Nota zero la… purtare

Încet, încet, campionatul național de fotbal se apropie de sfârșit. Mai sunt de disputat două etape și nici acum nu se cunosc echipa campioană și cele retrogradate. E bine, e rău? Nu poți face o afirmație clară, deoarece apar pe ici pe colo rezultate „surprinzătoare”, pe care m-am săturat să le apreciez și să le comentez. Un mare filosof în fotbal, Marius Șumudică, are o vorbă: „Presa lansează tâmpenii!”. Dacă aprecierea vine din partea lui, parcă mă simt liniștit. El este cultivat cu insistență de anumite posturi de televiziune, așa că părerea lui contează, dar nu și pentru noi.

Interesul pentru întrecerea din liga a doua a scăzut vizibil, deoarece cunoaștem echipa promovată, nu există echipă retrogradată, acest campionat fiind cel mai slab din ultimii 30 de ani. Dacă promovează în liga întâi echipa din Voluntari și retrogradează Mediașul, Brașovul sau CFR Cluj, ne merităm soarta și să nu ne mai mire regresul fotbalului românesc.

ACS Poli are timp suficient, pe care sper să-l folosească eficient în privința lotului, cât și a evoluției viitoare.

Contrar așteptărilor, la partida UTA-Bătrâna Doamnă – CS Ineu, echipa care s-a remarcat a fost echipa oaspete. Spre lauda lor, cei din Ineu au jucat corect, au ratat trei situații de singur cu portarul și au avut și o bară.  Echipa arădeană a marcat un gol norocos la începutul partidei, dar a jucat lamentabil. Acest fapt s-a repercutat asupra suporterilor echipei, care și-au exprimat zgomotos dezaprobarea.

Am asistat, din păcate, la o premieră în Arad, un oraș civilizat, care își dorește să devină capitală cultural europeană. La sfârșitul partidei, jucătorul Voicu, de la gazde, a trecut de gardul împrejmuitor și a sărit la gâtul unui eminent medic chirurg arădean de la Spitalul Județean, un om care are abonament la UTA de peste 40 de ani. Gestul rămâne incalificabil, mai ales că în ajutorul jucătorului au mai sărit trei colegi de echipă. Această stare de fapt ar trebui să le dea serios de gândit celor care gestionează așa-zisul proiect „Bătrâna Doamnă”. Mă opresc aici, fiindcă doresc să uit repede acest incident, care nu este specific acestei zone de țară.

A plecat dintre noi Nicolae Dehelean, fost portar la UTA, Strungul și CFR Arad. Silviu Iorgulescu, fostul portar al UTA-ei și al echipei naționale, antrenorul lui Dehelean la CFR Arad, a fost impresionat de prestația lui la un meci din deplasare cu CFR Caransebeș, încât i-a oferit în semn de apreciere și respect tricoul cu care a evoluat la turneul echipei naționale din America de Sud din 1974. (În acea perioadă, portarii echipei naționale erau Jivan – Poli și Iorgulescu – UTA).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: