Nori negri deasupra Aradului: UTA – Turris Turnu Măgurele 3-4 (2-2)

Dacă în urmă cu câțiva ani cineva ar fi spus că UTA ar fi învinsă pe teren propriu de o echipă din Turnu Măgurele, ar fi fost luată ca o glumă bună. Din păcate, realitatea a fost crudă ieri cu arădenii, care au fost învinși chiar pe malurile Mureșului de nou-promovata din Teleorman.

După cum a început partida, nimeni nu s-a gândit la acest deznodământ. Moise a înscris primul gol relativ repede, dar, inexplicabil, arădenii au cedat inițiativa iar oapeții au îndrăznit tot mai mult. Golul egalizator a fost anunțat de marea ratare a lui Ispas, care, în urma unui corner, a trimis cu capul foarte periculos. Oaspeții au egalat prin Tescan, dar acesta s-a aflat într-o poziție suspectă de ofsaid. Buhăcianu a readus speranțele arădenilor marcând spectaculos, dar oaspeții nu au cedat și au egalat prin căpitanul Silviu Pană.

Repriza a doua a început nefericit pentru gazde, Melinte faultându-l în careu pe Tescan și penalty-ul a fost transformat de A. Voinea. Bustea a prins un șut violent de la 25 de metri și a egalat, iar normal ar fi fost ca arădenii să forțeze victoria, dar ratările nepermise au amânat golul al patrulea. Romario Moise a ratat din mijlocul careului cu toată poarta în față, făcându-ne să înțelegem de ce Astra nu s-a înghesuit să-l readucă la Giurgiu. Apoi a venit rândul lui Ioniță să șuteze în bară de la 30 metri. Oaspeții au dat lovitura de grație prin Haită, care a profitat de o greșeală a lui Florin Ilie și a marcat golul victoriei.

Această înfrângere a scos în evidență anumite carențe ale arădenilor, mai ales în zona centrală a defensivei. De fapt, în această partidă tocmai piesele grele din angrenajul echipei au evoluat neașteptat de slab. Desigur, nimic nu este pierdut, dar de acum înainte nu se mai pot face pași greșiți. Toți jucătorii sunt conștienți de greșelile făcute și cu siguranță că se vor strădui să nu le mai comită  în viitor.

*

UTA – Turris Oltul 3-4

Au marcat: 1-0 Moise (min. 3) cu un șut de la 18 m; 1-1 Tescan (min. 22), aflat într-o poziție suspectă de ofsaid, a reluat din apropiere o minge respinsă de Iacob; 2-1 Buhăcianu (min. 31) cu un șut pe lângă Duțu; 2-2, S. Pană (min. 44) care a reluat în poartă o minge venită din bară trimisă de Voicu; 2-3 A. Voinea (min. 53) din penalty la un fault în careu al lui Melinte asupra lui Tescan; 3-3 Bustea (min. 58) cu un șut violent de la 25 m; 3-4 Haită (min. 89) care a șutat jos la colț, profitând de o greșeală a lui Fl. Ilie.

UTA: Iacob – Bustea, Melinte, Fl. Ilie, Roumpoulakos – Isac, Moise (min. 90 Pușcas) – Miculescu (min. 59 Oroian), C. Rus (cpt.) (min. 59 Ioniță), Ursu (min.77 Jebari) – Buhăcianu.

Antrenor: Balint Laszlo. Pe bancă: Balauru, A. Rus, Crișan.

Turris Oltul Turnu Măgurele: Duțu – Călințaru, Pârvulescu, Ispas, Mitrea – Cioinac, S. Pană – cpt. (min. 90, Negruț) – Tescan (min. 59, Serediuc), Haită (min. 90, Neacșu), Voicu (min. 80, Pațurcă) – A. Voinea (min. 90, Sălcianu).

Antrenor: Erik Lincar. Pe bancă: Păun, Nwabueze.

Cartonașe galbene: Pârvulescu, Cioinac.

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș) – Dragoș Iliescu (Craiova), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Viorel Flueran (Craiova). Observatori: Radu Bitea (Oradea), Dan Monea (Aiud).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = cincisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: