Millenium Giarmata, prim gol după 3 etape de ”secetă”

Beloescu a întrerupt în minutul 60 al deplasării la Drobeta Turnu Severin, pentru jocul cu Minerul Mehedinți, din etapa a V-a a ligii a III-a, ineficacitatea de trei runde a divizionarei C timișene CS Millenium Giarmata, care s-a impus la limită vineri de la ora 17, sărind peste gazda sa în ierarhia Seriei a IV-a.

Învinsă la Sebiș cu 2-0 iar apoi și acasă, cu 0-3, de cei din Filiași, CS Millenium Giarmata a continuat cu o remiză albă la Lugoj, tot însă fără a înscrie, deficiență care a fost înlăturată vineri pe malul Dunării, mai exact pe principala arenă a capitalei Mehedințiului, bine întreținută și pusă la punct, la standard peste nivelul eșalonului trei.

Timișenii s-au impus pe fondul unei prestații care a reamintit de succesul din runda inaugurală, 3-0 acasă cu Pandurii II, de această dată Beloescu finalizând la colțul lung un balon expediat în diagonală, pe care Fara i l-a așezat, cu pieptul: 0-1.

Fara și Anagor mai puteau marca pentru trupa lui Călin Cojocaru, lipsită în continuare de aportul lui Răzvan Leucă, suspendat în urma unei eliminări.

CS Millenium Giarmata: Păduraru – Artimon, Oneț, Dancia – cpt., Diarra – Leonte (55, Sorescu), Fuchs, Mihuța (Firan), Beloescu (Boldea) – Fara, Anagor (Gideon).

Pe bancă: Luca – Soare, Elian.

CS Millenium va primi în etapa a VI-a, vinerea viitoare de la ora 15, vizita lui ACS UTA Bătrâna Doamnă.

Funtașa CS Nuova Mamma Mia stă în această rundă iar CS Vulturii 2009 Lugoj evoluează sâmbătă de la ora 17, la Hunedoara.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: