Nu se mai joacă ultimele două etape pe 2014 ale Campionatului Național de juniori A și B

Iarna a dat iama încă din ultimele 3 săptămâni de toamnă, inclusiv în Banatul montan, iar FRF a decis să renunțe la disputarea în acest an a ultimelor două runde programate în 2014 în cadrul Campionatului Național de juniori A și B, amânându-le pentru finele iernii, în 2015.

Juniorii B de la ACS Poli Timișoara: neînvinși în Seria 5 și lideri de toamnă

 

În consecință, LPS Banatul, la juniori A, și ACS Poli, la juniori B, vor ierna în calitate de campioane de toamnă în Seria 5 a competițiilor naționale sub egida FRF, după disputarea a 13 runde din întreceri, mai exact 11 în cursul turului și primele două din retur. Anunțul federal a fost dat astăzi publicității, înaintea etapei a XIV-a, programată în weekend, sâmbătă și duminică, pe 6-7 decembrie, și care ar fi fost penultima pe anul în curs, runda a XV-a fiind inițial plasată pe 13-14 decembrie.

Din acea etapă s-a disputat deja în devans un dublu duel, LPS Banatul Timișoara – CS FC Bihor Oradea, 7-0 la juniori A și 4-1 la juniori B, în pauza de un weekend dintre tur și retur, în urmă cu aproape 3 săptămâni. Așadar, după o scurtă întrerupere și primele două runde din retur, juniorii au intrat totuși în vacanță, în corpore și uniform, la nivelul tuturor seriilor competiției.

Rămâne de văzut care va fi starea suprafețelor de joc la reluarea campionatului dar și datele de disputare ale celor două etape amânate, cu mențiunea că prima rundă care ar fi trebuit să se desfășoare în 2015, incluzând și duelul LPS Banatul – ACS Poli, din etapa a XVI-a, era încondeiată pe 7 martie.

Ca o concluzie, juniorii țării n-au mai ajuns să lovească mingea într-un meci oficial din decembrie 2014, totul sfârșindu-se la fine de noiembrie.

ACS Poli ar fi jucat sâmbătă la CFR Simeria iar LPS Banatul la Oradea, cu LPS Bihor.

LPS Banatul și ACS Poli, în alb-negru, la ora derby-ului din tur al juniorilor A, pe Colterm, adjudecat de elevii lui Stoicov cu 7-0

 

În ierarhii, la juniori A, LPS Banatul tronează cu un joc mai mult disputat, 14 12 0 2 63-13 36 de puncte, la egalitate cu concitadina ACS Poli Timișoara: 13 12 0 1 50-16 36 puncte. Le urmează LPS Bihor (13 10 2 1 38-9 32p) și UTA Bătrâna Doamnă, cu 27 de puncte, lugojenii de la CSȘ fiind penultimii, pe poziția a 11-a, cu palmaresul 13 2 1 107-35 7 puncte.

La juniori B, ACS Poli e neînvinsă în frunte, 13 12 1 0 69-4 37 puncte, așadar cu o medie de peste 5 goluri marcate pe meci, urmată fiind de LPS Bihor, cu 30 de puncte, Metalul Reșița, cu 26, și LPS Banatul (14 7 3 4 33-21 24p). CSȘ Lugoj se situează pe locul 9, cu bilanțul 13 3 2 8 14-33 11 puncte.

În privința juniorilor A, rămâne de văzut cum se va împărți și antrenorul celor de la LPS Banatul Timișoara, Ovidiu Vâlceanu, proaspăt campion european cu selecționata de minifotbal a României, în Muntenegru, unde a jucat contra Sloveniei în victoria cu 2-1 din grupă, în întâlnirea inaugurală, în care a suferit însă o entorsă la gleznă ce l-a lăsat cu o atelă, tânărul tehnician urmând a face parte din lotul ”tricolorilor” la ediția inaugurală a Campionatului Mondial de minifotbal, programată în Statele Unite ale Americii în ultima decadă a lunii martie, în 2015.

În principiu, dat fiind jocul amânat, la LPS Bihor, care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă 6 decembrie, dar și primele runde din 2015, și anume derby-ul local cu ACS Poli și deplasarea la UTA Bătrâna Doamnă, din runda a XVII-a, este posibil ca Vâlceanu să nu-și poată însoți elevii la meciul de la Arad, poate chiar și la cel acasă, în etapa a XVIII-a, cu cei din Caransebeș.

România se află la Mondialul de minifotbal în grupă cu Grecia, adversara sa din prima fază la Campionatul European de săptămâna trecută, Algeria și Canada, însă partidele vor avea loc la una-două zile, așa încât durata competiției va fi mai îndelungată, și cu atât mai îndelungată în funcție de ascensiunea ”tricolorilor” spre fazele superioare.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × 7 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: