N’Doye, debut cu gol pentru Cetate, Giarmata nu înscrie în premieră după 6 etape

CNS Cetate Deva a reușit astăzi de la ora 14 a patra victorie din ultimele 5 apariții acasă, dar în plus să nici nu primească gol și la a treia reprezentație consecutivă pe propriul teren, noua achiziție Ousmane N’Doye deschizând scorul cu o lovitură de cap cu 13 minute înaintea pauzei iar Sahru dublând avantajul la nici 10 minute după reluare, 2-0 conservat prin care elevii lui Viorel Tănase s-au desprins la 4 puncte de învinșii lor, de la CS Millenium Giarmata.

Într-adevăr, sub Cetate se întâlneau grupări despărțite de numai un punct în jumătatea inferioară a ierarhiei, dar o proaspătă achiziție introdusă în scenă zilele trecute de deveni, în persoana veteranului senegalez de 38 de ani Ousmane N’Doye, a adus acea precizie la finalizare ce timișenilor din Giarmata le-a lipsit în deplasarea din etapa a X-a în Seria a IV-a, abordată de elevii lui Răzvan Leucă după două victorii la rând într-o serie de 3 meciuri fără înfrângere.

Însă și CNS Cetate se putea bizui pe o formă în general bună pe teren propriu, unde nu mai pierduse din runda inaugurală, 1-3 cu Industria Galda, după care în general s-a impus fie și doar la limită, 1-0 cu Pandurii II și 2-1 cu Performanța Ighiu, iar după un 0-0 cu Ripensia, 1-0 cu UTA BD II.

Impunându-se astăzi cu 2-0, gruparea cu cele mai multe goluri primite în actualul campionat al Seriei a IV-a în Liga 3 dar și cu al doilea cel mai slab atac, având numai 9 goluri marcate până la ora întâlnirii, adică în medie unul pe meci, a conturat cel mai clar succes pe teren propriu din 2016/7: 2-0 (1-0).

Cât despre cei din Giarmata, astăzi au pierdut pentru a doua oară la zero în condiții de deplasare, dar pentru prima oară în afara județului Timiș, după ce recent smulgeau un punct sau puncte prin câte două goluri marcate, 2-2 la Unirea Alba Iulia dar și 2-0 la Șiria cu ”satelitul” lui UTA BD.

A venit însă minutul 32, în care o lovitură liberă executată spre colțul lung, din lateral dreapta, spre flancul stâng, a fost reluată cu o lovitură de cap de la 9 metri de africanul titularizat de Tănase, Rusu alunecând în tentativa sa de plonjon: 1-0. Experiența senegalezului cu apariții în Liga 1 strânse de exemplu pe la Dinamo sau ASA își spunea cuvântul încă din prima repriză a debutului său în alb-albastru.

Dacă N’Doye a fructificat prompt oportunitatea ivită, în schimb oaspeții n-au avut aceeași acuratețe, Corlățeanu luându-l la țintă la scorul de 0-0 pe portarul gazdelor, care a deturnat în bară șutul de la 16 metri. Iar imediat mai apoi, pe contraatac, Cetate a făurit aceeași situație de unu la unu, irosită cu un șut peste transversală.

Și Ghighilicea s-a pierdut cu firea în apropierea porții adverse la o minge prelungită de Trifu în urma unei centrări, așa încât prima parte s-a sfârșit cu golul debutantului senegalez în Liga 3, dar și cu o accidentare suferită de Domșa, într-o fază în care gazdele n-au fost sancționate nici cu fault, mijlocașul celor de la Millenium fiind înlocuit la pauză, în imposibilitarea de a mai continua.

Nu mult după pauză avea să fie 2-0, în minutul 53, în urma unei lansări în diagonală, Alexandru Sahru demarcându-se foarte bine dintre fundașii oaspeților și preluând la 15 metri, după care l-a învins pe Rusu, ieșit în întâmpinare.

Trifu, care mai avea o oportunitate și la 1-0 pentru CNS Cetate, în urma unei centrări de pe dreapta, a fost la un pas de a înscrie și în partea a doua, după ce se lansa de la 30 de metri, perpendicular pe buturi, șutând însă în portar iar apoi fiind blocat, pe reluare, de defensiva deveană.

Millenium a mai încercat și spre final golul de onoare, prin introducerea lui Călin pentru ultimele circa 20 de minute, centrarea sa fiind reluată de Trifu din cădere alături, însă vizitatorii din Giarmata au și scăpat în cele din urmă cu fața curată, la 3 contraatacuri ale Cetății. Din efectivul căreia senegalezul la debut a fost retras în aceleași ultime minute spre încheierea partidei, pentru aplauzele publicului.

Un prim meci de la remiza albă acasă cu Ripensia, în runda a patra, în care CS Millenium n-a mai marcat…

Răzvan Leucă: ”Am jucat bine dar din păcate atunci când jucăm bine, și pierdem. Am jucat deschis însă din păcate nici una din ocaziile pe care ni le-am creat n-am reușit să le fructificăm. Adversarul a avut mai puține șanse dar a reușit în schimb să marcheze. N-ai voie să ratezi atât de mult în deplasare. Cu Pandurii de exemplu am jucat slab dar am câștigat, pe cânmd astăzi ne-am prezentat bine dar am pierdut…”

CNS Cetate Deva: Rațiu – Jude, Ionică, Kereki, Petresc – Bloj, Vaștag, N’Doye, Sahru – Robert Cristian, Tecsi.

Fără Artimon și Ștefănescu – ambii indisponibili cu întinderi musculare, respectiv Semenea, cu ruptură, CS Millenium s-a aliniat sub Cetate cu: Rusu – Florin Olariu, Soare, Maghici, Ciobănică – Domșa (46, Mihai Olariu), Corlățeanu (72, Călin), Stoica (76, Popa), Codrea, Ghighilicea – Trifu (80, Mihălceanu).

Rezerve: antrenorul Leucă.

Central, Gabriel Almaș din Zalău, asistat de concitadinul Duma și Gașpar (Târgu Mureș).

CS Millenium va primi în penultimul meci acasă al turului liderul CS Național Sebiș, care s-a impus la limită acasă, 1-0 cu Pandurii II, și a profitat de eșecul Industriei Galda la Lugoj, desprinzându-se la 5 puncte în frunte.

Ieri s-a jucat UTA Bătrâna Doamnă II – Gloria Lunca Teuz Cermei 0-0 iar tot astăzi Naţional Sebiş – Pandurii Târgu Jiu II 1-0 (Iuga 55) și CSM Lugoj – Industria Galda 1-0 (0-0: Răzvan Rus 84).

Sâmbătă 5 noiembrie, de la ora 14, se joacă ultimele 3 meciuri ale rundei:
Performanţa Ighiu – ACS Poli Timişoara II, Ripensia Timişoara – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic și CSM Şcolar Reşiţa – Unirea 1924 Alba Iulia.

Rezultatele, clasamentul la zi și programul rundei a XI-a, pe coloana dreaptă.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: