Millenium egalează pe Oltenia dar se lipește de al doilea eșec cu 3-1 la rând

Învinsă în premieră în retur în Vinerea Mare de liderul ACS Șirineasa, triumfător cu 1-3 la Giarmata, CS Millenium a adăugat în această după-amiază și cel de-al doilea eșec din sezonul de primăvară în Seria a IV-a din Liga 3, însă primul în deplasare, și tot cu 3-1, în fief-ul unor doljeni de care era despărțită de mai multe locuri decât puncte.

Pe arena ”Oltenia”, fostă Petrom Chimia, astăzi de la ora 17 s-a jucat unul dintre cele două meciuri ale zilei inaugurale în etapa a 22-a în seria vestică din eșalonul terț, de fapt a șaptea rundă a returului, marcând încheierea primei jumătăți a sezonului de primăvară, cealaltă având loc la Deva cu ”satelitul” Craiovei în acțiune, iar gazdele doljene de pe locul 6 au preluat de două ori conducerea în repriza I, mărindu-și chiar avantajul până la pauză, conservat ulterior: ACSO Filiaşi – CS Milenium Giarmata 3-1 (3-1).

Formația mai bine clasată și-a fructificat avantajul terenului propriu în fața ocupantei locului 12, care aborda deplasarea cu 4 puncte mai puțin decât oltenii, CS Millenium fiind la prima ieșire după spectaculoasa serie de 5 apariții consecutive fără înfrângere, în care marca de 16 ori, în zece rânduri chiar afară.

Pe de altă parte, timișenii de pe 12 au și printre cele mai poroase defensive din seria vestică, iar ACSO a profitat de situație, marcând în repriza I prin Cosmin Calu în minutul 19, dintr-o lovitură de la 11 metri, Cristian Preda în minutul 37 şi Fabian Cruşoveanu puțin mai apoi, în minutul 40. Foarte scurtă a fost bucuria vizitatorilor bănățeni, când Michel Rosenblum egala în minutul 35.

Și urmează încă o deplasare pentru timișeni, vineri la Pâncota, cu nou-promovata CS Șoimii Lipova, abia după care CS Millenium va mai juca din nou acasă, în intermediara din 25 aprilie, cu CS U Craiova SA 2.

Viorel Vișan, delegat al oaspeților, ne-a explicat că ”am făcut cel mai slab meci al nostru din acest campionat, pe fondul unor ratări ale lui Ghighilicea, iar gazdele ne-au taxat la fiecare ratare a noastră. Am reuşit numai un gol să înscriem! Iar arbitrajul a fost în nota jocului, slab”.

ACSO Filiaşi: Nedeianu – Chiriţă, Preda, Lupu, Cruşoveanu, Calu, D. Stancu, Tudor, Badea, Aizawa, Dinu.

Antrenor: Cosmin Fruntelată.

Au mai jucat: Roman, Staiculescu, Borneci, Cale.

Rezerve: Munteanu, Chivu, şi I. Stancu.

CS Millenium: Narița – Sporin, Stupu, Cherecheş, Rus, Rosenblum, Domşa, Ghighilicea, Marius Călin, Ferţu, Beloescu.

Antrenor: Răzvan Leucă.

Au mai jucat: Grunţă, Pricop, Buzdugan şi Stoica.

Rezerve: Miklos, Ştefănescu şi Viţ.

Au arbitrat: Mihai Lastun (Vâlcea) – Andrei Ciuciu şi Nicuşor Marin (ambii Piteşti). Observator de arbitri Vasile Balaj ( Drobeta Turnu Severin), iar delegat de joc Ion Lupşa (Caransebeş).

Rezultatele zilei în C4, programul rundei a 22-a și clasamentul, pe coloana datelor tehnice.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 42

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: