămânem…”

Ceahlăul n-a pierdut aşadar în dubla tur-retur cu ACS Poli, în toamnă impunându-se cu 1-0, gol marcat în minutul 78, iar acum fiind egalată din penalty, în ultima pătrime a partidei, când rămăsese în 9 jucători, remiză cu care a păstrat avansul de 3 puncte faţă de alb-negrii Timişoarei.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: