O înfrângere usturătoare: UTA – Universitatea Cluj 0-4 (0-2)

Etapa a XV-a a ligii a doua a fost una nefastă pentru arădeni. Aceștia, preocupați mai mult de aspectele financiare, au uitat că au o partidă importantă cu „U” Cluj, o echipă care emite pretenții la promovare. Chiar dacă li s-au achitat primele de joc anterioare, cei de la UTA au avut o evoluție lamentabilă, care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care dispun de soarta clubului.

Toți amenință că pleacă de la club, fapt care ar fi benefic pentru mulți dintre componenții echipei. Să te prezinți într-o asemenea manieră de joc pe teren propriu, chiar dacă în față a stat o echipă matură și echilibrată, este o rușine! UTA a fost depășită clar de clujeni, scoțând în evidență toate slăbiciunile, dacă mai era cazul. Degeaba țipă antrenorul Ionuț Popa încercând să apere interesele jucătorilor, căci aceștia nu îl susțin prin evoluția lor. Enescu, cel mai vocal jucător din vestiar, nu-și demonstrează valoarea pe teren.

Dacă Aradul nu se poate lăuda cu o echipă competitivă, toată admirația pentru suporterii echipei, care nu au încetat să cânte și atunci când scorul o luase razna. Despre joc sunt puține lucruri de spus, superioritatea clujenilor fiind evidentă, cu o prestație care i-a încântat chiar și pe cei mai vajnici suporteri arădeni.

Singurul aspect pozitiv la UTA a fost faptul că Ionuț Popa i-a acordat 25 de minute juniorului David Miculescu, care a evoluat cu mult curaj, chiar dacă nu a avut realizări semnificative.

Clubul UTA continuă să-și bată joc de reprezentanții presei, înghesuindu-i într-o zonă din care nu se poate vedea mai nimic, în timp ce în fosta zonă destinată presei se lăfăie trei-patru ”propriteri” de restaurante și pizzerii care nu au nimic comun cu fotbalul.

Și urmează deplasarea la Bacău… Bilanțul etapei a XV-a în Liga 2, 3-2-5 16-20. Rezultatele, clasamentul și programul viitor, pe coloana datelor tehnice.

*

Ionuț Popa: „Ne-am așteptat la un joc greu, dar nici chiar așa!”

Ioan Ovidiu Sabău: „Am obținut o victorie, dacă nu decisivă, cel puțin foarte importantă. Tot respectul și toată admirația pentru toți arădenii care au fost prezenți la acest joc.”

*

Arad, 4 noiembrie 2018; stadion Motorul; gazon sintetic; spectatori: 2.500.

Au marcat: Giurgiu (min. 19) cu un șut din interiorul careului după o respingere defectuoasă a lui Orlič; Al. Coman (min. 40) care a reluat în poartă o centrare a lui Taub; Gavra (min. 63) cu capul din apropiere; M. Coman (min. 70) care a reluat cu latul o centrare a lui Taub.

UTA: Orlič – Costin, Manea, Benga, Copaci – Coulibaly, Enescu (min. 64 Miculescu) – Janos (min. 55 Cubleșan), Rus (cpt.), Vădrariu (min. 43 Oprea) – Pop.

Antrenor: Ionuț Popa. Pe bancă: Bodea, R. Iuga, D. Dan, D. Popa.

AS FC Universitatea Cluj: Dur Bozoancă – Al. Coman, Cordoș, Abrudan – cpt., Sepsi – Hațegan (min. 80 Ene), Giurgiu, Dumitrescu (min. 67 Berci), Taub (min. 72 Ursu) – M. Coman, Gavra.

Antrenor: Mircea Cojocaru.

Pe bancă: Albuț, Goga, Hordouan.

Cartonașe galbene: Abrudan, Dumitrescu, Hațegan

Arbitri: George Găman (Craiova) – Romică Bîrdeș (Pitești), Doru Zamfir (Slatina). Rezervă: Dorin Voina (Reșița). Observatori: Daniel Sabou (Zalău), Nicolae Grigorescu (Timișoara).

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = opt

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: