Mixaj

În momentul în care apar probleme în desfășurarea partidelor, forul de specialitate te trimite la regulamentele elaborate de Federația Română de Fotbal. Pe care, de fapt, nimeni nu le respectă. Cum se explică faptul că, deși s-au stabilit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească antrenorii pentru a fi numiți la echipe din primele trei ligi, nimeni nu respectă aceste aspecte? Puținii antrenori care respectă regulile și fac studii de specialitate pentru a obține licența sunt luați în derâdere de ceilalți. Cel mai recent exemplu este cel al lui Călin Cojocaru, care este de fapt antrenorul principal la ACS Poli, în timp ce Ștefan Nanu prezintă carnetul de antrenor cu licența aferentă.

Un alt subiect dureros este cel al arbitrajelor. La fiecare pas apar greșeli nesancționate de nimeni. Un caz deja consacrat este cel al lui Sebastian Colțescu, care a trecut cu vederea un fault clar în careul echipei FCSB când Mihai Roman și-a faultat adversarul. Tot în Cupa României, un alt arbitru, Andrei Antonie, a întors echipele de la vestiar pentru a se repeta o lovitură de departajare în partida Miercurea Ciuc – Dinamo. După această partidă a fost găsit vinovat Gheorghe Grozav, care a fost scos din lot.

La Dinamo, Mircea Rednic vrea să aducă jucători liberi de contract, indiferent de valoarea lor. Florin Prunea vrea să profite de starea de degringolada de la club și să pună mâna pe putere. Primele trei clasate ale ligii întâi, CFR Cluj, FCSB și Viitorul au obținut victorii pe linie și s-au detașat de urmăritoare. Hermannstadt Sibiu și-a mai îmbunătățit situația din clasament prin victoria de la Sfântu Gheorghe. Îngrijorătoare este evoluția echipei Poli Iași care a nu a mai câștigat de cinci etape.

Așa cum era de așteptat, Chindia Târgoviște își consolidează poziția de lider în liga a doua. Cei mai puternici adversari îi consider pe cei de la ”U” Cluj și Petrolul Ploiești. Alexandru Pelici se lasă așteptat la Ripensia care nu a reușit nici de această dată victoria pe teren propriu. Radu Suciu nu a mai condus echipa de pe bancă, așa că de data aceasta echipa a fost condusă de Iulian Munteanu.

Un alt arbitru aflat la periferia arbitrajului, Paul Unimătan, a condus după bunul plac partida ACS Poli – Aerostar Bacău. Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul partidei nu cadrează cu spiritul Timișoarei.

Inconstanța în evoluția echipei UTA a făcut ca arădenii să fie învinși categoric pe teren propriu de ”U” Cluj. În timp ce galeria arădeană cânta și își încuraja jucătorii chiar și la scorul de 0 – 4, la Craiova spectatorii se băteau între ei la partida ”U” Craiova II – FC ”U” Craiova, făcând victime printre jandarmi. Ce diferență!

În liga a treia, echipa Șoimii Lipova își continuă imperturbabilă drumul spre liga a doua, ceea ce ar constitui o mare performanță. După îndepărtarea de la echipă a lui Octavian Benga și numirea lui Leo Doană la CSM Școlar Reșița se aștepta un reviriment care a nu a apărut, chiar dacă la Reșița a mai venit și Cristian Bobar. Etapa următoare ne rezervă o partidă foarte importantă, Șoimii Lipova – Metalurgistul Cugir. În cazul unei victorii a gazdelor, echipa își va consolida poziția de lider.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 7 = unu

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: