Nou-promovata se abonează la succesele cu 2-0 în deplasare: Gloria Lunca Teuz Cermei – Avântul Periam 0-2 (0-0). Stanache: ”Am fost mai pragmatici”

Nou-promovata comunală în Liga 3 a încheiat turul cât se poate de bine, cu 3 apariții fără înfrângere, incluzând două victorii în deplasare cu 0-2, ultima, sâmbătă de la ora 14 în etapa a IX-a, pe tărâm arădean. Implicit, bilanțul ieșirilor alb-albaștrilor în C8 a devenit echilibrat, 4 2 0 2 5-6 6 puncte, după ce primele trei afară erau obținute luna trecută la Becicherecu Mic. Acum, în județul vecin, gazdele fiind lăsate la 4 puncte în urmă: Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Avântul Periam 0-2 (0-0).

CS Avântul, echipă cu cele mai multe remize din Seria 8, a prins gustul victoriei, timișorenii deschizând scorul la țanc în deplasarea în județul Arad, în primul minut de prelungiri al reprizei I, prin Valeriu Mager, cu un şut de la 18 metri: 0-1.

Iar elevii lui Marius Stanache au dublat avantajul la 10 minute de la reluarea partidei, prin Roberto Artimon, cu capul, din 6 metri, în urma unui corner bine executat de același Mager: 0-2.

Nou-promovata din ”D” a obținut astfel întâia victorie în eșalonul 3 împotriva unei formații din afara județului Timiș, Gloria fiind în schimb la cea de-a treia înfrângere consecutivă respectiv al patrulea eșec în tur în fața timișenelor.

CS Avântul va mai juca în 2020 și la ACS Poli, așadar tot în deplasare, la startul returului, săptămâna viitoare. Rezultatele celor 4 partide din etapa a noua în C8 și programul rundei viitoare, pe coloana clasamentelor.

*

CS Gloria Lunca-Teuz Cermei: Cristea – Filip, Iuga, Sabău, Ivan – Salka, Werner – Șimăndan, R. Popa, L. Bodri – Ciubotariu.

Antrenor principal Flavius Moisă

Pe bancă la start: Stănilă – Țurcanu, Cocriș, Pașcu.

Avântul Periam: Ciui – Vidican, Gavruţă, Bobu, Artimon – Dobie (min. 85, Tismonar), Stănilă, Mânecan (min. 85, Toma), Mager (min. 70, Olteanu) – Muscă (min. 85, Andrei Ciobănică), Blaga (min. 70, Găleţan).

Pe bancă: Ulmet – Laza, Viaşu, Claudiu Ciobănică.

Arbitri: Marius Omuţ (Satu Mare) – Zoltan Tamasi, Eniko Biro (ambii din Odorheiu Secuiesc / Harghita). Observatori: Sorin Ciotlăuș și Cristian Gîţ (ambii din Deva).

Declaraţii…

Antrenorul principal al gazdelor, Flavius Moisă a spus: ”Ne-am propus să ne agăţăm de acest joc, ce părea abordabil, în schimb am fost adormiți. Adormirea noastră a venit pe un fond de dominare sterilă a oaspeților iar golul de 0-1 ce ne-a băgat plumb în picioare. După pauză, în loc să ne remontăm, am luat al doilea gol după o fază fixă, într-o zonă în care nu suntem combativi. Nu sărim la cap, sau sărim cu spatele și adversarul ne dă gol. Era foarte greu să întoarcem rezultatul, să întoarcem o echipă care, chiar dacă se adună cum se adună la antrenamente, în timp ce noi facem zilnic pregătire, a jucat cu inima. Fotbalul ne arată că de multe ori inima și plăcerea de a juca, de a ține mingea, sunt suficiente în fața unei echipe ce mizează pe ciclicitatea antrenamentelor. Era un meci de șase puncte și, din păcate, le-am pierdut”.

Marius Stanache (antrenor CS Avântul Periam): ”A fost un meci între două candidate la menținerea în Liga a 3-a, eu zic că am jucat mai bine și am câștigat meritat. Gazdele probabil au jucat un pic mai timorate, sub presiunea punctelor, sunt un pic mai tineri, pe când ai noștri un pic mai experimentați și asta și-a spus cuvântul la final. Mai bine zis am fost mai pragmatici. Îi felicit pentru condițiile pe care le au, baza materială e frumoasă, este ceea ce trebuie pentru fotbal. Am câștigat, mergem mai departe, trebuie să adunăm încă puncte, ne bucurăm de fotbal și sperăm să ne atingem obiectivul, menținerea în Liga a 3-a. Mai avem un meci în acest an, la Timișoara, cu ACS Poli, o echipă foarte bună, am auzit că a bătut și azi, la Ghiroda. Băieții se bucură în vestiar și au tot dreptul, pentru că pentru noi e o victorie de șase puncte. Din păcate, nu am reușit încă să batem pe nimeni acasă, doar am încurcat echipe cu pretenții, dar avem tot returul în față să spargem gheața. Fotbalul este frumos dacă nu-l păcălim! Am fost egalați de Dumbrăvița în minutul 93, iar noi am egalat Ezerișul în minutul patru de prelungiri…”

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 1

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: