Millenium n-o egalează la puncte pe Industria Galda ci e împunsă de Cioară: 1-3 (1-1)

Când îi ardea buza mai tare, în penultimul meci acasă din acest campionat, CS Millenium Giarmata a completat prima serie de 3 eșecuri din sezonul de primăvară, țintuind-o pe antepenultima poziție a clasamentului seriei vestice în Liga 3 cu trei etape înainte de final. Treaptă ocupată la încheierea turului tocmai de învingătoarea de astăzi de pe arena ”Nicu Moraru” din localitatea timișeană, ACS Industria Galda, pe-atunci la două puncte și 3 locuri în urma bănățenilor de pe poziția a 11-a la finele campaniei de toamnă, una în care mai legau 3 înfrângeri, începând tocmai cu cea de la… Galda de Jos, 2-0 pe 10 noiembrie 2018. A trecut o jumătate de an fără două zile iar deznodământul s-a conturat tot la două goluri diferență… Millenium Giarmata – ACS Industria Galda de Jos 1-3 (1-1).

Duel direct de 6 puncte de la ora 18 în etapa a 27-a din Seria a IV-a în Liga 3, în care gazdele îndrumate de Răzvan Leucă nu-şi permiteau vreun pas greşit, în condițiile în care vizitatorii din județul Alba abordau deplasarea cu avantajul de puncte al unei… victorii, pe locul 12 cu 32 în cont, față de cele 29 ale amfitrionilor de pe locul 14.

Au călcat însă strâmb, ceea ce le-a împins şi mai adânc în zona retrogradării, îngreunând misiunea rămânerii în liga a treia, în care CS Millenium a evoluat neîntrerupt încă din deceniul trecut. Însă, când nu câștigi niciunul dintre ultimele 3 meciuri pe propriul teren, rezultatele fiind în regresie, de la 3-3 la 2-3, iar astăzi la 1-3, și alunecarea pe tobogan prinde viteză. 

Timișenii n-au stat nicicând strălucit în 2019, cel mult pe locul 11, pe 12 după primele trei apariții invincibile din sezonul de primăvară, dar de astă dată li s-a complicat cu atât mai mult situația, rezultatele negative din ultima vreme îngreunându-le misiunea revirimentului din ultimele 270 de minute ale sezonului, sâmbătă la Cermei, săptămâna viitoare acasă cu CS Crișul Chișineu Criș, iar în cele din urmă la Lugoj, vecina ierarhică imediat inferioară. Două cluburi timișene așadar în suferință…  

Oaspeţii din Ardeal au deschis scorul în minutul 42 al partidei din această seară, prin Alexandru Cioară, după două minute gazdele restabilind totuși egalitatea prin Michel Rosenblum, care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată pentru un fault în careu asupra lui Beloescu… 1-1.

Moment psihologic favorabil bănățenilor, însă nefructificat, la cinci munte de la reluarea jocului vizitatorii preluând din nou conducerea prin acelaşi Cioară, cu un şut din careul mare, la colţul lung. ”Dublă” și 1-2. 

CS Millenium a avut șansa unei noi egalări în minutul 63, când Negrei a nimerit însă transversala cu un şut de la 17 metri lateral stânga, dar s-a recunoscut învinsă prin a încasa încă un gol în chiar ultimul minut de joc, din partea lui Adrian Ilie Adam, născut în anul 2000, care a fost introdus în teren cu 15 minute înainte de final, în locul lui Gergely.

1-3, al cincilea eșec pe ”Nicu Moraru” în această ediția, într-o rundă intermediară dominată în C4 de oaspeți, cu 5 victorii și o remiză, 8-11 la capitolul golurilor marcate.

Viorel Vişan, delegat al clubului gazdă, Millenium, a admis ”cu toată sinceritatea, cei de la Galda au fost superiori jucătorilor noştri şi au dat un exemplu, cum se luptă în teren. Jucătorii noştri trebuie să înţeleagă că mai au şanse de a se salva de la retrogradare şi trebuie să lupte, pentru a-şi apăra şansele. În sport trebuie să lupţi până în ultimul minut al campionatului! Nu am ce să comentez despre arbitraj, a fost foarte corect…”

Astfel, Industria a urcat în clasament și peste AFC Unirea 1924, tot din județul Alba, pe când CS Millenium a rămas antepenultima, la 3 puncte în urma devenilor.

Au jucat următoarele formaţii:

Millenium Giarmata: Narița – Sporin (min. 85, Corlăţeanu), Covăsală, Cochinţu (min. 46, Florin Călin), Negrei  – Stupu, Daminuță (min. 71, Buzdugan), Rosenblum (cpt.), Marius Călin, Popan, Beloescu (min. 56, Dincă).

Antrenor: Răzvan Leucă.

Pe bancă: Ciută, Sevici, Pricop.

Absențe: Olteanu – suspendat, Ferţu şi Ochea – accidentaţi.

ACS Industria Galda: Suciu – Frenţiu, Haiduc, Cioplântă, Puha – Gergely, Lupşan (cpt.), Circov, Costea, Cioară, Mureşan.

Antrenor Paul Ciucă. Pe bancă la start: Iancău, Scheau, Sîrbu, Stoia, Crăciun, Trif, Adam.

Au arbitrat: Alexandru Gornic (Arad) –  Sebastian  Pantea (Arad) şi Rareş Lakatoş (Oradea). Observatori de arbitri Cosmin Danciu (Hunedoara), iar delegat de joc  Ioan Rădulescu (Târgu Jiu).

Rezultatele celei de-a 12-a etape din retur în Seria a IV-a, clasamentul și programul antepenultimei runde a campionatului, de vineri și sâmbătă, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: