Mixturi

Unii oameni, chiar dacă ajung la o anumită vârstă, nu-și pot controla pornirile belicoase și împroașcă în stânga și-n dreapta cu invective. Acest personaj malefic, Cornel Dinu, a împlinit de curând 70 de ani. A profitat de acest eveniment și l-a atacat verbal pe Emerich Jenei. Nu există termen de comparație între reușitele ca antrenor ale lui Jenei față de cele ale lui Dinu. Ar fi bine ca Dinu să-și vadă de problemele lui și să fie mai ponderat în declarații. Vârsta nu constituie nici o scuză.

În preliminariile competițiilor europene, CFR Cluj a fost eliminată de Malmö și coboară o treaptă alături de FCSB și Universitatea Craiova. De altfel, Craiova nu se regăsește nici în campionat, remizând din nou pe teren propriu cu FC Botoșani. Dacă în primele două etape arbitrajele au fost decente, acest lucru nu a durat prea mult. De exemplu, Andrei Chivulete, în partida Craiova – Botoșani, a acordat o lovitură de la 11 m în favoarea gazdelor cu mare larghețe.

FCSB a învins echipa Poli Iași la un scor sever, marcând din toate pozițiile, chiar și din ofsaid. Duelul antrenorilor timișoreni Alexandru Pelici și Dan Alexa s-a încheiat nedecis, cu o doză de șansă de partea lui Alexa, echipa din Călărași egalând în ultimul minut de joc.

Liga a doua a început sub auspicii nu prea favorabile. Postul de televiziune care asigură transmisiile unor partide compromite complet competiția, programând jocuri la ore imposibile, când temperaturile depășesc 35  ͦC. Federația Română de Fotbal nu se sesizează și probabil așteaptă, Doamne ferește, să apară evenimente nedorite legate de sănătatea jucătorilor.

Pentru a asigura o competiție cu 20 de echipe, FRF trece cu vederea și peste alte lacune. De exemplu, FC Argeș nu are forma de organizare clară și nu are drept de promovare, încurcând mai mult competiția. Un alt aspect lipsit de moralitate și corectitudine este faptul că echipele Luceafărul Oradea și Energeticianul au același patron care dictează în funcție de interese migrația jucătorilor de la o echipă la alta. Scorul partidei dintre cele două echipe spune totul.

ACS Poli a fost învinsă la o diferență exagerată de Farul Constanța. Temperatura ridicată pare că a influențat, pe lângă evoluția jucătorilor, și pe arbitrul întâlnirii, care a oferit două penalty-uri mai mult decât discutabile. Rămânând puțin la acest capitol, situația echipei ACS Poli este de-a dreptul alarmantă. Pe lângă toate problemele cu care se confruntă, a apărut și neajunsul de a nu putea folosi vestiarele de la stadionul Dan Păltinișanu. Timișoara este singurul oraș din țară unde un stadion este în proprietatea Consiliului Județean. Normal ar fi ca toate echipele din județul Timiș să emită pretenții să evolueze pe stadionul Dan Păltinișanu.

În schimb, UTA va beneficia de stadionul Motorul, complet refăcut, cu gazon artificial. În prima etapă, echipa arădeană a fost învinsă la București de Daco Getica, echipă retrogradată din liga întâi. Golurile primite au avut la bază greșeli individuale ale defensivei. Arădenii au ocazia să se revanșeze în fața echipei Farul Constanța.

ASU Politehnica a fost învinsă nemeritat de Chindia Târgoviște printr-un gol marcat de oaspeți în chiar ultimul minut de joc. Singura echipă din zona noastră care a obținut victoria este Ripensia, care a învins-o pe Dacia Brăila chiar pe terenul acesteia, dar nu trebuie să uităm că brăilenii s-au adunat cu greu chiar în săptămâna premergătoare începerii campionatului.

După ce a dat niște declarații mai mult decât optimiste și lipsite de suport real, Leo Grozavu, antrenorul Petrolului, nu a reușit cu echipa sa decât un rezultat de egalitate în fața Sportului Snagov, o echipă de care va trebui să se țină seama.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + = cincisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: