Oaspeții smulg victorii în fiecare serie de ”Promoție” dar și în faza I județeană a Cupei României 2016/7

Campionatul Judeţean Timiș al categoriei Promoţie a programat la rândul său o nouă etapă. În acest eşalon, duminica a fost o liniştită și toate jocurile s-au desfăşurat conform programului stabilit.

În Seria I, Banatul Nerău şi Dudeştii Noi au reuşit victorii în deplasare, la Şandra respectiv Şoimii Pesac, cu acelaşi scor, 4-3.

În Seria a II-a, o singură victorie pentru vizitatori, Maşloc II impunându-se cu 1-0 la Ianova 2000. Și trei rezultate de egalitate, realizate de Fibiş, Pişchia şi Orţişoara II, gazdele alegându-se tot cu trei victorii.

În Seria a III-a, scorul etapei l-a reuşit Livezile, acasă, 8-0 cu Răuţi. Cinci victorii pentru localnici şi două pentru oaspeţi, prin Jebel, cu 6-2 la Jamu Mare, şi Ionel, 3-2 la Deta II.

S-au marcat în total 94 de goluri, dintre care 64 de către gazde.

Cupa României

La mijlocul săptămânii, miercuri, s-a disputat prima etapă a fazei judeţene Timiș a Cupei României 2016/7, încheiată cu următoarele rezultate: AS Gelu – AS Carani 1-7, Gloria Remetea Mare – Millenium II Giarmata 4-2, Cocoşul II Orţişoara – Meget Remetea Mare 8-0, Voinţa Şandra – Steaua Roşie Bulgăruş 3-1 și Checeana Checea – Unirea Jimbolia 0-3.

La ultimul joc enumerat, gazdele nu au avut viza medicală pe legitimaţiile de joc iar arbitrii nu au dat undă verde meciului.

În fine, partida Banatul Nerău – Unirea II Sânnicolau Mare se va disputa miercuri 2 septembrie de la ora 17.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: