Nou-promovata, primele goluri, primul succes. Junii timișeni îl mai așteaptă: Fortuna Becicherecu Mic – ACS Progresul Ezeriș 0-2 (0-1). Declarații Prodana, Șodâncă

Sportul ”la firul ierbii” sub apăsarea germenilor totalitarei dictaturi globale în devenire înseamnă și jocuri împinse pe tușă sub umbra întunecată a unor așa-zise ”teste” fără nici cea mai mică relevanță și acuratețe, simple unelte de stors profit pentru niște sforari din umbră ținându-se cu mâinile de pântece la cât se pot hlizi și amuza pe seama naivității maselor dirijate în ceață și ținute în șah, dar și al unor așa-zise rezultate ”pozitive” fără nici cea mai mică relevanță și acuratețe, din moment ce ”pozitiv” nu echivalează nici pe departe cu a fi ”infectat”, tineri sănătoși și plini de viață găsiți drept ”bolnavi” căci așa se mai umflă statisticile din pix ale complotiștilor. Nu s-a jucat în etapa a III-a din C8 meciul CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Ezeriș, nou-promovații cărășeni fiind blocați pe margine de birocrația medicală care dă peste cap viața socială, nu s-a jucat nici în runda a IV-a partida ACS Poli – Fortuna, tot vizitatorii pătimind de pe urma impunerilor fără justificare, întâlniri care au fost lăsate pentru marți 13 octombrie de la ora 15, dar până atunci aceste echipe oaspete au dat piept vineri după-amiază pe ”Comunal”, fiecare în căutarea întâiului triumf… ACS Fortuna Becicherecu Mic – ACS Progresul Ezeriș 0-2 (0-1).

Repurtat în Timiș de nou-promovații din Divizia D Caraș Severin, care au smuls primele puncte în C8 prin a marca primele lor goluri la a patra încercare, din etapa a V-a, 0-1 prin Rafael Hrudei în minutul 30, din penalty, 0-2 prin căpitanul Dănuț Drăgoi în minutul 53, din pasa lui Hrudei.

Junii de la Fortuna, cu unicul punct adjudecat acasă în draw-ul alb din etapa a II-a, se confruntă cu impunerile dictatelor medicale care nu mai scapă din strânsoare o națiune și așa încercată, a se citi nu mai puțin de 6 jucători în carantină, revoltătoare stare de fapt pe pielea unor tineri sănătoși. 

Victorie a formației net mai experimentate, până acum pierzătoare cu 2-0 la Pecica, apoi și mai clar acasă, 0-5 cu CSC Dumbrăvița și 0-3 cu CS Crișul. 

*

Fortuna: Toroc – Icma, Huminic (min. 60, Stemate), Eperieş, Bot, Gaşpar, Ehling, Mădălin Ursu, Alex Prodana (cpt), Khun (min. 60, Periat), Velcan.

Antrenor: Iulian Prodana. Fără rezerve pe bancă.

Progresul: Birăescu – Mărgan (min. 46, Chiurtu), Rimovecz, Cheda (min. 90, Munteanu), Marius Musteța – Drăgoi (cpt), Jula (min. 85, Petruț) – Marian Musteța, Lolea, Hrudei (min. 90, Marișescu) – Beloescu (min. 90, Simion).

Antrenor Adrian Enășescu.

Pe bancă: Corneanu, Pătru.

Au arbitrat: Mircea Salomir (Cluj) – Ionuţ Marius Matica (Oradea) şi Daniel Popa (Aiud). Observator de arbitri Mihai Jivan (Arad), delegat de joc Ioan Lupşa (Caransebeş).

*

Iulian Prodana (antrenor principal Becicherecu Mic): ”Fără 6 titulari, am făcut un meci modest, cu toate că am încercat să obţinem toate punctele, lucru pe care nu l-am reuşit. În schimb oaspeţii ne-au înscris două goluri şi au luat toate punctele. Îmi pare rău de această înfrângere, am încercat să formez o echipă peste noapte, din păcate nu a fost formula de succes, dar mă bucur că am avut şansa de a introduce alţi jucători tineri, care și-au făcut botezul la liga a treia. Felicit adversarii şi mergem înainte!”

Cristian Șodâncă (preşedintele clubului din Ezeriş): ”Echipa s-a mobilizat exemplar după o săptămână neagră, în care am avut problema cu ambulanța și mai apoi decesul mamei lui Petru Udrea. Putem spune că Dumnezeu și-a întors fața și către noi, iar băieții și antrenorul Adrian Enășescu doresc să dedice victoria familiei Udrea, care a trecut printr-o tragedie. Această primă victorie îmi amintește de debutul nostru în liga a IV-a, unde șase etape nu am adunat un punct iar la final am terminat pe locul șapte! Să sperăm că istoria se repetă și acum!”

Rezultatele etapei a V-a și programul viitor în C8, pe coloana clasamentelor.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + cinci =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: