”Municipal” Lugoj: Timișul Hitiaș, promovată din Seria I, Pădureni și Mănăștiur încă trag în a II-a, cu câte 4 goluri. Urmează derby-ul

Campionatul Municipal Lugoj a consemnat rezultate normale în cele două serii la despărțirea de luna aprilie, liderii obţinând succese, dintre care unul decisiv pentru un salt de un… eșalon, echipa AS Timișul Hitiaş fiind deja matematic și virtual promovată în liga a cincea.

Într-adevăr, în Seria I, Timişul Hitiaş – foto a semnat un scor de neprezentare cu Lucareţ şi își face deja calcule de kilometraj pentru aparițiile din vară în ”județ”, având un avans confortabil faţă de Vucova, situată pe locul secund.

În Seria a doua, care este mai strânsă ca luptă la vârf, diferenţa celor din Pădureni de ocupanta locului secund este de numai trei puncte, în fața Forestei Mănăştiur.

Care s-a impus clar acasă, AS Foresta Mănăştiur 4 – AS Sporting Dumbrava 0, cele patru goluri pentru gazde fiind marcate, câte două pe repriză, de Răzvan Dejica – 2, Rafael Gruescu şi Viorel Mărginean.

Iar în etapa viitoare, a 12-a din totalul de 14, se va juca derby-ul AS VHP Pădureni – Mănăştiur, abordat de gazde cu punctaj maxim după o nouă victorie.

AS Viitorul Pietroasa Mare – AS VHP Pădureni 2-4 (2-1). Au marcat pentru învingători Rudolf Loch – 2, Ioan Şonda şi Ionuţ Vîrlan, respectiv Marius Anişoreac, ”o dublă” pentru gazde, tot el fiind și eliminat pentru două cartonașe galbene, în mitanul secund.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: