Olimpia stopează 6 eșecuri la rând, ASU Politehnica rupe seria de 3 eșecuri afară

ASU Politehnica nu s-a rezumat în această săptămână doar la depășirea miercuri a liderului Juventus București, ci a plusat sâmbătă de la ora 11 prin a remiza pe terenul unei grupări din prima jumătate a clasamentului, care căuta un prim succes acasă în anul 2017.

CS FC Olimpia 2010 Satu Mare – ASU Politehnica Timișoara s-a încheiat 1-1 (1-1) în etapa a 32-a din Liga 2, repetându-se astfel rezultatul tur de pe ”Știința”, unde galben-albaștrii deschideau scorul încă din minutul 2 prin Pană iar Stancu egala atunci puțin după pauză, în minutul 52, alb-violeții fiind mai prompți astăzi în a anihila deja în minutul 10, prin Taub, avantajul luat aproape la fel de rapid de cei din nord-vest, prin Voicu, în minutul 6.

Cu doi titulari noi față de 11-le aliniat miercuri contra oaspeților bucureșteni, și anume Telescu și Birău în locul lui Bilia și Vucea, fundașul revenind astfel încă din minutul 1 după ieșirea la Oradea iar mijlocașul după deplasarea la Brașov, timișorenii au stopat un șir de 3 înfrângeri afară, cu 2-0 sub Tâmpa, 4-1 la Luceafărul și 2-1 vinerea trecută la secund clasata Sepsi, înregistrând în schimb cea de-a patra remiză în Liga 2, după 0-0 la Râmnicu Vâlcea, 1-1 la Arad și 2-2 la Suceava.

Nou-promovații de pe ”Știința” se pot declara mulțumiți cu smulgerea unui punct și la Satu Mare după testele de rezistență cu primele două clasate de vinerea trecută și miercuri, cele două deplasări în nici zece zile întinzându-i cât se poate de mult, însă pe de altă parte pot regreta că au trecut de puțin pe lângă victorie pe terenul Olimpiei, Blănaru scăpând pe stânga în cel de-al treilea minut de prelungiri și lobându-l din careu pe debutantul Dascălu, doar că balonul a trecut milimetric pe lângă bară.

Ar fi fost însă prea de tot pentru mereu învinsa de dată recentă Olimpia, care tocmai ochise bara timișorenilor în minutul 89, prin Vasile Pop, elevii lui Bogdan Andone trecând la rândul lor pe lângă un succes  așteptat pe teren propriu de peste 4 luni și jumătate, din 10 decembrie, când dispuneau cu 1-0 de CS Mioveni și încheiau sezonul de toamnă pe locul 4 după 21 etape, la două puncte de arădenii de pe poziția a doua și la unul în urma lui FC Brașov, atunci pe locul de baraj.

Olimpia urca tocmai pe locul 2 odată cu prima rundă din 2017, câștigând la Brașov cu 2-1 la încheierea lunii februarie, după care remiza cu 2-2 la Luceafărul Oradea în etapa imediat următoare, dar aerul tare al înălțimilor i-a tăiat brusc pe sătmăreni, care de-atunci au tot căutat în zadar să smulgă măcar un punct. Obținut astăzi, când au abordat această a 11-a etapă din noul an de pe locul 7, însă la 6 puncte în urma ocupantei locului 6, Chindia, la rândul ei coborâtă din trenul speranței spre locul de baraj.

Dacă timișorenii se aflau astăzi într-o situație inedită, de a juca în premieră în deplasare după o intermediară avută acasă, ceea ce n-a mai fost cazul spre încheierea turului, când nu se mai alinia după partida de miercuri de pe teren propriu cu cei din Balotești și sâmbăta la Berceni, care tocmai se retrăsese din întrecere, în schimb Olimpia a deținut o zi în plus de refacere după deplasarea de marți la Șiria, pe lângă faptul că a stat în weekend-ul trecut, în care ”violeții” se întorceau după un 2-1 de la Sfântu Gheorghe.

Iată însă că, în ciuda handicapului ierarhic față de gazdele sătmărene, de 7 locuri, 5 victorii și 13 puncte, și în pofida oboselii acumulate în plus, elevii lui Sorin Brîndescu s-au dovedit a fi suficient de rezilienți pentru a încurca planurile Olimpiei de a câștiga prima partidă din 25 februarie încoace, de peste două luni.

Galben-albaștrii țineau mult să pună punct printr-un succes seriei de 6 înfrângeri la rând, dintre care ultimele 3 la rând în deplasare și la zero, și se părea că vor avea câștig de cauză odată ce Adrian Voicu a ochit colțul scurt din careu, pe sub Gakos, găsit fiind de Villand: 1-0 în minutul 6.

Oaspeții au ripostat prompt iar după ce Blănaru a șutat din voleu din interiorul careului şi atât Nicolescu cât și Teuţ au fost blocați de debutantul Dascălu, Taub a pătruns în careu şi a şutat de pe flanc la colţul lung, egalând în minutul 10: 1-1.

Carol Taub devenea astfel al optulea marcator în deplasare al alb-violeților în Liga 2, alăturându-se pe o listă ce-i include pe Bădăuță, cu 5 reușite, Blănaru, cu 3 goluri, Birău cu două respectiv Vucea, Telescu și plecații Constantinescu și Niță, fiecare cu câte unul.

Gazdele au căutat să preia din nou conducerea, dar Gakos s-a opus în minutul 19 după pătrunderea lui Ursu pe stânga, șutul lui Pană a trecut în minutul 26 pe lângă bară după centrarea lui Ciul de pe dreapta, Ursu a mai avut două oportunități după prima jumătate de oră de joc iar Pană a fost din nou de puțin imprecis în minutul 45, când era găsit liber la 17 metri, în poziție centrală.

Partea secundă a început cu o execuție bună a marcatorului de miercuri din meciul televizat, Blănaru, prinsă de Dascălu pe linia porţii, însă tot Olimpia a rămas vioara întâi, pe de-o parte fără a avea suficientă precizie pentru a marca din nou, iar pe de altă parte Gakos deturnând în corner de la rădăcina barei, tot în primul sfert de oră după pauză, reluarea lui Ursu de la 6 metri.

Bogdan Andone a mutat primul dar Gakos a continuat să rămână de netrecut, și în fața lui Voicu, la mijlocul reprizei a doua, minute în care și Sorin Brîndescu a apelat pe rând la Giuricici și Bădăuță.

În ultimul sfert de oră, alte șuturi de puțin pe lângă buturi, expediate de Birău în minutul 77 respectiv Voicu în minutul imediat următor, dar și încă o paradă a elenului Gakos, deturnând în corner și voleul lui Pop din colțul careului mic.

Iar cele mai fierbinți faze aveau să fie lăsate pentru minutele finale, însă așa avea să rămână, 1-1…

A zecea la capătul sezonului regulat al ediției trecute din seria vestică a Ligii 2 și apoi a doua în faza play-out, în urma celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, Olimpia a obținut astfel primul punct din ultimele 21 posibile după înfrângerile cu 0-1 acasă cu CS Afumați, 3-1 pentru Sepsi la Sfântu Gheorghe, 1-3 acasă cu Juventus și 1-0 pentru Academica la Clinceni, 2-0 pentru Dunărea la Călărași și tot 2-0 marți pentru UTA BD la Șiria.

Bilanțul în deplasare al timișorenilor în Liga 2 este 15 3 4 8 15-30 13 puncte, rezultatele înregistrate fiind 0-0 la Râmnicu Vâlcea, 4-1 pentru Dacia Unirea la Brăila (gol marcat de Blănaru), 3-0 pentru CS Mioveni, victorie cu 3-0 la Pâncota (Bădăuță, Telescu, Niță), 2-0 pentru CS Afumați, 5-0 pentru Juventus București, victorie cu 3-2 la Călărași (Birău, Constantinescu – penalty, Bădăuță), 1-1 la Arad (Blănaru), 2-0 pentru Chindia la Târgoviște, 2-2 la Suceava (Birău, Bădăuță), victorie cu 2-0 la Buftea (Blănaru, Bădăuță), 2-0 pentru FC Brașov, 4-1 pentru Luceafărul la Oradea (Vucea), 2-1 (0-1) pentru Sepsi la Sfântu Gheorghe (gol marcat de Blănaru).

*

CS FC Olimpia 2010 Satu Mare: Dascălu – Ciul, Mureşan, Heil – cpt., Faur – Villand (58, Roșu), Krausz – Pop, Pană, Ursu (80, Ludușan) – Voicu.

Rezerve: Şuta – Erdei, Cocian, Szollosi, Chitaş.

Antrenor: Bogdan Andone.

ASU Politehnica: Gakos – Motreanu, Telescu, Mera – cpt., Taub – Nicolescu – Teuţ (68, Bădăuță), Stancu, Ungureanu (64, Giuricici), Birău (90, Țugui) – Blănaru.

Rezerve: Gîrlea – Gălan, Vucea, Neamţu.

Antrenor: Sorin Brîndescu.

Cartonașe galbene: Faur 67 – Bădăuță 82.

Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); asistenţi: Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca) şi Marius Bălan (Dej).

Rezultatele, clasamentul la zi și programul viitor, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: