Millenium Giarmata, depășită clar de CNS Cetate Deva

Colege de eșalon despărțite în ierarhia după sezonul de toamnă de 5 locuri și șapte puncte, CNS Cetate Deva și CS Millenium Giarmata și-au măsurat forțele astăzi după prânz într-un meci amical jucat pe teren neutru, gruparea mai bine clasată în Seria a IV-a din Liga 3, cea hunedoreană, câștigând cu un scor de forfait.

Puțin peste 4 săptămâni le mai despart pe divizionarele C de startul returului, programat în jurul datelor de 3-4 martie, când devenii și cei din Giarmata vor avea parte de oponenți din județul Alba, CNS Cetate în deplasare în etapa a XIV-a la Industria Galda iar timișenii acasă cu Unirea 1924 Alba Iulia, până atunci formațiile din eșalonul trei continuându-și pregătirile și prin meciuri de verificare, cum a fost cazul și astăzi de la ora 13 în județul Arad, unde elevii lui Viorel Tănase au fost vioara întâi.

CNS Cetate era în avantaj deja la pauza jocului adjudecat astăzi cu 3-0 (2-0) cu scorul victorios înregistrat în turul de campionat împotriva vizitatorilor din Giarmata, pe 4 noiembrie 2016, în cadrul etapei a zecea, ca parte a unei serii de 5 victorii consecutive prin care devenii au încheiat sezonul de toamnă, fără înfrângere din 22 octombrie și hibernând pe poziția a șasea, la un punct de podium.

Gruparea de sub Cetate, de-acum fără Ousmane N’Doye, implicat de la un moment dat pe parcursul returului, i-a reînregimentat pe Făgărășanu și Boldea, tot din județul Alba fiind cooptat și Szekely, și a demarat pregătirile în urmă cu două săptămâni, în ultimele zile mai câștigând o dată fără gol primit, 1-0 cu CSM Hunedoara.

De partea cealaltă, a unsprezecea din 14 în ierarhie și cu 5 puncte în plus față de penultima clasată din Becicherecu Mic, CS Millenium a resimțit astăzi lipsa incisivității, sperând în continuare la întărirea efectivului și cu un vârf de atac.

Tânărului colectiv al Giarmatei, în care dintre principalii protagoniști cei mai în etate sunt exponenți ai generației 1993, Maghici și Trifu, par a i se alătura portarul Miklos, în curs de a-și obține transferul de la Performanța Ighiu, dar și colegul de post Marinca, deja înregimentat, caz valabil și pentru Cohuț respectiv Mandachi. Se antrenează și joacă în garnitura lui Răzvan Leucă și Samoilă respectiv Pricop, cu intenția cooptării lor de la cei din Sebiș respectiv Mama Mia.

Cu toții au evoluat astăzi, devenii fiind însă mai buni și deschizând scorul deja în primul sfert de oră, pe care l-au majorat până la pauză dintr-o lovitură de la 11 metri provocată de Marinca, a doua în verificări în cazul portarului sosit în această iarnă. Simetric, devenii au mai înscris și în ultimul sfert de oră, 3-0.

CS Millenium a abordat amicalul în 11-le Marinca – Soare, Maghici – cpt., Artimon, Ștefănescu – Mihai Olariu, Codrea, Ghighilicea, Samoilă – Florin Olariu, Pricop, iar de la pauză a mai apelat și la Miklos – Ciobănică, Corlățeanu, Stoica și Trifu, pe parcurs, după mijlocul reprizei a II-a, din minutul 70, mai intrând și Mihălceanu, Cohuț și Mandachi.
Cei din Giarmata n-au putut conta pe Domșa – gripat și Semenea, pe margine după accidentare.

CS Millenium va juca următorul meci amical duminică de la ora 13 cu ACS Dumbrăvița, pe terenul sintetic al complexului ”Dan Păltinișanu”, iar apoi miercurea viitoare cu ACS Poli II, sâmbătă 11 februarie cu ACS Ghiroda și peste încă o săptămână cu CSM Școlar Reșița.

Devenii vor avea primul meci acasă din returul campionatului cu ACS Poli II, în jur de 11 martie, în cea de-a doua rundă din 2017, pe celelalte timișene urmând a le întâlni în etapa a șasea a sezonului de primăvară, acasă cu CSM Lugoj, în cea de-a șaptea la Ripensia, în a zecea la Giarmata și în ultima, pe 27 mai, acasă cu Mama Mia.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: