Ne-o spune orădeanul Lincar: ”Ar fi preferabil ca formația de Liga 3 să joace pe terenul ăsta, iar cea din Liga 2 pe unul mult mai bun, căci, la ce echipe sunt totuși la Liga 2, merită ca spectacolul să primeze și să nu se joace bufa – bufa, ca azi”

AFC Turris-Oltul, implicată până în ultimele secunde ale sezonului trecut în cursa pentru promovarea directă în Liga 1, deși abia în prima campanie la nivelul Ligii 2, a pierdut sâmbătă la matineu pe ”Electrica” din Timișoara doar pentru a doua oară în deplasare în campionatul actual, după eșecul de la Slobozia din runda inaugurală. Ripensia s-a impus cu 4-2 (2-0), la final Erik Lincar, antrenor orădean al celor din Turnu Măgurele, arătându-se contrariat de organizarea unor partide din eșalonul secund pe arena de lângă Gara de Est dar și în privința manierei de arbitraj…   

 

”Știam că va fi un joc foarte dificil, pe un teren nu știu dacă pentru Liga 2, cu siguranță nu, mai ales că am înțeles că e folosit și de o echipă din L3, ori ar fi preferabil ca formația de Liga 3 să apară la nivelul ăsta, iar cea din Liga 2 pe un teren mult mai bun, căci consider că, totuși, la ce echipe sunt la Liga 2, merită ca spectacolul să primeze și să nu se joace bufa – bufa, ceea ce s-a jucat azi. Știam că întâlnim o echipă cu talie, 6-7 jucători de peste 1,85, fazele fixe știam că vor fi decisive, și noi ne-am pregătit pentru acest lucru, dar din păcate echilibrul s-a rupt, neînțeles, în prima repriză, cu acordarea penaltiului de rigoare, plus cartonaș roșu, ceea ce a făcut diferența”, a semnalat Lincar, care în 16 octombrie a împlinit 42 de ani.

Erik Lincar a mai spus după înfrângere că ”am încercat tot timpul să revenim în joc, am reușit și la 2-0, și la 3-1, dar a venit și al patrulea gol, dintr-un penalty de râs, veneau jucătorii de la Ripensia și râdeau că n-a fost fault, nimic, pur și simplu a picat, căzătură. Nu vreau să fiu misogin – căci imediat toată lumea ar sări că auuuu!, și n-are cineva vreo problemă cu doamnele – dar azi arbitrajul a fost sub orice critică și nu înțeleg de ce la Liga 2 sunt promovate astfel de situații!?”

Rezultatele de sâmbătă din Liga 2 și programul etapelor 10-11, pe coloana clasamentelor.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: