Nelicenţierea lui Poli Timişoara ameninţă satelitul. Desfiinţare?

Mai sunt două săptămâni şi jumătate până la debutul pe teren propriu al calificatei fără jocuri la turneul final al Campionatului European sub 19 ani dar anonimatul este total în privinţa componenţei lotului şi programul selecţionatei pregătite de Lucian Burchel. Camuflaj? Nici cluburile aparţinătoare, în cazul nostru cel polist, nu pot confirma cu certitudine care dintre componenţii alb-violeţilor sunt cooptaţi în reprezentativa U19, prin excludere rămânând varianta prezenţei la lot a mijlocaşului ofensiv Marian Fuchs, fie şi cu accidentarea suferită în finala câştigată a Campionatului Naţional de juniori A.

Decarul Marian Fuchs

Decarul Marian Fuchs, campion naţional, pare a fi unicul polist în planurile României U19

Aşadar Fuchs s-ar putea regăsi în planurile României cu ocazia debutului pe „Concordia” din Chiajna împotriva Republicii Cehe, miercuri 20 iulie de la ora 20, prim meci care ne reaminteşte parcă de jocul de debut al reprezentativei U17 la turneul final din Serbia, în luna mai, în dauna aceleiaşi selecţionate de care era egalată în ultimele minute, însă în privinţa lui Andrei Dăruială, fundaş dreapta polist care a fost convocat cu regularitate la lot, motivele necooptării sale de-această dată sunt neclare.

Dacă în privinţa fundaşilor centrali, unde în ecuaţie ar fi putut intra şi Florin Ilie, momentan cu alb-violeţii la Saalfelden şi chiar titularizat de Dusan Uhrin jr. într-un meci amical, explicaţia ar fi că se regăsesc 3-4 jucători pe post, în schimb criteriile de selecţie ale Comisiei Tehnice a FRF par mai ambigue dacă ne-am ghida de exemplu în funcţie de numărul selecţionabililor polişti în raport cu performanţa reuşitei câştigării Campionatului Naţional al juniorilor mari.

Apropo de care rămâne de văzut, la absolvirea perioadei juvenile, care dintre tinerii de perspectivă vor fi ofertaţi de clubul polist, cine va semna şi cine nu. Unii dintre juniorii la majorat au dus greul inclusiv în garnitura secundă a clubului, FC Timişoara II, care, cu o schimbare din mers a antrenorilor pe parcursul sezonului, a scos-o oarecum la liman, clasându-se a şasea, cu 41 de puncte, în C5, şi având în Alexandru Boştină unul dintre puncherii seriei.

Întrebarea ivită în lumina nelicenţierii prim-divizionarei poliste, care, nedepunându-şi dosarul de licenţiere, de-acum obligatoriu, nici pentru alinierea în liga a doua, revine la vorbele iniţiale ale lui Viorel Duru vizavi de posibilitatea retrogradării în eşalonul trei, este ce se va alege de „satelitul” alb-violet în cazul celei mai nefericite situaţii? Evident, un acelaşi club nu poate alinia două echipe în aceeaşi divizie, rezultând desfiinţarea echipei secunde.

Cert este că antrenorul Adrian Stoicov şi-a făcut temele, a schiţat programul de pregătire, preconizat a fi demarat în 6 iulie la ora 11, în mare cu „cei pe care i-am avut”, după cum a precizat fostul fundaş polist, şi cu posibile adăugiri de la prima echipă. Ar fi vorba de vizita medicală în 7 şi 8 iulie, de teste fizice pe 9, de reacomodarea la efort începând cu 11 iulie şi de un cantonament în perioada 18-28 iulie, vara trecută desfăşurat cu cazare la club, în Casa Tineretului, şi antrenamente pe arena „Ştiinţa” şi terenul III polist, pe-atunci sub bagheta lui Cosmin Petruescu, între timp ajuns pe locul doi în C5 cu ACS Recaş. Mai apoi, câte două jocuri amicale pe săptămână, marţi şi vineri. Dar totul este la capitolul „dacă”…

Zilele următoare ar putea clarifica situaţia contractuală a juniorilor absolvenţi dar totul depinde de fapt de veştile unui verdict parvenind dintr-o ţară alpină cantonală. Stand-by stânjenitor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = sase

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: