Panseuri

S-a încheiat campania de calificare la Campionatul Mondial din Rusia. Ar fi banal să reamintesc că naționala României a ratat participarea la competiția supremă. Ultimele două jocuri oficiale au fost conduse de noul antrenor Cosmin Contra, care a putut vedea pe ce coordonate se află reprezentativa noastră și cam ce așteaptă de la ea. Fiind două jocuri lipsite de miză, Contra a făcut câteva gesturi reparatorii față de unii jucători: Budescu, Stanciu, Grozav, Deac. Cu părere de rău trebuie să spun că evoluțiile lui Budescu și Stanciu, cel puțin în partida cu Danemarca, au fost dezamăgitoare.

Aspectul pozitiv este faptul că antrenorul Contra a introdus în echipă câțiva tineri care s-au străduit să facă multe. Dacă va remania lotul sau dacă va face doar câteva implanturi, rămâne la aprecierea lui. Eu sper că va renunța la acel sistem păgubos de 4 – 2 – 3 – 1, deoarece s-a văzut clar că între linia de mijlocași ofensivi și atacantul central s-a creat un hiat care a făcut ca vârful de atac să fie complet izolat și să nu poată realiza mai nimic. Cum a introdus doi atacanți, pe Keserü și Țucudean, imediat s-a văzut diferența.

Returul campionatului ligii întâi se va relua la sfârșitul acestei săptămâni. ACS Poli va evolua luni pe teren propriu cu Concordia Chiajna. În partida amicală de la Sânnicolau Mare, antrenorul Ionuț Popa a folosit un atacant togolez de 27 de ani, Abraw, care ar putea constitui o soluție pentru timișoreni. De urmărit rămâne și surprinzătoarea candidatură a lui Sorin Drăgoi, președintele ACS Poli, la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal.

În liga a doua, echipele timișorene au obținut rezultate diferite: Ripensia a fost învinsă la Sibiu de liderul seriei, în timp ce ASU Politehnica a învins la Satu Mare la o diferență de două goluri. În etapa următoare se va disputa o partidă așteptată de mai toată lumea, ASU – UTA, un meci care va trezi energii nebănuite și rivalități pe măsură.

În liga a treia, dintre echipele timișene, doar Ghiroda și Lugoj au reușit victorii. Se pare că experimentul Jimbolia nu dă rezultate, cel puțin nu deocamdată. Așa se face că echipa a fost învinsă cu un scor categoric de Gloria Cermei. Șoimii Lipova a realizat un rezultat de egalitate cu liderul Șirineasa, echipă care a cunoscut doar victorii până acum. Cel mai important meci, Școlar Reșița – Național Sebiș, s-a încheiat nedecis, oaspeții profitând că reșițenii au rămas în inferioritate numerică.

Săptămâna trecută, la Sânleani, s-a petrecut un lucru mai puțin obișnuit: patronul echipei de juniori Viitorul Arad, Giovanni Catanzariti, l-a bruscat și l-a lovit pe arbitrul central Radu Bâtea, care a întrerupt jocul. Observatorul partidei a fost Leontin Buda, membru în Comisia Județeană a Arbitrilor Arad. Faptul în sine rămâne reprobabil, Catanzariti și echipa fiind sancționați. Poate incidentul ar fi trecut neobservat dacă nu ar fi apărut un amănunt interesant: la partida din liga a șasea Pilu – Sântana, oaspeții s-au retras de pe teren, susținând că au fost nedreptățiți de arbitrul Radu Bâtea. Să mai amintim că observatorul partidei a fost același Leontin Buda?

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = cincizeci patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: